Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre Ziua Academiei
Mădălina Corina Diaconu: Când înfloresc magnoliile, este semn că se apropie ziua Academiei Române. Să ne bucurăm împreună de această zi și să o împărtășim cu cei din jurul nostru.
Acad. Ioan Aurel Pop: Da, și ați asociat ziua Academiei cu magnoliile. Am aflat nu demult că Bucureștiul este orașul așezat la cea mai înaltă longitudine, 45 de grade, care are, la această așezare geografică, cam la jumătatea distanței dintre Polul Nord și Ecuator, cele mai multe magnolii din lume. Bucureștiul, la fiecare stradă, la fiecare colț, are magnolii, poate vor fi și mai multe. Acum înfloresc în toate orașele țării și e frumos.
Academia Română s-a născut, într-adevăr, într-o zi de început de aprilie, în 1866. Iată că la anul, noi fiind acum în 2025, la anul, 2026, va fi un număr rotund și vom sărbători, poate, cu mai multă atenție și cu gânduri mai multe îndreptate spre întemeietori. În fiecare an de 4 aprilie ne amintim de Academia Română, de soarta ei, de rostul ei. E ziua porților deschise, oamenii pot intra în clădire, de oriunde ar veni. Se pot bucura de venerabilele bolți ale clădirii istorice a Academiei Române de pe calea Victoriei colț, cu Bulevardul Dacia, în București, unde funcționează și Biblioteca Academiei, care e o mândrie a acestei instituții, Biblioteca fiind tezaurul cultural al românilor și având în componența ei cam 14 milioane de piese. Nu doar de cărți, de piese, de diferite tipuri. Deci e realmente un patrimoniu. Patrimoniul e format și din oamenii care au trecut prin Academia Română și întotdeauna ne amintim de primii care au făcut Academia din provinciile istorice românești, că așa au gândit fondatorii și, spre cinstea lui Cuza, el a patronat această activitate.
Alexandru Ioan Cuza, n-a apucat să vadă înființarea Academiei, s-a făcut sub locotenența domnească, el fusese obligat să abdice în 11 februarie și Academia s-a înființat la început de aprilie. Dar a fost gândită de mari oameni de stat și mari intelectuali din Transilvania, Basarabia, Bucovina, Maramureș, Banat, dintre românii balcanici și aromâni. Cam jumătate erau din provincii, jumătate din România.
Primul președinte a fost Ion Heliade Rădulescu, marele cărturar, marele om politic, cel care a participat la Revoluția de la 1848 și de atunci Academia a rămas o instituție specială în raport cu alte academii, nu numai de erudiție și de consacrare a valorilor, dar și de apărarea acestor valori prin intermediul intervențiilor ei pe scena politică. Fără să facă politică, Academia intervine pentru o politică de carte, o politică de cultură, de educație sănătoasă. În 1879 s-a dat o lege de funcționare a Academiei, cea mai veche lege, care a și impus oficial numele de Academia Română. De atunci s-au dat mai multe legi, dar niciun regim politic, inclusiv regimul comunist, n-a fost în stare să o desfințeze. Așa că suntem bucuroși că putem merge mai departe, putem cinsti amintirea acestor oameni care au făcut parte din Academie și care au reprezentat elita științifică și culturală a României.
MCD: Ziua Academiei, este una dintre cele două zile ale anului, singurele zile când domnii academicieni îmbracă costumul pe care nu-l vedem prea des.
Acad. I. A. Pop: Estea adevărat, costumul a fost impus în finalul perioadei interbelice de către alți mari părinți ai acestei instituții, între care se afla atunci, că era în viață, și Nicolae Iorga. Deci s-au introdus aceste costume, firește după modelul Academiei Franceze, pentru că aproape tot ce am făcut noi din 1866 încoace a respectat modelul acela de la Paris, unde funcționează și astăzi o Academie spre care sunt ațintiți ochii tuturor Academiilor din lume. Am avut șansa de curând să o vizitez oficial, să țin o conferință acolo împreună cu secretarul perpetu al Academiei care e președintele Academiei Franceze și să constat căldura cu care am fost primiți în cinstea sesiunii comune a Academiei Române cu Academia Franceză din 20 februarie acest an. Ei au făcut și o medalie închinată evenimentului pe verso-ul căreia scrie în limba franceză: medalie dedicată întâlnirii dintre Academia Română și Academia Franceză din 20 februarie 2025. Așa că suntem în elita Academiilor Europene, funcționăm. Regimul comunist a încercat de două ori să desființeze Academia Română, s-o distrugă și n-a reușit. Sigur că încercările acestea uneori există și în zilele noastre, nu neapărat pe față, dar de subbinare, pentru că oamenii au și alte preocupări decât cele culturale și științifice. Regimul comunist a încercat să distrugă Academiea odată în 1948, când chiar a desființat-o, dar a recreat-o a doua zi cu numele de Academia Republicii Populare Române și a funcționat destul de bine, până a venit Elena Ceaușescu în 1974. Ca să nu fie distrusă Academia printr-un decret, a trebuit să fie ea primită în Academie. A fost primită și după primire, de a doua zi, a dat ordin ca să nu mai fie primit nimeni. Și din 1974 până în 1989, preț de 15 ani, n-a mai fost primit nimeni pentru că în mintea lor, a familiei Ceaușescu și a regimului, Academia trebuia să dispară fizic prin moartea membrilor ei și să înflorească o altă Academie numită Academia de Științe Sociale și Politice, care trebuia să fie Academia purtătoare a ideologiei regimului. Nu s-a reușit, n-au murit toți academicienii și în 1989 Academia a reînviat ca pasărea Phoenix din propria cenușă și astăzi este cel mai important for al științei și culturii din România, în primul rând for de consacrare a valorilor, după aceea de cercetare științifică, de multe ori în clasamentele internaționale, e prima în cercetarea științifică românească prin cele peste 70 de institute și centre de cercetări și de un timp, mai recent, e și instituție de învățământ superior, pentru că are dreptul să acorde gradul de doctor și de abilitat. Și acum, doctoratul de un timp, după ce am semnat acordurile de la Bologna, a devenit parte integrantă a învățământului superior. Doctoratul e a treia etapă a învățământului superior, prima etapă e licența, a doua e masteratul și a treia e doctoratul. Noi avem dreptul să dăm doctorat și după doctorat, chiar și abilitare, pentru că numai cei care sunt abilitați au dreptul să conducă doctorate mai târziu. Prin această calitate pe care a dobândit-o Academia, putem zice că este și Universitate, adică instituție de învățământ superior.
Iată, deci, că e prezentă în viața culturală a țării și uneori intervine și în politică, în ce sens? Pentru reechilibrarea spiritului de cultură, de civilizație, pentru apărarea valorilor, pentru o educație sănătoasă care să aibă în centru cultura generală și care să pregătească și pentru învățământ, și pentru practică, pentru încadrarea în societate, dar în primul rând să formeze oameni educați, iubitori de cultură.
Academia Română, deci, intervine în domeniile acestea ale educației, cercetării, ale culturii în general atunci când e vorba de valori de acest fel, colaborează cu toate instituțiile care sunt interesate de cultură în România și se străduiește să ofere modele, pentru că societatea de astăzi are o mare lipsă de modele. Elevii, studenții, tinerii au nevoie de modele. Modelele sunt în trecut.
Le putem da exemplu de la cronicari până la mari scriitori de astăzi sau mari oameni de știință de astăzi, dar ei trebuie să aibă modele vii, să-i vadă pe profesori predând, să discute cu ei. Un asemenea model a fost până de curând academicianul Solomon Marcus, un altul a fost academicianul Răzvan Theodorescu. Ei au trecut în lumea drepților, ne veghează de acolo, dar avem nevoie de modele permanente, vii, care să meargă în școli, să țină conferințe, să vină la radio. Radio-România a fost vestit odată prin conferințele pe care le difuza, ele sunt înregistrate. Numai așa putem auzi azi, de pildă, vocea lui George Călinescu, vocea lui Nicolae Iorga pe care l-am pomenit, vocea lui Titulescu și el membru de onoare al Academiei Române. Deci e foarte important să avem aceste modele.
Nu putem fi prezenți peste tot, că nu avem ubicuitate, dar mijloacele de difuzare în masă precum Radio România pot aduce în casa fiecăruia vocea unui mare om de cultură, unui mare savant și elevii, prin profesorii lor de astăzi, pot avea asemenea modele și pot duce mai departe mesajul pe care Academia Română îl transmite în fiecare an de 4 aprilie.
Interviul a fost realizat de Mădălina Corina Diaconu pentru emisunea “Cu…minte de weekend”, Radio România Cultural.
Notă:
Fondată la 1 aprilie 1866, ca o instituție de necesitate absolută pentru tânărul stat rezultat din unirea Principatelor Române (1859), Societatea Literară Română, devenită Academia Română, a avut, dintru început, o puternică misiune națională, manifestată pe mai multe coordonate.
În mod simbolic, primii 14 membri fondatori ai Societății, numiți prin Decret în data de 22 aprilie/3 mai 1866, erau intelectuali și patrioți români care reprezentau teritoriile aflate încă sub stăpânirea unor imperii străine: Transilvania (Timotei Cipariu, George Barițiu, Gavril Munteanu), Maramureș (Iosif Hodoș, Alexandru Roman), Bucovina (Alexandru Hurmuzaki, Ambrosiu Dimitrovici, înlocuit ulterior cu Ion G. Sbiera), Banat (Andrei Mocioni, Vincențiu Babeș), Basarabia (Alexandru Hasdeu, Constantin Stamati, Ioan Străjescu), Macedonia (Ioan D. Caragiani, Dimitrie Cozacovici). Lor li s-au adăugat, un an mai târziu, alți șapte membri, reprezentând Moldova (Vasile Alecsandri, Constantin Negruzzi, Vasile Alexandrescu-Urechia) și Muntenia (Ion Heliade Rădulescu, Constantin A. Rosetti, Ioan C. Massim, August Treboniu Laurian). În acord cu vocația sa națională, prima misiune a Academiei Române, rămasă o constantă de-a lungul existenței sale, a fost și este normarea limbii române și studiul istoriei poporului român. Astăzi, Academia Română prezintă națiunii române opere monumentale, elaborate de membrii și cercetătorii săi, precum „Dicționarul tezaur al limbii române”, în 19 volume, cu peste 18.000 de pagini, Tratatul „Istoria românilor”, în 10 volume, aflat la a doua ediție, „Dicționarul general al literaturii române”, în peste 7.000 de pagini, integrala facsimilată a manuscriselor eminesciene, în 14.000 de pagini, legate în 38 de volume. Acestora li se adaugă zeci de mii de lucrări științifice publicate în prestigioase reviste și edituri din țară și din străinătate, opere de autor sau elaborate în colective științifice, constituind un patrimoniu intelectual ce face cinste României.
În prezent, Academia Română este membră a unor importante organizații interacademice din Europa și din întreaga lume, membrii săi sunt aleși în prestigioase academii străine, iar institutele și centrele de cercetare pe care le coordonează fac performanță la nivel internațional. (Academia Română)
