Cronică America visului românesc, vol. III de Anca Sîrghie
Iulian CĂTĂLUI
America visului românesc, vol. 3, de Anca Sîrghie, distins și erudit critic și istoric literar, volum apărut în 2020 la editura D*A*S din Sibiu este o creație mai puțin obișnuită, fiind, aparent un jurnal clasic de călătorie, dar extrapolat și un tom de cronici și eseuri literare, carte de interviuri și reportaje, cu un amestec foarte interesant de literatură memorialistică și jurnalism cultural. Sintetizând, avem de-a face cu o carte de cultură, consistentă și variată, care continuă precedentele două volume, cu același titlu, apărute în 2017 și 2019, și împreuncă cu care constituie, deocamdată, o trilogie memorialistică și odeporică.
Cartea se încadrează și în domeniul Literaturii de călătorie, denumită și literatură odeporică, un gen literar care constă în general dintr-o narațiune despre experiențele, descoperirile și reflecțiile unui călător în timpul călătoriei ori excursiunii sale.[1] Genul numit literatura de călătorie (sau mai nou “literatura de turism”, deşi sună cam neliterar), include “literatura exterioară” sau mai pitoresc-plastic spus, “literatura în aer liber”, “literatura de explorare”, literatura de aventuri, scrieri despre natură, ghidurile de călătorie, precum şi povestiri despre călătorii în ţări străine.[2] După alte definiții, literatura de călătorie reprezintă un gen literar în care autorul scrie despre una dintre călătoriile sale, despre oamenii pe care i-a întâlnit sau i-a cunoscut, sau ceea ce a văzut sau a învățat din cultura țării respective. Pentru a fi considerată literatură, călătoria trebuie să aibă o narațiune coerentă și structurată și poate fi fundamentată pe evenimente reale sau poate fi o “construcție speculativă sau fictivă”, de asemenea, nu ar trebui să fie o simplă colecție de date, ore și evenimente, cum ar fi un simplu jurnal de călătorie sau un jurnal de navigare. În textul produs, se pot relata sau povesti aventuri, explorări, experiențe sau cuceriri, pe care naratorul le-a văzut sau în care a fost protagonist.[3] Cărţile de călătorie conţin o gamă largă de stiluri, de la documentar la cel evocativ, de la literar la stilul jurnalistic şi de la umoristic la cel serios, ele fiind adesea asociate cu turismul şi includ ghiduri, însemnând educarea cititorului privind destinaţia, oferă sfaturi pentru vizite şi inspiră cititorii să călătorească la greu. Scrierile de călătorie pot fi găsite pe website-uri, în reviste şi în cărţi, fiind realizate, create de călători, inclusiv de ofiţeri de armată şi de marină, misionari, exploratori, oameni de ştiinţă, pelerini şi emigranţi. Literatura de călătorie se intersectează carverian adeseori cu eseul, precum în cartea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, trinidadiano-britanicul V. S. Naipaul, India: o civilizaţie rănită, în care o simplă călătorie devine un motiv pentru observaţii extinse şi profunde asupra unei naţiuni şi a unei ţări.[4] Un număr de autori celebri în alt domeniu au scris despre experienţele lor de călătorie, Printre aceştia se află mari scriitori precum: dr. Samuel Johnson cu O călătorie spre insulele vestice ale Scoţiei (1775), realist-romanticul Charles Dickens cu Note din America (1842), Mary Wollstenecraft, prima teoreticiană a feminismului iluminist (mama mult mai cunoscutei Mary Shelley, autoarea celebrului roman horror Frankenstein) cu Scrisori scrise în timpul unei scurte şederi în Suedia, Norvegia şi Danemarca (1796), D. H. Lawrence cu Crepuscul în Italia şi alte eseuri (1916) sau John Steinbeck cu Călătorii cu Charley: În căutarea Americii (1962). În fine, jurnalul de călătorie, numit de asemenea “jurnal de drum”, este o înregistrare, uneori făcută sub forma notelor/ notațiilor zilnice sau jurnalului, a experienţelor pozitive și negative ale unui călător, scrisă în cursul unei călătorii sau deplasări, şi mai târziu editat pentru publicare şi care este un format literar stabilit de multă vreme; un exemplu timpuriu fiind scrierea lui Pausanias, intitulată Descrierea Eladei, bazată pe propriile sale observaţiuni. Apreciatul și polivalentul scriitor german J. W. Goethe a tipărit a sa Călătorie în Italia, bazată pe jurnale, în anul 1816. Un exemplu mai recent este lucrarea Jurnalele motocicletei a odiosului revoluţionaro-comunist argentinian de origine bască, irlandeză şi spaniolă Ernesto “Che” Guevara, care a fost şi ecranizată în 2008 de regizorul american Steven Soderbergh.
Revenind la America visului românesc, vol. 3, ce se încadrează în multe dintre genurile și subgenurile amintite, cartea Ancăi Sîrghie este împărțită în șase mari segmente sau capitole: Reportaje, Studii și eseuri pentru diaspora, Recenzii de carte din lumea românilor americani, Interviuri și dialoguri cu români din lumea nouă, Ecouri ale dialogului diasporei cu țara și O retrospectivă în imagini, cu poze și fotografii de la evenimentele la care a participat autoarea. În introducerea sau cuvântul înainte al autorului, actual și incitant intutulat “Sens și contrasens în media. Literatura în anotimpul pandemiei”, Anca Sârghie pornește de la efectele molimei și noii gripe mondiale care ne-a lovit devastator, ebolaian, epidemia de coronavirus sau covid-19 ori virusul chinezesc, cu, a fost numit, după ce trece în revistă câțiva autori celebri din literatura universală, cum ar fi Boccaccio cu Decameronul, Shakespeare și Camus cu al său roman Ciuma, ori se gândește la orașul în care locuiește, Sibiu, unde în 1659, “din ordinul municipalității locale”, a fost distrusă o biserică a leproșilor, în legătură cu epidemiile nimicitor-zdrobitoare care se prăvăleau tsunamic peste umanitate, ideea fiind aceea că apariția intempestivă a unor astfel de molime, ciumă, holeră, lepră, gripă spaniolă și acum coronavirus, a fost cândva o realitate dramatică, una de durată și destul de frecventă, până i s-a descoperit antidotul salvator. Să ne gândim la funesta și îngrozitoarea gripă spaniolă, care a apărut în timpul Primului Război Mondial, fiind, se pare, asemănătoare gripei aviare și care s-a zburătăcit în multe țări odată cu întoarcerea soldaților de pe front, afectând în principal tinerii, acest virus ucigaș făcând între 50 de milioane și 100 milioane de victime într-un an, fiind după majoritatea istoricilor “una dintre cele mai letale pandemii”, după Moartea neagră din istoria umanității, “cea mai gravă epidemie de gripă înregistrată vreodată”, după unii autori, printre victime numărându-se cunoscuții scriitori francezi Guillaume Apollinaire și Edmond Rostand, faimoșii pictori austrieci Gustav Klimt și Egon Schiele, arhitectul austriac Otto Wagner, sociologul german Max Weber, iar la noi, generalul Eremia Grigorescu. Dacă tot a fost amintit Camus, autorul francez nobelizat sublinia că epidemiile de ciumă și războaiele “îi iau întotdeauna pe oameni prin surprindere”. În acest context, universitara Anca Sîrghie consideră că noul coronavirus nimicitor a schimbat în 2020 și modul nostru de a gândi, pe lângă nenorocirile de tot felul aduse, unul dintre ele fiind apariția cvasi-novatoare a aplicației Zoom și a teleconferințelor în cazul scriitorilor și oamenilor de cultură, care în această modalitate ultramodernă au ieșit cumva din izolarea prelungită la care fuseseră supuși de pârdalnicul de virus, organizându-se tot felul de cenacluri, lansări de carte, festivaluri literare, lansări de carte, concerte, toate online.
Primul segment al cărții este dedicat reportajelor în America, Pământul făgăduinței, Țara tuturor posibilităților, și, desigur America visului românesc, capitol în care, autoarea sibiană scrie despre prima ei descindere pe pământ american, în 2001, dar și în anii următori, la Denver, Colorado, în cadrul cenaclului literar “Mircea Eliade”, inițiat și moderat de profesorii Simona Sîrghie și Sebastian Doreanu (istoric, brașovean de origine). Au urmat: o vizită la școala cea mai mică a statului Pennsylvania, din Austin, dotată cu o bibliotecă impresionantă și unde au fost prezentări ale României, una dintre întrebările școlarilor americani fiind legată, evident, de Dracula și așa-zisul obicei al acestuia de a mânca… viermi, profesorii nefiind nici ei edificați asupra teribilului erou, a cărui imagine confecționată de mediocrul scriitor Bram Stoker și de un morman de filme idioate nu a putut fi schimbată. După o altă vizită la Denver, Colorado și la cenaclul Mircea Eliade, unde și-a prezentat volumul Lucian Blaga și ultima lui muză. Dialog în trepte (Sibiu, 2015), Anca Sîrghie a participat în 2007 la Universitatea Harvard din USA, la o manifestare culturală importantă a românilor – aniversarea lui Mihai Eminescu, prezentând eseul Mihai Eminescu și Monarhia României, însoțit în Power Point de imagini semnificative pentru argumentarea relației complexe pe care “Poetul nepereche” și redactorul-șef de la ziarul conservator “Timpul” din București a avut-o cu membrii familiei regale. O altă vizită interesantă în Statele Unite, a Ancăi Sîrghie are loc în februarie 2013 la o unitate de învățământ din statul Michigan, unde constată că tot ce știau profesorii și elevii despre România se reducea deprimant, invariabil și nemeritat la numai două nume: fostul dictator comunist N. Ceaușescu și marea gimnastă Nadia Comăneci, care a fost naturalizată în S.U.A. în 2001. De asemenea, autoarea subliniază că în școala americană nu se cultivă spiritul concurenței acerbe, cum am văzut noi în filmele de peste Ocean, lupta pentru coroniță la serbarea sfârșitului de an, important fiind ca toți copiii să vină cu plăcere la școală și să învețe fiecare după puterile lui, iar eventualele și ineluctabilele departajări vor fi venind mai târziu.
Din SUA, Anca Sîrghie se deplasează în celălalt mare stat al Americii de Nord, Canada, unde, pe 29 iunie 2016, participă la o reuniune literară desfășurată în capital Țării Frunzei de Arțar, Ottawa, menită să marcheze 15 ani de la crearea “Asociației Canadiene a Scriitorilor Români” (ASCR), una singulară ca importanță pentru diaspora română de pe continentul amintit, care reușește să conserve și să promoveze limba română în Canada. Vizita a coincis cu un moment politic special, prima reuniune la vârf a președintelui SUA de atunci, Barack Obama și a președintelui Mexicului, Enrique Peña Nieto (mandatul său a fost între 2012-2018), care realizau la Galeriile Naționale din Ottawa “The Three Amigos Summit” cu Justin Trudeau, cel mai tânăr prim-ministru al Canadei și primul ministru canadian, fiul al unui fost premier Pierre Elliott Trudeau, încă în exercițiu astăzi, scriitoarea precizînd că mulțimea adunată în spatele barierelor stradale nu a avut posibilitatea de a-i vedea pe cei trei demnitari amigos. În escapadele sale peste Atlantic din ultimii 17 ani, Ancăi Sîrghie nu i s-a întâmplat să trăiască un astfel de “sentiment complex” provocat de conaționalii noștri din statul american Michigan, o zonă cu mare trecut românesc, dar actualmente cam apatică sau nebriștită, cauza acestei maladii sau anomalii fiind lipsa unor lideri cu putere închegătoare și cu disponibilitate administrativ-organizatorică, cu excepția a două profesoare româno-michiganiene, Daniela Rusu și Doina Popa. În 2019, Anca Sîrghie participă la un nou simpozion dedicat poetului-filozof Mihai Eminescu, desfășurat în capitala economică, financiară și culturală a lumii, New York, un eveniment complex, constituit din “parastasul tradițional” pentru poetul național și dintr-o reuniune amplă a Cenaclului “Mihai Eminescu” din marele oraș american. Dacă organizatorul și ctitorul manifestării, pr. dr. Theodor Damian, a dezvoltat afirmația lui Eminescu “Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura”, în comunicarea sa, Naționalism și patriotism la Eminescu, accentuând opoziția diametrală dintre simțământul autentic, angajarea totală spre binele patriei, al neamului, pe de o parte, și, pe de alta, clamările false, mascând interesele personale ale politicienilor vremii sale, de cele mai multe ori străini de neam, Anca Sîrghie a vorbit despre Conștiința patriotică a ilustrului ziarist Mihai Eminescu în pledoaria sa pentru Basarabia ca destin românesc, subliniind că ceea ce uimește pe lectorul de astăzi este cât de mult a scris autorul Luceafărului în presa vremii despre Basarabia, făcând-o cu un “patos patriotic bine temperat”. O nouă vizită în Canada, în orașul cu titlu emglezesc regal, Windsor, i-a prilejuit Ancăi Sîrghie participarea în 2019 la reuniunea culturală a Cenaclului Societății culturale “Graiul Românesc” activă din 1929, anul marii crize economice. Momentul important al acestei întâlniri culturalo-literare a fost consacrat poetei Ana Blandiana, prin lansarea unor cărți ale poetei aduse din România și un program de recitări din versurile poetei.
Secțiunea a II-a, intitulată „Studii și eseuri pentru diaspora”, conține două texte interesante, unul denumit „Biserica, o instituție națională identitară, în optica lui Mihai Eminescu”, iar celălalt, incitant de-a dreptul, purtând titlul „Demitizarea lui Mihai Eminescu și riscurile ei”. Ne vom opri asupra acestuia din urmă, deoarece în 1998, a debutat demitizarea poetului național odată cu apariția celebrului număr 265 din 27 februarie – 5 martie ‘98 al revistei Dilema veche, în care, în mod deliberat, voci contradictorii îl declarau pe Eminescu o valoare încă vie sau o figură muzeificabilă a literaturii române. În publicația respectivă, obscurul scenarist și pseudo-romancier Răzvan Rădulescu declara scandalos că “poezia lui Mihai Eminescu mă lasă rece. Mai rece decât poezia predecesorilor săi înșirați în Epigonii” și îl prezenta pe Poetul nepereche într-o manieră infamă, ca fiind un om “ramolit”, „provincial”, care s-a lansat „nenorocitul”, într-o relație amoroasă cu Veronica Micle. Anca Sîrghie consideră că avem de-a face cu o „inimaginabilă ură ne-mpăcată a unui grobian și ignorant de cea mai joasă condiție!” În concluzia acestui microeseu, Anca Sîrghie menționează studiul monografic remarcabil al criticului G. Călinescu, acesta socotind că unui geniu de talia lui Eminescu i se cuvin întrețesute legende, cum au fost cele pe marginea datei de naștere, a originii și a iubirilor lui, și subliniază că la distanța următoarei jumătăți de secol, o mișcare de reflux își are justificarea ei legică, obiectivă, dar că există o măsură a lucrurilor, peste care nu se poate trece.
Un capitol important al cărții este reprezentat de “Interviuri și dialoguri cu români din Lumea Nouă”, opt la număr, dintre acestea remarcându-se masivul și consistentul interviu cu prestigiosul anglist și americanist Ștefan Stoenescu, traducătorul unor opere fundamentale din literatura română, filolog, eseist și traducător (din și în limba engleză) american, originar din România, fost cadru universitar la Universitatea din București, Facultatea de Limbi Străine (1964-1987), până în septembrie 1987, când a cerut azil politic în S.U.A. Din acest dialog excellent, reținem că în Occident au existat două atitudini divergente față de postmodernism, unii interpretându-l drept un curent care s-a situat împotriva modernismului, printr-o radicalizare care a produs o discontinuitate, pe când alții l-au interpretat ca o continuare a modernismului. Stoenescu spune că prin anii 1980, în America postmodernismul era declarat încheiat, mort, iar în România, poetul Mircea Ivănescu este un premergător al postmodernismului prin opera sa poetică originală și crede că acest curent nu s-a perimat. Cunoscutul anglist susține că europeanul nu vine în America să viseze, mai ales că pentru localnici este nevoie de trei generații ca să se strângă un capital, iar străinii vin în America doar ca să supraviețuiască, nu ca să prospere. Traducătorul multor cărți de Henry James consideră că visul americanilor este foarte limitat pentru optica străinului, iubitor de artă, americanul mulțumindu-se să aibă mașină, casă și familie cu copii, fără cultură, fără artă în propria casă, pentru că o casă ia foc. Cu toate acestea este o mândrie să fii în America, dar exact aceasă mândrie te elimină, căci cine se plânge trebuie să plece, pentru că este o critică inadmisibilă, explică Ștefan Stoenescu. Un alt interviu fascinant este cel realizat cu Alina Diaconu, scriitoare de origine română, care în prezent trăiește și creează în Buenos Aires, Argentina, dintre romanele sale, Penultima călătorie și Noapte bună, dle Profesor obținând prestigioase premii. Alina Diaconu îi dezvăluie Ancăi Sîrghie că a avut marea șansă de a-l întâlni și cunoaște pe cel mai bun prozator francez și cel mai important important stilist, eseistul și filozoful Emil Cioran, la Paris, în mansarda lui din strada Odéon. Din interviu aflăm că autorul cărților Schimbarea la față a României și Istorie și utopie considera că Europa era epuizată, obosită de istorie și că vitalitatea era acum în țările din America de Sud, pentru că civilizația, potrivit lui Cioran, însemna amurgul vitalității popoarelor, iar Argentina, în acest sens, din punct de vedere al vitalității, avea un viitor, găsind puterea pentru a lupta. Vorbind de Argentina și argentinieni, Cioran a fost foarte interesat de cel mai mare scriitor argentinian, Jorge Luis Borges, a cărui operă a cunoscut-o datorită versiunii franceze, realizate de Roger Caillois, scriitor, sociolog, eseist și critic literar francez, membru al Academiei Franceze, care a inițiat la Gallimard colecția de literatura sud-americană „Croix du Sud“ și ale cărui cărți explorează, pe rând, sacrul, poezia, fantasticul, pietrele (a dedicat mai multe cărți gemologiei). Cioran spunea despre Borges că era ultimul dintre delicați, iar despre opera acestuia a scris că deși “adâncimea și erudiția nu merg împreună”, Borges a reușit să le “reconcilieze”, jocul celui care a scris Istoria universale a infamiei reamintind “ironia romantică, explorarea metafizică a iluziei, jongleria cu neantul”. Dintre autorii argentinieni, Cioran i-a cunoscut și întâlnit pe Ernesto Sábato, poate cel mai profund romancier al Argentinei, Victoria Ocampo, Abel Posse și decedatul filozof Luis Jalfen. Sábato spunea despre Cioran că era un “om simpatic și neliniștit”, că nihilismul său nu se potrivea cu el și că nu ar fi fost un om atât de “torturat de metafizică”, dacă “ar fi scris ficțiune”.
Capitolul V al volumului America visului românesc, vol. 3, este împărțit, la rândul lui, în trei segmente: reportaje, interviuri și recenzii la cărți lansate în America. În acest din urmă subcapitol, am remarcat recenzia volumului de călătorii America visului românesc, vol. 2 de Anca Sîrghie, realizată de competentului istoric și excelent inițiator și moderator de cenaclu literar, Sebastian Doreanu, o continuare firească a primului volum. Doreanu consideră că Anca Sîrghie a descoperit în America o altă Românie, una a spiritului, jalonat de comunități coagulate în jurul unei biserici, a unei asociații culturale, o Românie a visului și dorului de casă din inima fiecărui exilat, iar în aceste comunități autoarea descoperă și adduce la lumină, sub privirile uimite ale cititorului-frate, oameni și cărți. Borges, că tot a fost menționat mai înainte, avea dreptate, spune Sebastian Doreanu, Paradisul este o bibliotecă, iar oameni sunt cărți ce așteaptă să fie citite, pictorul italian exponent al manierismului, Giuseppe Arcimboldo, cu al său Bibliotecar, rămânând un simbol al omului – iubitor de carte.
“Când am călătorit în țări străine, m-am legat de fiecare din ele, ca și cum ar fi fost propria mea țară”, avea să mărturisească tulburător, celebrul filozof și scriitor francez Montesquieu despre perioada în care a străbătut mai multe țări europene. Anca Sîrghie s-a legat de America, pentru a cunoaște mai profund România și spiritul românesc de pretutindeni.
[1] Paulo César Giordano Nogueira, A literatura odepórica e a peregrinação jacobea: um estudo sobre a espiritualidade nos relatos de viagem dos peregrines brasileiros no Caminho de Santiago, São Paulo, Pontifícia Universidade Católica de São Paulo, 2008, online.
[2] J. A. Cuddon, The Penguin Dictionary of Literary Terms and Literary Theory, London, Penguin Books, 1999, p. 937.
[3] José María Santos Rovira, “Breve aproximación al concepto de literatura de viajes como género literario”, en Division of Internacional Communications, University of Nottingham, Ningbo, China, consultado el 16 de octubre de 2018.
[4] F. Regard, British Narratives of Exploration: Case Studies of the Self and Other, London, Pickering and Chatto, 2009.
