SECURITATEA SI EXILUL ROMANESC DIN AMERICA
(Varianta editata a lucrarii prezentate la Cenaclul Mircea Eliade din Denver, Colorado din data de 20 August 2022)
Nicholas Dima
In Romania contemporana se poate vorbi de trei perioade de instrainare a populatiei care pot fi impartite oarecum arbitrar in: Exilul politic propriu-zis (cc.1941-1949); Refugiul (1949-1989); si Emigrarea (1990-prezent). Primele doua perioade au fost cauzate de motive politice, iar ultima e cauzata primordial de motive economice, dar si politice. In ultima vreme pentru a ascunde adevarata cauza a plecarilor din tara, noua clasa politica formata din cei care au uzurpat conducerea tarii dupa 1989, ii plaseaza pe toti cei plecati sub umbrela deghizata de ‘diaspora’.
Fenomenul plecarilor masive din ultimii 80 de ani este unic in istoria neamului romanesc. In consecinta, analizarea lui e dificila si trebue facuta de specialisti cu acces la documente. Practic, singurul lucru pe care il pot face refugiatii de ieri si emigrantii de azi este sa-si descrie propria experienta si sa imbogateasca cazuistica necesara unor asemenea studii.
***
Expunerea de fata reprezinta experienta personala a autorului din perioada anilor 70 si 80 ai secolului 20 si in mod special din Statele Unite. Subliniez ca am fost activ in exil si ca din1975 pana in 2001 am fost angajat al guvernului federal din Washington ca redactor la Vocea Americii si ca profesor la mai multe scoli militare din Statele Unite. In acele calitati, am beneficiat de o anumita protectie oficiala, dar a trebuit sa respect si unele limite de activitate; limite pe care le-am cam incalcat.
***
Prima observatie pe care o pot face este ca in perioada pe care o cunosc securitatea romana a lucrat asupra exilului in mod subtil si indirect. Singurele exceptii sunt cazurile: Episcopul Valerian Trifa, care e bine cunoscut, si Petre Culian, ne-elucidat pana azi, dar nu ma voi referi la aceste cazuri.
Pe tot parcursul anilor 70 si 80 ai secolului trecut securitatea a urmarit continuu activitatea exilului si in special a liderilor politici, dar reiterez ca nu cunosc nici un act de agresiune fizica impotriva noastra. In acei ani am participat personal la numeroase activitati ale exilului si in mare masura le-am initiat si organizat. E vorba de demonstratii de strada, intalniri confidentiale in mici grupuri, mari intruniri publice, conferinte, declaratii, articole de presa si interventii politice la Washington. La multe din aceste activitati eram urmariti indeaproape si uneori veneau la noi chiar diplomati romani sa ne convinga chipurile ca regimul din tara se schimbase si ca noi cei plecati ar trebui sa fim de partea tarii!?
In acei ani, de exemplu, tata a fost chemat la sediul securitatii din Bucuresti unde un colonel i-a aratat un dosar voluminos cu activitatea mea. Acesta i-a cerut cumva politicos sa-mi transmita sa-mi incetez activitatea pentru ca noul regim urmarea binele tarii. In aceiasi perioada unul din membrii grupului nostru, si-a vizitat parintii in varsta din Bacau unde a fost cautat de doi ofiteri de securitate veniti special de la Bucuresti sa stea de vorba cu el. Discutiile au durat cateva ore si s-au concentrat pe activitatea grupului nostru din New York si in mod special pe atitudinea mea. Ofiterii i-au cerut sa-mi transmita personal acelasi mesaj pe care mi l-a transmis si tata. Atitudinea mea a ramas insa dura si intransingenta. Privind in urma imi dau seama ca eroii si martirii trebue sa fie intransigenti; oamenii politici, asa cum doream sa devin eu, trebue sa fie flexibili. Eu nu am fost.
***
Pe de alta parte, am fost urmariti insa si de FBI si de alte servicii secrete. In cateva randuri am fost acostat personal in acest sens. Odata, cred ca prin 1973 cand imi faceam doctoratul la universitatea Columbia din New York, au venit la facultate doi agenti FBI si i-au cerut decanului sa le permita sa vorbeasca separat cu mine. Ni s-a oferit o camera si am stat impreuna vreo trei ore. FBI-ul incerca sa depisteze agenti ai securitatii romane ininfiltrati in exil. Mi s-au aratat fotografii. Am recunoscut un individ care terminase aceiasi facultatea cu mine si care acum era ziarist la ONU. Mi-au spus ca era ofiter de securitate sub acoperire de reporter. Mi s-a mai spus ca personal eram in vizorul securitatii deoarece ca ‘nationalist’ securitatea credea ca ma poate atrage de partea ei.
Intr-o alta situatie am fost acostat la una din manifestatiile noastre din New York si mi s-a cerut in mod politicos sa stau de vorba cu un diplomat roman, care in opinia FBI era probabil tentat sa ceara azil politic in Statele Unite. Diplomatul urma sa se intoarca curand in tara. Am facut acest servici si i-am transmis subtil persoanei in cauza ca il astepta conditii excelente daca ramanea in America. Dupa vreo doua intalniri mi-am dat seama ca persoana in cauza nu stralucea de inteligenta si ca se va intoarce in tara. Intr-adevar s-a intors pentru a se lovi imediat de invidia colegilor si de neincrederea autoritatilor. In mod norocos, cativa ani mai tarziu a reusit sa revina in America, dar singur, umilit si dezamagit.
In acea perioada, grupul cu care activam eram membri ai consiliului parohial al bisericii Sfantul Dumitru din New York si al Societatii Avram Iancu, afiliata la Uniunea si Liga societatilor Romanesti din America. Intre noi se infiltrase un individ pe nume Constantin Milovan, care ne facea tot felul de greutati si se opunea tuturor actiunilor noastre contra regimului din tara. Treptat ne-am dat seama ca trebue sa fie agent al scuritatii si l-am exclus din societate. Ulterior, generalul Mihai Pacepa a confirmat ca era agentul lor. Am schimbat cateva mesaje electronice si telefonice cu Pacepa. Odata l-am intrebat: Cum se face ca securitatea nu a recrutat oameni de valoare? Mi-a raspuns ca oamenii de valoare nu au vrut sa colaboreze cu ei.
Realitatea este ca securitatea a avut multi informatori intre noi carora le facea diferite favoruri. In perioada la care ma refer securitatea nu mai lucra prin constrangere, ci prin ademenire. Multi colaboratori ai regimului erau oameni simpli, dar intre ei au existat fara indoiala si agenti de mare importanta. Unii activau pe plan politic facand jocul regimului. Altii faceau spionaj economic. Multi altii denigrau emigratia si incercau sa compromita liderii anti-comunisti.
Impotriva mea, de exemplu, au fost trimise scrisori de denunt la Vocea Americii si la Anti-Defamation League. Vocea Americii m-a informat, dar nu s-a lasat infuentata de asemenea denunturi. In schimb, Evreii m-au luat personal in evidenta ca anti-semit si mi-au blocat orice ascensiune in America. Evreii au putere imensa in Statele Unite, dar se pare ca in ultima vreme aceasta putere a cam inceput sa se clatine.
Altfel, am observat ca securitatea incerca sa neutralizize liderii din exil creindu-le anumite favoruri si oferindu-le avantaje. De exemplu, fiii preotului bisericii romane din New York studiau nestingheriti la Politehnica din Bucuresti. Fratele unui lider din exil, care dupa 1989 s-a intors in tara, fusese trimis in delegatie oficiala in URSS pe timpul lui Ceausescu. Si fiul unui coleg de servici la VOA a fost acceptat sa studieze Medicina la Bucuresti. Cand i-am amintit colgului in mod delicat acest lucru mi-a raspuns intepat:
Un alt caz semnificativ merita relatat separat. Intr-o zi a fost adus la VOA direct de la Bucuresti un nou redactor-sef al serviciului. De regula, angajerile pentru o asemenea functie se faceau dupa multe si ample verificari. Individul provenea dintr-o familie burgheza si initial fusese exmatriculat din facultate. Ulterior, a absolvit totusi Facultatea de limba Engleza si tot sub Ceausescu a fost trimis sa-si faca doctoratul in Anglia. Multi ani mai tarziu un fost coleg a gasit in dasarul sau personal de securitate un vechi denunt impotriva lui scris de mana si semnat de acest individ. Intre timp, omul adus de la Bucuresti a ajuns seful serviciului romanesc al VOA. Cand a fost confruntat de ziaristii din tara despre denunturile pe care le facuse a spus ca el raspunde numai in fata lui Dumnezeu. Ce concluzii se pot trage din aceste exemple..? La inchisoarea din Pitesti securitatea a lucrat prin schingiuiri satanice. La inchisoarea din Aiud a lucrat prin constrangeri psihologice. In exil a lucrat prin cumparari si ademeniri.
***
Lumea spionajului si a contra-spionajului este cu totul alta decat cea in care traiesc cei mai multi dintre noi… Am avut si eu cateva relatii cu aceasta lume ascunsa, dar nu mi-am creiat nici odata obligatii si nici nu am acceptat nici o favoare…Si propuneri si ademeniri au fost mai multe. Am respins totul; si la New York si la Washington. Nu am pe constiinta nici un banut murdar!
Un caz merita totusi mentionat. Pe timpul lui Ceausescu mi s-a propus sa incep sa vizitez ambasada Romaniei din Washington. Am respins categoric ideia. Interesant a fost insa argumentul care mi s-a adus: ‘Ii cunoastem pe majoritatea celor care frecventeaza receptiile ambasadei. Cu cat le trimitem mai multi oameni verificati de noi, cu atat va fi mai usor sa depistam agentii…’
Sunt multe de spus. Si azi situatia e cam aceiasi! Popun, de exemplu, studierea cazurilor Uniunea si Liga Societatilor romanesti din America si Episcopia Ortodoxa Romana de la Vatra Romaneasca.
Prof. Dr. Nicholas Dima
Nota din partea redactiei:
Un studiu amanuntit despre emigrarea clasei politice romanesti in Statele Unite intre anii 1947-1974 apartine istoricului prof. dr. Marius Petraru de la California State University Sacramento intitulat: “The History of the Romanian National Committee: 1947-1975,” in Katalin Kadar Lynn, The Inauguration of “Organized Political Warfare”: The Cold War Organizations sponsored by the National Committee for a Free Europe/Free Europe Committee (Budapest/New York: Central European University Press, 2013) 121-198.
