Muza amurgului
Curiozitățile iscate de viața intimă a unei personalități nu sunt nicidecum apanajul tabloidelor și nu privesc doar figurile strălucitoare ale showbusiness-ului, căci stă adânc pitită în natura umană dorința, ba chiar nevoia de a descifra, de a contextualiza excepționalul. Motiv pentru care, cu neostoită patimă au fost urmărite de-a lungul vremii și culisele tainic adiacente vieților expuse ale scriitorilor, artiștilor, savanților. Ridicând măcar un colț al cortinei sau întredeschizând ușor trapa sufleurului, avem impresia că pătrundem nevăzuți în ateliere de gândire și creație în care intimitatea mediată cu personajul vizat ne deschide căi nebănuite de întregire a unei percepții altfel trunchiate.
Într-un asemenea cadru se strecoară, cu discreție și forță totodată, volumul publicat recent în limba franceză (la Techno Media din Sibiu, pe final de 2020) de Anca Sîrghie, cunoscut profesor, istoric literar, eseist și publicist, intitulat Lucian Blaga et sa dernière muse (Lucian Blaga și ultima sa muză), volum prefațat de Ovidiu Drimba și cu o postfață de Antonia Bodea, ce încununează o iubire nedezmințită a autoarei pentru marele poet căruia i-a consacrat numeroși ani din activitatea și scrierile domniei sale. Titlul sună cumva desuet romantic, mai ales când se contrapune în imaginarul nostru peste profilul sobru, chiar rece și distant, al poetului, care ne privește din instantaneele fotografice răspândite în spațiul public. Dar lectura textului oferit de Anca Sîrghie izbutește să spulbere în mare măsură acest – iată, să-i spunem – clișeu monocord, înveșmântând severitatea blagiană în nuanțe și irizări neașteptate, uneori gingașe, alteori tragice, întotdeauna adânci și tulburătoare.
În versiunea franceză, destul de convingătoare, a Sorinei Șerbănescu, exegeta sibiană adoptă o formulă originală, complexă, cvasi-narativă, cu inserții eseistice și jurnalistice, îmbinând dialoguri reale purtate, sporadic, cu „muza” Elena Daniello (născută Pușcariu, rudă cu faimosul Sextil) între anii 1996-2010, cu un dialog livresc, închipuit, cu filosoful poet, abordând temele principale iscate de discuția cu cea care i-a însoțit, din penumbră, ultimii ani, și găsind în opera lui Blaga răspunsurile cele mai adecvate. Formula e vie și incitantă, evocarea câtorva decenii din perioada cea mai zbuciumată din istoria țării noastre alternând cu circumscrierea și conturarea acestei relații pe care cel mai bine o definește sintagma franceză „amitié amoureuse”, fără ca vreo clipă măcar cititorul să aibă sentimentul unei transgresiuni, a unei impietăți, a unei încălcări a intimității. Dimpotrivă, ultima muză a lui Blaga, fost medic stomatolog, căsătorită cu Leon Daniello, doctor vestit și profesor universitar, se profilează cu o finețe, o distincție și un neostentativ devotament la fel de impresionante ca memoria unor date, evenimente și personaje remarcabile ce au smălțuit drumul ultimilor ani din viața poetului și, implicit, ai ei. Fotografiile presărate în volum de autoare ne deslușesc într-o anume măsură rațiunile unei iubiri crepusculare. Ființa fragilă, minionă care ni se înfățișează nu a fost, în chip evident, o mare frumusețe, dar degajă o grație de porțelan, o fluiditate silvestră, o energie cumpănită și rafinată. Seducția nu se revarsă din trăsături perfecte, ci dintr-un ansamblu unduitor de bun gust, inteligență și o eleganță aproape nepământeană, delicat cuceritoare.
Întâlnirea dintre Anca Sîrghie și Elena Daniello – Elen, cum o numește poetul în dedicațiile către ea – petrecută în context academic, la ediția Festivalului internațional „Zilele Lucian Blaga” din 1996 de la Cluj-Napoca, se continuă în salonul casei acesteia din urmă, într-o ambianță din ce în ce mai familiară, până la semnul suprem de încredere, anume permisiunea acordată invitatei de a se așeza pe sacrosanctul loc de pe canapea ocupat, cu ani în urmă, de însuși Blaga, de câte ori poposea la prelungite discuții cu familia Daniello, singur, sau împreună cu soția, când erau poftiți la masă. Printre rânduri, și uneori chiar explicit, citim în Cornelia (născută Brediceanu), femeia puternică și răbdătoare ce i-a stat alături scriitorului până la capăt, o înțelepciune tolerantă rară, o înțelegere deplină – deși cu siguranță nu a fost mereu ușor de acceptat – a faptului că un geniu creator își epuizează, își vampirizează involuntar, dar destul de iute, partenera de viață, având apoi nevoie de „sânge” mereu proaspăt pentru întreținerea și revigorarea inspirației, a capacităților imaginative. Cornelia a înțeles că o personalitate de o asemenea anvergură nu poate fi ținută doar pentru sine, că izvorul inspirației nu se alimentează dintr-o curgere lină, statornică, previzibilă, ci are nevoie de torenți și învolburări periodice, de acel „nou” insistent invocat de Baudelaire. Așa încât, „muzele” poetului i-au fost cunoscute și tacit incorporate în fina țesătură a încrengăturii de idei și afecte atât de particulare unui creator.
Cartea Ancăi Sîrghie se constituie într-o neprețuită mărturie din perspectiva istoriei literare, întrucât nu are nimic în comun cu o literatură de rangul doi, cu un dialog încropit, urmărind senzaționalul și bârfa măruntă, dimpotrivă, întreaga discuție este învăluită într-o discreție aproape nefirească, dat fiind titlul provocator al volumului, iar amatorii de dezvăluiri fără perdea vor fi întru totul dezamăgiți, căci sentimentele împărtășite de cei doi protagoniști sunt voalat și sensibil evocate și nici măcar nu ocupă prim-planul arhitecturii memoriale, ci compun mai curând o melancolică muzică de fond, învăluind evenimente și trăiri de o cu totul altă factură, tragică, în care existența personală a marelui poet se împletește cu cea a unei întregi nații, cum ar fi momentul emblematic în care Lucian Blaga, urmărit și persecutat de Securitate, purcede la un sfâșietor autodafe al bibliotecii sale și, mai cu seamă, al propriilor cărți. Legătura de suflet cu Elena Daniello acoperă „obsedantul deceniu”, perioada anilor 1950, după alungarea cărturarului din universitatea clujeană și în timpul refugiului biblioteconomic, îndulcit de discuțiile din familia Daniello și de plimbările tandru clandestine ale celor doi îndrăgostiți, care încercau să evite și ochii atotveghetori ai Big Brother-ului comunist, dar și privirile flămând clevetitoare ale comunităților umane de pretutindeni și din toate timpurile. Nu puține au fost clipele de tensiune sau teroare politică, de îndoială și descumpănire, ba chiar de compromis conjunctural – precum articolul îndreptat împotriva lui Emil Cioran, cu care Lucian Blaga întreținuse o relație de amicală prețuire reciprocă, articol solicitat de noua stăpânire, pe care poetul a ezitat și evitat îndelung să-l redacteze, sfârșind prin a-l scrie atât de târziu, încât nu i l-a mai cerut nimeni și a zăcut într-un sertar până după moartea sa, fiind dat publicității de Dorli, fiica mult iubită, și publicat sub titlul „Farsa originalității”, în revista Contemporanul din noiembrie 1962.
Prin reconstituirea din interior a unei epoci apăsătoare, ale cărei cicatrici încă le purtăm, cu via și înduioșătoarea implicare a unei participante la Istoria unei țări și la istoria personală a uneia dintre personalitățile majore ale culturii contemporane a acesteia, volumul realizat de Anca Sîrghie vine să adauge o filă inedită, vibrând de emoție conținută și de pătrunzătoare conștiență a implicării în zborul unei energii creatoare. Aflăm astfel, printre multe alte episoade, despre iubitoarea sârguință cu care „Greierușa” sa – cum o alinta poetul pe Elena Daniello – a copiat cuvânt cu cuvânt textul romanului Luntrea lui Caron, pe care Blaga i-l încredințase spre păstrare, pentru a se asigura că în eventualitatea unei razii nefaste, slova scriitorului va dăinui.
Mai mult încă, dincolo de toate aceste elemente de cert interes pentru orice cititor român, traducătoarea a avut salutara inițiativă a inserării, la final, înaintea referințelor critice, a unui sintetic capitol despre viața și opera lui Lucian Blaga, urmat de un altul, despre personalități, noțiuni, toponime întâlnite pe parcursul textului nodal, o secțiune extrem de utilă pentru cititorii străini cărora, de fapt, le și este adresat cu precădere acest volum tradus în limba franceză. Prin aceasta, Anca Sîrghie desăvârșește o întreprindere salutară de promovare culturală a unei figuri intelectuale de prim plan din viața românească, stârnind interes și curiozități, incitând la o mai atentă cunoaștere și apropriere a unor valori autohtone, sincrone cu vârfurile culturale europene ale epocii, în speță a unui „mânuitor și mântuitor” de cuvinte, după cum Blaga însuși definea rolul poetului.
Simona Modreanu
