Mai mult decât o metaforă
Apărută la sfârşitul anului trecut şi lansată anul acesta de curând, cartea „Văzduhul din noi”, Ed. PIM, Iaşi, 2022, reprezintă „mai mult decât o metaforă”, după cum subliniază autorul acesteia, Victor Iosif, cel care în predoslovia „Argument” îşi însuşeşte declarat afirmaţia eroului principal al cărţii că metafora ca formă scriitoricească este, în fapt, „o poezie ca respiraţie a sufletului şi fiecare dintre noi îi simte chemarea, chiar dacă nu întotdeauna suntem pregătiţi să ne împărtăşim din darurile ei mirifice”.
Să recunoaştem, dară, înfioraţi justeţea acestei afirmaţii, demnă de a fi aşezată în panoplia citatelor celebre despre poezie, rostite de-a lungul timpului existenţial de către celebrele „voci” ale culturii universale. Iar dacă la aceasta se mai adaugă viziunea creaţiei poetice: „Poetul este zămislitorul unui univers născut dintr-un vis, chiar dacă acel vis este, uneori, durere şi suferinţă, iar magia cuvintelor sale prinse în dansul ritmurilor şi a rimelor au fascinaţia pe care ţi-o dă acea comunicare în subliminal specifică marilor iniţiaţi, fiind calea spre cunoaşterea tainelor purtate de orice sunet înconjurător”, atunci poezia şi magul care o produce, pot reanima la sublim „văzduhul” din sufletul oricărui cititor, oricât de pretenţios ar fi. Astfel, cititorul, fie el bibliofil sau unul împins de propria-i curioziate, care se va apleca peste acest minunat „cărţoi” de 484 de pagini, format B5 mărit, cu coperţi cartonate şi o grafică atrăgătoare, cum s-ar putea spune, o carte care se respectă, va avea la sfârşit deplina satisfacţie a unei lecturi agreabile, ce-i va deschide calea înălţării în „văzduhu din sufletul său”. Şi sunt absolut sigur de asta, cum tot la fel de sigură este şi încheierea „argumentaţiei” autorului cărţii: „Când toate acestea poartă un chip şi un nume, înţelegi de ce avem nevoie de modele, iar titlul îl poţi împrumuta cu speranţa că o parte din tine se va regăsi în această stare de veghe pentru a atinge sublimul şi a deprinde arta de a trăi frumos”.
Ei, bine! Pentru aflarea „chipului” şi „numelui” celui luat drept model, autorul cărţii îşi pune cititorii la încercare, schiţându-i acestuia … un profil umoristic în versuri sprinţare: „Redutabil orator, / Distins interlocutor, / Prezidând acest sobor / Cu francheţă şi umor, / Poartă grija tuturor; / Conectat la poezie, / Proză şi dramaturgie, / Cu opinii pertinente / Şi poante inteligente, / Carismatic şi atent – / Pare un profil decent. / Totuşi, să-i găsim ceva: / Nu bârfeşte. Evrica! / După mintea mea socot, / Revăzând întreg scenariul, / Nu-i chiar un portret robot, / Dar restrânge arbitrarul. / Dumneavoastră, în tot cazul, / Recunoaşteţi personajul.”
Într-adevăr, pentru membrii Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi (A.L.P.I) răspunsul este lesne de „ghicit”; şarada versificată a profilului prezentat amintind de o neuitată „cimilitură” a copilăriei, aceea a „mănăstirii într-un picior” şi acesta nu poate fi altul decât: Comandorul sau „spiritus rector” al Asociaţiei şi Revistei „Booklook” pe care acesta a botezat-o cu acest titlu incitant, „semnificativ pentru spaţiul de identitate al epigramei”. Pentru restul cititorilor cărora apelativul „Comandor” le sporeşte din plin curiozitatea personajului, autorul Victor Iosif renunţă la versificaţia umoristică şi dovedeşte că este în măsură să prezinte ca la carte, un veritabil portret de erou al acestuia, recompunând după o abilă selecţie, amintiri, note şi fragmente biografice ale „pilotului de avioane supersonice”, ajuns la gradul de comandor, denumit prescurtat M.B.B.
Sucint, Mihai Batog Bujeniţă s-a născut la 25 octombrie 1945 în Aldeştii Galaţului. În 1958, „plăcându-i uniforma” a devenit elev al Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Galaţi, iar după desfiinţarea acestuia, „prin comasare” a ajuns elev al Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc. După absolvire optează pentru aviaţie şi din 1963 devine elev al Şcolii Superioare de Aviaţie „Aurel Vlaicu” de la Bobocu, de lângă Buzău. La terminarea, în 1967, a celor patru ani de învăţământ superior a primit brevetul de pilot militar, fiind admis să continuie pregătirea „tot pe avioane supersonice de vânătoare”. Astfel, Mihai Batog Bujeniţă era recunoscut drept cuceritorul „văzduhului”!
Au urmat ani grei de instruire şi antrenament pe noile MIG – uri, misiuni de zbor „pe orice timp şi anotimp”, astfel că la absolvirea din 1977, având titlul de „pilot, clasa I pe avioane supersonice”, a fost trecut la comanda regimentului, fiind în acelaşi timp şi „instructor cu tragerile şi luptă aeriană”. În 1981 a revenit la Bobocu, ca instructor-şef pilotaj. Anii au trecut, fiecare cu situaţiile sale specifice şi în 1987, a devenit conducător de zbor la Centrul de Trecere pe supersonice Bacău. În urma schimbărilor structurale şi de doctrină militară de după decembrie 1989, perspectiva euro-atlantică începea să prindă contur, astfel că în 1995, „înainte de a împlini 50 de ani”(limită a zborurilor supersonice!), a devenit comandantal Flotilei 80, reluându-şi zborurile de tip clasic”. În 1997, după ce Flotila 80 Aviaţie s-a „constituit într-o forţă capabilă de acţiune” a venit şi momentul: Doar până aici!, astfel că la 52 de ani pilotul văzduhului, Mihai Batog Bujeniţă a aterizat cu brio la sol, în retragere.
De aici încolo, biografia şi „planul de zbor” al acesteia caută şi găseşte o nouă orientare înspre „văzduhul” literar, pe care Mihai Batog Bujeniţă, alias M.B.B., îl va cuceri treptat, cu o strădanie temerară şi prolifică, ajungând în diferitele cercuri literare actuale, potrivit polivalenţei exprimate şi a bogatului său palmares literar, la o largă recunoaştere, fiind considerat: „ironist”, „umorist”, „epigramist”, „poet”, „prozator”, „dramaturg”, „critic literar”, „jurnalist”, „orator” sau, într-un cuvânt, scriitor, după cum afirmă şi autorul.
Întru susţinerea acestor consideraţii pertinente asupra operei literare a Comandorului, autorul Victor Iosif, un analist incisiv, argumentează exhaustiv „punctele de vedere” exprimate,dedicându-le ample capitole ale cărţii sale: „Polivalenţa operei lui Mihai Batog-Bujeniţă”, „Lirism discret şi joc intelectual în poezia lui M.B.B.”, „Universul comic şi savoarea estetică a povestirilor şi schiţelor”, „Romanul – frescă socială cu infuzii ironice şi umor”, „Filonul teatral al operei lui M.B.B.”, „Reportajul – o profesiune de credinţă şi de dăruire”, „O voce critică empatică – Printre oameni şi cărţi”, „Darurile retoricii şi eminenţa discursului public” ş.a., fiecare în parte conţinând exemplificări selectate din impresionanta operă a scriitorului, care însumează 40 de volume de proză, poezie şi teatru, 111 articole şi studii literare, apărute în reviste româneşti şi din diaspora şi 40 de referinţe – aprecieri ale altor confraţi literari.
Pentru satisfacţia lecturii cititorilor, autorul Victor Iosif, pe lângă aprofundata sa analiză, face şi o subtilă „trimitere de gând” înspre „văzduhul” atotcuprinzător al prodigioasei şi uimitoarei opere a scriitorului plurivalent Mihai Batog-Bujeniţă.
Un capitol aparte al „Văzduhului din noi” îl constituie cel intitulat: „Pagini alese pentru un virtual Album al Prieteniei”, pe care, personal, îl pot considera o adevărată „cheie de boltă” a impozantei „construcţii literare” a acestei minunate cărţi. Într-adevăr, cuprinzând numeroase scrieri şi gânduri izvorâte din adâncul simţirii „acelora pentru care cuvintele sunt mai mult decât un simplu vehicul de comunicare, dar care, întâlnindu-se într-un spaţiu al armoniei estetice, pot cultiva în mai multe feluri o prietenie intelectuală”, întreg capitolul face o admirabilă „trecere în revistă” a unor astfel de oameni, fie ei membri ai Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi sau condeieri renumiţi din România, dar şi din viaţa literară a diasporei româneşti, care prin opiniile lor sincere şi dezinteresate pot clădi un fundament solid al Prieteniei adevărate, ca rază de speranţă a unui viitor luminos în care strălucesc valori spirituale autentice, de care este atâta nevoie.
Dintre atâtea şi atâtea „voci” rostitoare de adevăr mă voi opri, însă, doar la una singură, aparţinătoare scriitorului Mircea Ţimpău, din care se poate extrage esenţialul: „O fi fost el, comandorul (s.n.), până la altitudini nemaipomenite, dar scriitorul (s.n.) urcă până la Dumnezeu. (…) Persoană carismatică, îşi cenzurează atent orice tentaţie de a se complica cu inutilităţi şi aşează alături de el şi de ceilalţi frumosul ca o cuvenită ghirlandă de iubire. Aşa îl cunosc şi îl preţuiesc pe omul Mihai Batog-Bujeniţă!”
Ce-ar mai fi, oare, de spus despre această carte de referinţă, „Văzduhul din noi”?
Punându-i faţă-n faţă, peautorul cărţii – Victor Iosif şi pe Mihai Batog-Bujeniţă – eroul Comandor al acesteia, pentru oricare dintre cititori este lesne să constate că privirile scrutătoare şi chipurile bonome ale amândurora aparţin cu certitudine aceluiaşi „văzduh”, care înalţă spiritul fiecăruia dintre noi spre sublimul vieţii trăitoare.
Da! „Văzduhul din noi” e mai mult decât o inspirată metaforă de „duh” poetic. Ea este, fără îndoială, o onorantă „carte de vizită” a Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi, aflată sub „văz-duhul” Comandorului, cu care aceasta se legitimează expresiv şi strălucitor în tot „văzduhul” literar al ţării şi al diasporei româneşti.
Şi asta contează cel mai mult pentru cei care sunt cuprinşi în „văzduhul” A.L.P.I.!
Dar nu numai pentru ei; cartea dovedindu-se a fi un recomandabil „îndreptar” de explorare a „văzduhului” fiecăruia dintre…noi.
Atins de „duhul” umorului,
Gândul bun ce ne adună
Ne înalţă împreună
În „văz-duhul” Comandorului…
Mihai Caba
