Preotul Gheorghe Calciu- Evocare: Intre Realitate si Mit
L-am cunoscut bine pe parintele Calciu. Am avut multe lucruri in comun. Am colaborat foarte bine si as putea spune ca am fost prieteni. Se stie ca a executat 21 de ani de temnite comuniste. Primii 14 ani de inchisoare si trecerea sa prin cea mai cumplita experienta umana, zisa reeducare de la Pitesti, l-a transformat pe tinarul student medicinist Gheorge Calciu intr-un erou. Ulterior, decizia de a studia teologia si a devein preot, impreuna cu hotarirea de a spune adevarul si a denunta fatarnicia comunista, l-a transformat pe preotul Calciu intr-un martir. Au urmat alti sapte ani de inchisoare, ani in care a marturisit adevarul si i-a ajutat si pe altii, in special tineri seminaristi, sa-si redobandeasca demnitatea si sa traiasca cu fruntea sus. Sunt putine personalitati care prin atitudinea lor serves drept repere morale si salveaza onoarea unei intregi natiuni. Parintele Calciu a fost o asemenea personalitate.
Personal, l-am cunoscut ca om, ca preot si ca promotor al idealurilo rnationale. In acelasi timp, cu varsta si experienta mea, am devenit martorul transformarii ‘omului’ Calciu in ‘mitul Calciu.’ Asa se nasc eroii si martirii! Si noi romanii avem nevoie de ei sa ne consolidam constiinta nationala pentru ca in prezent fortele raului vor sa ne rescrie istoria si sa ne mutileze sufletele.
Convingerea mea este ca in acesti ani se fac eforturi diabolice la nivel global menite sa puna capat erei crestine. Se urmareste a doua rastignire a lui Iisus si uciderea Lui definitiva. Nu se va reusi! Parintele Calciu intelegea acest lucru si deseori in discutiile noastre abordam asemenea subiecte spinoase. Nu a fost singura persoana cu care am avut aceste discutii. Parintele arhimandrid Roman Braga, cu care deasemenea am colaborat strans, afirma: atat comunistii din Est cat si cercurile internationale din Vest vor sa pastreze bisericile ca ziduri, dar nu ca spirit. Parintele Calciu si parintele Braga s-au luptat pentru pastrarea spiritului crestin al bisericii si al neamului romanesc…
Au trecut anii si acum in fiecare Saptamana a Patimilor imi amintesc cu multa nostalgie de parintele Calciu. In aceasta saptamana, mica noastra biserica de langa Washington devenea neincapatoare pentru multimea de credinciosi care venea la slujbe sa-l ascujlte pe parintele Calciu. Parintele era un om bun si bland de la natura, avea mereu un zambet angelic, si emana intelegere umana si dragoste crestina. Era totusi om care putea sa si greseasca, dar intodeauna isi admitea greseala. Si imi amintesc ca la inceputul fiecarei slujbe pe care o tinea la biserica Sfanta Cruce isi cerea iertare de la enoriasi daca gresise cu ceva…
Imi mai amintesc ca am auzit prima oara de preotul Gheorghe Calciu cand a fost arestat a doua oara. Lucram deja la Vocea Americii si eram cunoscut in exil si in unele cercuri politice Americane. In acele conditii, impreuna cu prietenii si cu alti asociati, am facut lobby la Washington pentru eliberarea sa din inchisoare si pentru aducerea sa in occident. Dupa alti ani de suferinte, a sosit in America si a devenit un simbol al rezistentei noastre. In acele imprejurari l-am cunoscut pe ‘omul’ Calciu…
Altfel, noii veniti in exil care au suferit in tara si care prin activitatea lor au reprezentat inteaga natiune, au trecut print trei etape de adaptare: Entuziasmul evadarii din iad; Speranta ca venirea lor va schimba si va transforma exilul, si Adaptarea la o lume occidentala dura care nu corespunde cu lumea ideala pe care o anticipau. Parintele Calciu a gasit si el in occident o lume diferita de ceace isi imaginase, dar a fost primit ca un adevarat lider spiritual si a devenit un factor de unificare a exilului. In America parintele Calciu a intampinat insa si el greutati de integrare intr-o lume care iti ofera totul, dar nu iti asigura nimic. In consecinta, un timp a trait din donatii si din slujbe ocazionale. Inteleg ca la un moment dat a lucrat in constructii. Nu cunosc episodul, dar stiu ca nu avea un post permanent si o sursa sigura de venit pentru a-si intretine familia.
In acele conditii, biserica Sfanta Cruce din Virginia, la care eu eram presedintele consiliului parochial, l-a angajat ca preot si astfel si-a putut relua misiunea spirituala si rolul de lider fara a mai avea grija zilei de maine. A fost o coincidenta fericita pentru ca eu eram redactor la Vocea Americii si mentineam legatura cu tara prin radio, iar parintele Calciu era sustinut de biserica noastra si impreuna promovam cauza romaneasca. Si am facuta cest lucru in Congresul SUA, la Departamentul de Stat si in fata altor foruri Americane. Marturisesc insa ca ne-a avantajat si climatul politic anti-Sovietic al acelor ani. Nu a fost insa usor. Am avut multe usi deschise, dar am avut si delatori care ne-au adus tot felul de acuzatii. Si nu ne-a fost usor pentru ca a trebuit sa imbinam atitudinea spirituala care nu admite nici un compromis cu activitatea politica in care mai toate realizarile se fac prin compromisuri.
Din punct de vedere politic, parintele Calciu avea o anumita inocenta si nu intelegea culisele si curentele puterii din Washington. In acest sens, a trebuit sa-I prezint de multe ori realitatea Americana si limitele actiunilor noastre, dar nici odata nu se supara si chiar imi multumea. Apoi a venit zisa revolutie din 89 si activitatea noastra s-a intensificat. Toti ne-am asteptat la o schimbare radicala, dar ne-am inselat. S-au schimbat doar obiectivele si interesele. Fostii comunisti romani au ramas la putere, iar America le-a cerut noilor guvernanti doar sa schimbe numele partidului… In calitate de ziarist, eu a trebuit sa ma adaptez noilor conditii. S-a adaptat si Parintele Calciu, dar amandoi aveam anumite ezitari… S-a schimbat totusi atmosfera si la Washington.
Departamenul de Stat a intins o mana aparent binevoitoare noii conduceri politice din tara. Diplomatii romani acreditati in Statele Unite au inceput sa ne invite la receptiile ambasadei si sa ne faca curte. Unii dintre ei, inclusiv ambasadorii, au inceput sa vina la slujbele bisericii noastre. La un moment dat la una din receptii a venit in mod neanuntat un grup de diplomati romani. I-am intampinam cu oarecare reticenta, dar i-am invitat civilizat si politicos la masa. Un timp am trait intre euforie si confuzie. In final, ne-am adaptat noilor conditii, dar parintelui Calciu, ca si mine si ca multi altii de altfel, am fost dezamagiti de ceace a urmat. Impartaseam impreuna acelasi punct de vedere: America nu a oferit tarilor Est Europene foste comuniste un model moral de transformare social-politica si de redresare economica. Rezultatul a fost dezamagirea care a urmat si care domina si azi…
In cursul ultimilor mei ani la Washington am infiintat Comitetul Romano-American pentru Basarabia si i-am cerut parintelui Calciu sa devina presedinte onorific. Pentru mine ca doctor geograf Basarabia si Bucovina reprezinta o rana deschisa care trebue vindecata. Parintele Calciu a acceptat imediat propunerea fiind el insusi un promotor al cauzei nationale…
Dupa alti cativa ani eu m-am pensionat si am plecat ca profesor in Africa. Parintele Calciu si-a continuat misiunea in chemarea lui Iisus pana in ujltimlele sale zile
Parintele Calciu a suferit eroic; s-a purtat ca un martir; si sunt convins ca va deveni un mit national.
Nicolae Dima, Versiune a alocutiunii tinuta la Cenaclu Mircea Eliade (Denver, Colorado) la data de 8 Aprilie 2023.
