IULIA PALIŢ, ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT
Cerul ne-ncetat plânge,
Ploaia flacăra îmi stinge,
Doru-i un izvor,
Totu-i trecător.
Iulia PALIŢ
Omul poveste-Iulia Paliţ se scurge prin pâlnia timpului, în doine şi balade, vibrând cu îngerii, cu sufletul de lumină însângerată de maci, intră în inima care o primeşte, pulsând odată cu Dumnezeu.
Glasul din neant ne cuprinde ca o sfântă rugăciune, ca un susur de izvor, ca un răget de amurg al căprioarei ce-şi adulmecă mirul sfârşitului prin frunza zbuciumată a codrului, prin văzduhul plâns de lacrima azurului.
Cuprinsă de imensitatea cerească, în lunga călătorie, atinsă de taina viselor, de florile de rai, de crudul ierbii, de acele de brad, de focul dorurilor, aprinde o candelă între cer şi pământ, ca etern să ardă în tihna vieţii de apoi.
Vestea trecerii în nefiinţă a distinsei prietene, un colaborator de excepţie, un exemplar om de cultură şi de televiziune, scriitor, poet, etnolog, folclorist, cercetător Iulia Paliţ, ne-a îndurerat. Cuvintele îmi sunt atât de sărace, nu pot alina durerea şi tristeţea prin care trece distinsul şi bunul prieten, mare artist Nicolae Paliţ, copiii şi nepoţii. Urma să ne revedem într-un eveniment la Chişinău. Regretul meu sincer că, nu ne-am putut întâlni, aflându-mă în Bălţi într-un turneu cultural. Nu am reuşit să trec pe la Chişinău. Acum, sora dragă de peste Prut, pe care am cunoscut-o în România, la Sinaia, în cadrul Festivalului Mondial de Poezie 2018, organizat de Asociaţia Mondială a Poeţilor, preşedinte poet, editor Trandafir Sîmpetru, când mi-a dăruit volumul “Auzi cum bate ceasul?” se va odihni în braţele lui Dumnezeu care a iubit-o mult, a luat-o aproape, într-o lume mai bună, în care ciripitul păsărilor, clipocitul apelor, fâlfâitul aripilor fluturilor, lumina licuricilor, parfumul florilor, să o poată înfăşura în mătasea noii vieţi, iar chipul aurit să poată fi văzut prin fereastra amintirilor.
Un om minunat îşi înalţă sufletul la cer, pe scara de catifea, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. De sus, ca o stea strălucitoare va lumina şi va veghea pe toţi acei care au iubit-o şi-au preţuit-o. O vom întâlni în fiecare atingere a ploii, în fiecare lucru, în cărţile şi locurile pe unde paşii au purtat-o, în graiul păsărilor, în foşnetul codrului, în gânguritul pruncului, în cântecul şi hora satului, în ia înflorată, în pâinea coaptă în vatra străbună, în fiecare rugăciune, în răsărit şi apus. Va fi în noi, cu noi, dincolo de cuvânt, dincolo de suflet. Prin razele de soare ne va zâmbi cald şi blând, întrebându-ne:
Auzi cum bate ceasul?
de Iulia Paliţ
Mereu auzi cum bate ceasul
Şi tut e uiţi lael grăbit,
Dar mai încetineşte pasul
Şi vezi din plin dac-ai trăit.
Dac-ai văzut cum creşte pomul,
L-ai admirat când a-nflorit?
Te-ai întrebat ce este omul
Şi pe pământ de ce-a venit?
Ţi-ai răsfăţat din plin copiii?
Ai sesizat cum au crescut?
Ai dat frâu liber bucuriei
Un bine dacă ai făcut.
Şi dacă ai făcut o casă,
Ai pus o candela în ea?
Dac-ai făcut viaţa frumoasă
Acelora din preajma ta?
În viaţă nu ai confundat
Orgoliul cu demnitatea,
De Dumnezeu ce ţi-a fost dat
N-ai egalat cu vanitatea.
Gândind acum aceste toate,
Dacă din goană te-ai oprit,
Repară ceasul cât mai bate
Ca să trăieşti nestingherit.
Iulia PALIŢ s-a născut în satul Truşeni, municipiul Chişinău, Republica Moldova. Este absolventa Institutului Pedagogic, Facultatea de litere din Chişinău, în 1975.
A activat la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, ca cercetător ştiinţific inferior, secţia Cultură materială, apoi, ca cercetător ştiinţific superior, secţia Cultură spirituală, ulterior, devine şeful secţiei Propagandă ştiinţifică (1978-1990).
S-a transferat mai târziu, la Centrul Naţional de Creaţie Populară, unde a activat succesiv, ca şef al secţiei Relaţii Interetnice, şef al secţiei Meşteşuguri populare artistice, director adjunct şi director de Centru.
În anul 2017 a publicat volumul de poezii, texte pentru cântece, epigrame “Auzi cum bate ceasul?”
În anul 2001 a editat placheta de versuri “Se lasă răceala, iubite”, mai târziu scoate la lumină albumul “Portul popular din Republica Moldova”
A fost prezentatorul emisiunii TV “Casa mare”, împreună cu Acad. Mihai Cimpoi, la Televiziunea Naţională (1987-1988).
A fost autorul dialogurilor cu mari personalităţi naţionale şi internaţionale, a semnat articole cu temă etnologică în periodice din Republica Moldova, este autoarea a peste 200 de texte pentru cântece populare, romanţe şi alte stiluri în muzica uşoară.
A prefaţat cărţi, a scris recenzii, critică. Amintesc aici, de prefaţa multiplă a cărţii mele “Regina Nopţii de Alb”, unde, alături de omul de cultură şi televiziune, jurnalist, scriitor, prof. diac. George Robert Mitrache, din Curtea de Argeş, scriitor, filosof, critic literar pr. Petru Ovidiu Aionesei, din Iaşi-Cârlig, scriitor, jurnalist, interpret, prof. dr. Sorin Ionel Brăileanu, din Cluj Napoca, distinsa scriitoare, etnolog, folclorist Iulia Paliţ, aduce un echilibru prin prisma poeziei folclorice, într-o unicitate caracteristică, rafinament şi eleganţă, pe care o voi ataşa la final, ca dovadă a frumosului autentic, a calităţii de OM, valoros critic, cercetător. Mi-a fost un ghid extraordinar, un sfătuitor şi colaborator de înaltă ţinută, m-am consultat în calitate de jurat în Festivaluri- Concursuri internaţionale de Folclor, am acordat importanţă comunicării dintre noi, am consolidat puntea România-Republica Moldova, într-o reciprocitate admirabilă şi-o prietenie adevărată, preţioasă, am arătat că Frumosul nu are hotare, fiind unite prin credinţă, dragoste, cuvânt învrednicit, bucurie şi tristeţe. Iulia Paliţ se numără printre co-autorii de elită la Antologia în limba română “LA FÂNTÂNIŢA CU DOR”. Ea a semănat prin iubire această puternică lumină care i-a umplut sufletul în zborul alb de pasăre.
Prefaţă multiplă
Mă întreb de multe ori ce este dragostea ?
Iulia Paliţ
„Acest sentiment ce mereu îți dă aripi,te deplasează de pe Terra noastră spre spații cosmice și iar spre rădăcina implantată adânc în seva pământului care te-a zămislit. Ce forță divină conduce această stare de imponderabilitate punând pe umerii umanității dulcea ei povară.
Cred că, nu există ființă umană care, nu și-ar fi pus măcar o dată în viață această întrebare. Am toată siguranța, că cine reușește să pună în cap de masă acest sentiment, poate savura plăcerea plenară a vieții. Este forța benefică a divinității, care aduce ispășire, adică vindecare sufletească, ce trage după sine și vindecarea fizicului. Fiecare dintre noi, în felul său, încearcă să găsească un răspuns la această retorică întrebare. Toate aceste căutări au drept bază misterul existenței pământești, necesitatea omului de a cunoaște esența ființei sale. Unii reușesc,poate, să găsească un răspuns pentru sine, luând drept bază doctrina religioasă, alții pe cea existențialistă, dar și metafizică, astrologică. Stăruie în acest sens, însă, cu prisosințămânuitorii condeiului, cei dăruiți în abundență, poate, de către Dumnezeu cu acest sacru sentiment.
În rândurile acestora, o văd și pe poeta Liliana Roibu. Citind versurile Domniei Sale incluse în volumul “Regina Nopţii de Alb”am găsit atâta suflet transpus în cuvinte că, involuntar, am fost dominată de un fior tulburător de vibrant. Mă gândeam că aceastăreacție vine și din esența muzicală a poetei, care este și cântăreață, și profesoară de muzică. Dominată de armonia sunetelor, care prin vibrația lor sonoră uneori cu explozie vulcanică, alteori cu îngerească mângâiere ating orice coardă a sufletului, provocând senzații de incomensurabilă plăcere.
Poeta care are implantată adânc în suflet moștenirea folclorică vine cu o continuare absolută a versului popular. Simte profund “...Când dă sorele-n amurgu,/Priponește al tău murgu,/ Ți-oi lega leacul de soare,/ Strâns să șadă în cingătoare… sau … Mi-o intrat dragostea-n oase/ Cu fiori inima-mi coase”, expresia folclorică, aducând- o la înălțimea verbului contemporan .
Unul dintre subiectele frecvent întâlnite în mesajele poeziei folclorice lirice este sentimentul de dragoste și dor sesizat în toată profunzimea lui de către poeta Liliana Roibu. ”…Fă-mă Doamne poamă dulce/ În sân badea să se culce/ Și de-o fi odată amară/ Îndulcește-o, Doamne, iară!…” ori ”…Cerul cu iubire plânge/ Dorul nu se poate stinge…”.
Autoarea este o bună cunoscătoare a tradiției strămoșești invocând în opera sa poetică un străvechi obicei, care se mai practică și azi în localitățile de pe ambele maluri ale Prutului Hora satului. Aici se legau prieteniile dintre băieți și fete, se îngemănau suflete sub privirea iscoditoare a membrilor comunității. Existau niște reguli nescrise de comportament în societate. Pentru că, Horase făcea pe la sărbători, membrii societății nu aveau voie să se prezinte în orice fel de îmbrăcăminte, ci doar în cea de sărbătoare: cămașă cu poale cusută cu flori și catrință pentru fete, cămașă de sărbătoare și ițari pentru băieți. Fata când ieșea prima oară la Horă era însoțită, obligatoriu, de către un cavaler care venea și o cerea de la părinți. Putea fi și o rudă. Ziceam priviri iscoditoare pentru că, aici, comportamentul fiecăruia era la vederea celor mai în vârstă și orice acțiune indecetă era discutată în comunitate astfel, aceasta devenind o modalitate de instruire și educație a celor tineri, dar și a celor neastâmpăraţi.
Poeta Liliana Roibu face în poezia ”Hai bade cu mine-n horă” o încercare reușită de a reconstitui unele imagini autentice, situații existente în Horă ”…Saltă tu ochinca sus/ Că-n inimă foc ai pus…” sau ”…Bădișor de pe cărare/ Intră tu, înhora mare,/ Învârtește-mă, bădiță că ți-oi da dulce guriță…” . Poeta, știe că flăcăii care trăgeau ocheade tuturor mândrelor erau admonestați de către cele care așteptau o relație serioasă și de lungă durată; ”… Vezi, bădiță, ce-ai pățit?/Ocheade ți-o trebuit?/ Cât pe ce să amețești/ La podea-s te prăvălești…”
Semnificativă este utilizarea modului autentic de expresie; ”bădișorule fălos”, ”Pasul tu nu-l încâlci”, ”De farmece ne dezleagă”, ”Îngenunche, nu mai poate”, ”Poticnit în sărbătoare/ ”Cugetul ca să și-l care”, ”Pe hat de pajiște- nflorată/ Șade sufletul în coate”, ”Prin perdeluțe de soare/ Zalele îi fac cărare”.
Creația de inspirație folclorică a poetei constituie o odă adresată gliei și înaintașilor care ne-au lăsat drept moștenire parte din sufletul lor anonim.
Este de datoria noastră sfântă să ne aplecăm frunțile cu pietate asupra operei lăsată nouă cu bunăvoință și s-o aducem în actualitate în forma ei veritabilă, fără denaturări și schimonosiri.”
Zbor lin, suflet de lumină!
Întru eternă recunoştinţă, întru veşnică pomenire!
Corespondent Liliana Roibu, România
Președinte Asociația pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR Moldova de Nord, președinte Asociația ASCIOR Piatra Neamț, secretar general Liga Scriitorilor Români-Filiala Iași-Nord Est, editor senior Revista “Nord-Est Cultural”, profesor Liceul Teologic Ortodox “Cuvioasa Parascheva” Agapia
