Din secretele ceramicii de Horezu

Arta olăritului pe teritoriul României există din cele mai vechi timpuri, acest lucru fiind atestat de numeroasele descoperiri arheologice.

            Dar nu voi intra în istoricul acestui meșteșug de mii de ani.

Așa că vom vorbi despre prezent, despre olăritul autentic și nu despre ceramica realizată în fabrici.

            Olăritul tradițional are altă valoare, istorică și culturală, poartă cu el sufletul românului cu tradițiile, credința sa, continuitatea neamului românesc pe aceste plaiuri.

            Am vizitat atelierul de Ceramică Paloși. Familia Mihaela și Ion Paloși  m-a primit în atelierul dumnealor și au dezvăluit o parte din „secretele” olăritului.

            Așezându-se la roata olarului, domnul Paloși, în timp ce modela cu dexteritate bucata de lut, a început explicațiile:

            Se umezesc mâinile și ele pe lut trebuie să fie fixe. Punem bucata rotundă de lut pe centru discului și apăsăm cu degetul mare în mijlocul „gogoloiului” de pământ. Vedeți cum lutul se ia după mâna mea.

            Deci, se apasă în mijloc, se prinde pe interior cu degetele lutul și se trage ușor de el.

După ce se dă forma vasului, în cazul nostru un castronaș, se vine cu un instrument de finisare, numit piepten, din lemn, pentru că pe interior și exterior rămân niște dungi.

            Se udă de fiecare dată pieptenele în apă și cu el apăsăm încet pe margine în interiorul vasului, în timp ce roata cu discul pe care se modelează vasul, se rotește în continuu. Apoi aceeași operație de finisare o facem și pe exterior, apăsând ușor. Apoi iar pe interior apăsăm ușor și dăm forma finală castronului.

            Repet, prima dată se conturează forma vasului, din gogoloiul de pământ, forma brută, apoi se finisează cu ajutorul acestui instrument. Apoi cu o sârmă subțire se trece pe sub fundul vasului pentru al desprinde de suprafața discului.

            Vasul se ia și se pune la uscat.

            După o demonstrație în care a făcut o farfurie și un castron, a realizat și un ulcioruș, care cere foarte multă experiență în realizarea lui. Codița se pune după.

            Motivele florale sunt diverse, emblema fiind cocoșul. Toate acele motive desenate pe ceramica de Horezu sunt simboluri creștinei, forme florale, geometrice.

            Motivele florale sunt pictate chiar de meșterul olar din culori pe bază de oxizi metalici.

            Domnul Paloși îmi arată vasele unde are pregătite culorile.

            După ce se spală pe mâini de lut, îmi răspunde la întrebări, prezentând vasele în diferite faze ale definitivării lor, ardere, pictură, ardere.

            După ce am modelat vasul îl las până când umiditatea din el iese cam 20-30% , în funcție de timp, dacă este soare durează 3 ore, dacă plouă poate dura și 3 săptămâni. Dar tot timpul vasele  trebuie urmărite în acest proces de eliminare a umidității din ele. Astfel se pot exfolia iar culoarea  se deformează.

            Deci, după ce le-am modelat, le lăsăm să se usuce un pic și apoi vine pictura.

            Veniți după mine să vă arăt vasele unde se află culorile.

            Culorile sunt din argile, fiecare având la bază oxizi metalici. Noi nu-i cumpărăm, noi le știm locurile, noi le preparăm, noi știm rețetele. Sunt foarte multe secrete aici, încât nimeni nu poate copia o rețetă. Fiecare meșter olar are rețeta sa secretă!

            Meșterul ceramist îmi prezintă procedeul pe câteva  farfurii mari, în diferite faze de lucru (pictură, finisare, ardere etc)

            Când ajung într-o anumită fază de uscare  încep să le pictez. După ce le-am decorat, le las să se usuce puțin și încep finisatul cu o bucată de fier. După ce le-am finisat pe spate le las să se usuce suficient, apoi le bag la ardere, durează cam 10 ore, la 1000 de grade.

            Le-ai ars odată, (și prezintă un vas după prima ardere, cu pictură pe interior) le scot din cuptor, le dau cu glazură. (arată o cană albă, glazurată) Apoi le bag în cuptor și acopăr toată suprafața, la 1100 de grade.  După ardere, toate culorile se schimbă, devin mai vii și vasul pare smălțuit! Deci glazura se topește prin ardere și dă luciul vasului.

            Ca să fii cu adevărat un meșter ceramist îți trebuie nu numai talentul de a modela cu dexteritate toate formele de vase posibile, dar și talentul de a picta cu măiestrie simbolurile cu care dorești să împodobești vasul respectiv.

            Nu este atât de simplu să devii meșter olar, este și aceasta o artă pentru care trebuie să fii înzestrat cu această aptitudine, dar, pe care, ca în orice domeniu, îți trebuie ani și ani ca să te perfecționezi!

            Din afirmațiile domnului Paloși am aflat că:

            În arta ceramicii, de-a lungul timpului, a fost o ruptură între generații, dar se pare că în zonă a apărut un grup de tineri preocupați de acest meșteșug tradițional, care știu ce vor. Pentru că de ceramică te apuci numai dacă ai har, ai chemare pentru așa ceva și îți dorești să faci asta din plăcere, altfel dacă o faci doar de dragul banilor, „creațiile” tale sunt lipsite de „suflet”. Este de apreciat faptul că în zona Horezu au apărut câteva familii tinere care să ducă pe mai departe meșteșugul popular al olăritului.

            Despre viitorul artei olăritului nu știu ce să vă zic… Se observă că în prezent, în România, primul care cade este turismul, și dacă nu ai turism nu mai ai vizitatori, nu mai sunt vânzări, pentru că din asta trăiesc familiile de olarii.

            Cei care ar trebui să se ocupe măcar de menținerea acestei arte tradiționale sunt dezinteresați… Ceramica odată pierdută, este foarte greu s-o mai recuperezi, s-o repui pe picioare.

            La întrebarea mea dacă domnul Ion Paloși moștenește arta ceramicii din tată-n fiu, a răspuns:

            După ce m-am căsătorit, socrii mei care se ocupau de ceramică, soții Mischiu, m-au ajutat să mă redescopăr. Astfel, mi-am descoperit pasiunea pentru acest meșteșug. Am fost și în Cipru și  m-am specializat în ceramică grecească, să lucrez pe roată, să realizez glazurile, culorile, să știu ce conține lutul, cum să-mi prepar oxizii etc. Deci să folosesc o tehnică puțin îmbunătățită. Când m-am întors, am lucrat și lucrez ceramica de HUREZU.

            Pot spune că am fost primii pe această stradă care am creat un atelier de ceramică.

Dar în zonă s-a petrecut și un lucru negativ pentru că au invadat produsele chinezești în care nu se regăsește suflul românesc. Dacă la noi fiecare produs este practic unicat, chinezăriile sunt făcute pe bandă rulantă, nu mai au aceeași valoare.

            Domnul Paloși, motivele florale de pe ceramica de Horezu sunt tradiționale, sunt creștine, precreștine… Olăritul  în acest areal este din cele mai vechi timpuri, demonstrat de descoperirile arheologice. Aș dori să-mi explicați ce semnifică „Cocoșul de Hurezi”?

            „Pentru simbolul „Cocoșului” sunt mai multe variante, nu diferă mult, dar fiecare ceramist o interpretează cum vrea, are varianta sa, ele fiind preluate din generație în generație pe cale orală și fiecare a mai adăugat câte o „floricică”.

            Cocoșul este un simbol creștin. Domnul Isus Hristos, la un moment dat, a zis că: „La cântatul cocoșilor și ivirea zorilor, unul dintre voi mă va trăda. Acela a fost Petru. A nu se confunda cu trădarea lui Iuda la „Cina cea de Taină”.

            Și mai este ceva. În acele momente când creștinii erau persecutați și nu mai puteau avea încredere în cel căruia se destăinuia, pentru că puteau avea probleme foarte mari dacă celălalt nu era creștin și îl turna. Pentru a se cunoaște între ei, creștinii, aveau un semn distins.

În conversația lor, momentul în care el anunța că e creștin, era semnul pe care din „joacă”  îl desena, un pește. Se juca  cu toiagul sau piciorul și desena un pește. Era  un mesaj pe care-l transmitea celuilalt,  că el este creștin. În cazul în care celălalt nu cunoștea această așa zisă „parolă” și-l întreba de ce desenează un pește, el îi răspundea că s-a jucat și i s-a părut că a făcut un pește. Și nu mai continua discuția.

            M-ați întrebat de ce „cocoșul” este simbol al Horezului. Am fost sub stăpânire otomană 400 de ani și majoritatea oamenilor susțin că numele „cocoșul” vine de la huhurez. Că „hurez” vine de la huhurez și modificându-se a devenit Horezu.

            Eu însă am altă convingere, o variantă pe care n-am auzit-o, dar asta este părerea mea și sunteți primul reporter care înregistrați acestă chestie. Eu am și sursa și ideea mea, „hurez”, în turcă, înseamnă cocoș, iar noi am fost sub dominație otomană 400 de ani! Deci, varianta de la huhurez la cocoș e cam forțată. Fiind sub dominație otomană, legătura pe care o fac la veriga din lanț care lipsește aici este că noi avem un vas mare, o strachină mare cu două toarte, căruia îi spunem „ciorbalâc” (pentru ciorbă ) care vine din turcă, deci un vas, pentru ciorbă, denumire pe care o folosim și acum în zona Horezu.

            În concluzie, se remarcă unele influențe turcești ca hurez, ciorbalâc.  Dacă varianta cu „huhurezul”, pasărea de noapte, noi n-o regăsim în simbolistica ceramicii de Horezu.

            Ceramica de Horezu apare în perioada lui Constantin Brâncoveanu când construiește Mănăstirea de la Hurezi. Între Hurez și Bistrița au fost găsite situri din perioada neolitică, din epoca bronzului.

            La final domnul Paloși mi-a arătat expoziția de ceramică, inclusiv cea cu autografe de la personalități care au trecut pe la atelierul dânsului ca: Grigore Leșe, Tudor Gheorghe, Radu Beligan, Marcel Pavel, Paul Surugiu-Fuego, Theodor Stolojan etc.

            Între timp la atelier a sosit un grup de elevi, care fusese programat din timp. Domnul Dragoș Gagea, organizatorul „Tabere la țară” a adus aici un grup de eleve și elevi din București. Domnul Paloși i-a luat pe rând și fiecare elev a participat la modelarea unui castronaș, ceea ce i-a încântat foarte mult. Castronașele modelate de elevi au fost puse pe o scândură să se usuce, apoi să le ia cu ei ca amintire!

            Domnul Gagea a fost bucuros că ne-a cunoscut, pe noi jurnaliștii culturali, și a dorit să ținem legătura pentru promovarea „Tabere la țară”.

            Deoarece meșterul era ocupat cu grupul de elevi, m-a lăsat în seama nepoatei sale, Caterina Matei, de 8 ani, să mă ajute să modelez un vas. Nu era chiar așa de ușor, dar ea, elevă în București, învățase de la bunic „arta” modelării vaselor simple!

            Așa am creat primul meu „castronaș”  din lut, ca „olăriță”! Omul învață și prosperă toată viața, indiferent de vârstă!

Cristina NĂLBITORU