La Iaşi, în urmă cu 140 de ani...

In urmă cu 140 de ani, la 5 iunie 1883, Iaşul îşi trăia unul dintre marile sale momente de glorie, ce avea să fie înscris cu litere de aur în hronicul Cetăţii de pe 7 coline şi anume: inaugurarea statuii ecvestre a legendarului Voievod Stefan cel Mare, cel care timp de 47 de ani, cu buzduganul în mână, a apărat Moldova de poftele nesăţioase ale năvălitorilor, păstrând-o neatârnată şi în hotarele ei fireşti.

Ieşenii întorceau, atunci şi astfel, cuvenitul gest de gratitudine faţă de Marele Voievod al Moldovei, care, în 1493, prin terminarea zidirii bisericii “Sfântul Neculai Domnesc”, le dăruise acestora dragostea şi preţuirea sa.

Este îndeobşte cunoscut că Domnitorul Ştefan cel Mare, vajnic apărător al credinţei creştine, după fiecare victorie repurtată asupra năvălitorilor obişnuia să zidească “la locul faptei de vitejie” câte o biserică, în semn de adâncă mulţumire pentru Dumnezeu, care l-a ajutat să biruiască. Cum la Iaşi Ştefan nu purtase nici o luptă, biserica zidită de el nu putea fi privită decât ca un preţios dar făcut în numele înaltei consideraţii pe care Voievodul o dădea Iaşului, căruia de pe atunci, vizionar, Domnitorul îi prevedea un viitor plin de strălucire şi măreţie.

Pentru ca prinosul de recunoştinţă să fie deplin, Primăria Iaşi, cu toate că dispunea de fondurile necesare, a hotărât ridicarea statuii Marelui Ştefan să urmeze aceeaşi reţetă a „subscripţiei publice”, astfel încât toţi ieşenii şi nu numai ei să poată contribui, după puterile fiecăruia, la ridicarea acestui înălţător monument de cinstire.

Statuia ecvestră a lui Stefan cel Mare a fost comandată sculptorului francez Emanuelle Frėmiet, unul dintre reputaţii sculptori din Europa acelei vremi.

Pentru momentul inaugurării acestei impunătoare statui, Primăria Iaşi, în frunte cu primarul de atunci, Leon Negruzzi, a întocmit o amplă „Programă dezvoltatoare a serbării inaugurale”, în care a prevăzut organizarea unor grandioase festivităţi în zilele de 5 şi 6 iunie 1883, din care nu lipseau: parada militară, discursurile inaugurale, concerte de muzică de fanfară şi cântece ostăşeşti în pieţele şi grădinile publice ale oraşului, concursuri de trageri la ţintă, banchetul în onoarea delegaţilor, focuri de artificii. Un punct deosebit de atractiv din acest program îl reprezenta iluminarea grădinii Copou cu un „soare electric”

. Iată că, după primul „soare electric” din 1868 şi apoi cel din 1873, acesta era cel de al treilea moment în care ieşenii luau astfel cunoştinţă „pe viu” de noua şi epocala descoperire a omenirii – electricitatea – şi această „iluminaţiune” a grădinii Copou poate fi considerată drept începutul experimentării iluminatului public electric la Iaşi.

La aceste grandioase festivităţi au fost invitaţi regele Carol I şi familia regală, membrii Guvernului, membri ai insittuţiilor statului, numeroşi oaspeţi din ţară şi din străinătate.

La festivitate a participat şi Mihai Eminescu în calitate de trimis al ziarului central Timpul, unde exercita cu aplomb funcţia redactor şef. Pentru acest moment înălţător al inaugurării statuii Marelui Domnitor poetul a creat special vestita sa Doină:

De la Nistru pân’ la Tisa Lasă grija sfinţlor

Tot românul plânsu-mi-s-a În seama părinţilor

Clopotele să le tragă

Ştefane, Măria Ta, Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Tu la Putna nu mai sta, Poate s-o-ndura Dumnezeu

Lasă-arhimandritului Ca să-ţi mântui neamul tău”

Toată grija schitului,

Dar, la revederea adoratei sale Veronica, a bădiţei Ion Creangă, a Iaşului său drag de care s-a despărţit cu greu, atunci, la inaugurarea statuii Marelui Domnitor, s-au manifestat puternic primele semne ale bolii sale necruţătoare şi Mihai Eminescu nu şi-a mai putut recita admirabila sa creaţie. A putut-o face abia seara târziu, în casele din Păcurari ale junimistului Iacob Negruzzi, după ce a primit îngrijirile medicale necesare.

Asistând la aceste festivităţi înălţătoare, regele Carol I, impresionat ne mulţimea participanţişor, câtă „frunză şi iarbă”, apreciată potrivit presei vremii la peste 150 de mii de ieşeni, români şi basarabeni, de dragostea neţărmurită a ieşenilor pentru Marele Voievod Ştefan, a înţeles atunci că nu poţi fi cu adevărat rege al României dacă Iaşul, fosta Capitală a Moldovei, această unică vatră de istorie şi spiritualitate românească, nu îţi acordă dovada bunăvoinţei şi consideraţiei sale.

De aceea, inspirându-se, probabil, din zidirea de cinstire a Iaşului făcută de Ştefan cel Mare, regele Carol I a pus mai târziu, începând cu 1908, să se zidească la Iaşi pe ruinele fostei Curţi Domneşti, acum Palatul Ocârmuirii, un monumental Palat în stil neo-gotic, prin care a dorit să-şi reprezinte, astfel, autoritatea sa regală în capitala Moldovei şi dragostea sa faţă de Iaşi şi inconfundabilul „spirit ieşean “.

Statuia lui Ştefan cel Mare în faţa fostei Curţi Domneşti

Din nefericirea ieşenilor, dar şi fericirea regelui Carol I de a-şi întrezări posibilitatea dorinţei sale legată de Iaşi, în septembrie 1883, în chiar anul inaugurării statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare (!), un imens incendiu a distrus până-n temelii întregul Palat al Ocârmuirii, aşa cum obeservă în fotografie cât de monumental era atunci.

Presa timpului a relatat cu suficiente amănunte modul grandios în care s-au desfăşurat festivităţile de la Iaşi ocazionate de dezvelirea acestei impunătoare statui. Au existat însă şi unele „picanterii de presă” care, în goană după senzaţional, au avansat ideea potrivit căreia, din cauza expedierii inverse a două comenzi similare, la Iaşi ar fi ajuns statuia unui…pan polonez !

In susţinerea acestei năstruşnice „idei” s-a folosit argumentaţia „bărbii” pe care Ştefan Voievod n-ar fi purtat-o niciodată. Evident, o asemenea „gogoriţă” a putut fi lesne înlăturată de specialiştii şi persoanele autorizate ale vremii, inclusiv de către episcopul de Roman, Melchisedec şi, de atunci încoace, de 140 de ani, legendarul Voievod Ştefan cel Mare, acum şi Sfânt, pe soclul impunător al statuii sale, primeşte eternul omagiu de cinstire al ieşenilor şi nu numai al lor, deoarece la concursul naţional televizat din 2006, Voievodul Ştefan cel Mare a fost declarat cel mai mare român al tuturor timpurilor!

Palatul visat de regele Carol I s-a construit la Iaşi între anii 1906 – 1925, devenit la inaugurarea din 11 octombrie 1925, Palatul Administrativ şi de Justiţie Iaşi, o clădire monumentală în stil neo-gotic flamboiant, împodobită cu detalii ornamentale şi însemne heraldice, Din păcate regele Carol I, care a decedat în 1914, nu şi-a putut vedea împlinirea visată, mai ales că în impresionanta Sală a Voievozilor de la etajul I, regele Carol I aflat în vârful a„rborelui genealogic al României” este cu mult deasupra statuii ecvestre a legendarului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, aflată în faţa Palatului.

În ciuda contrastului evident faţă de stilul arhitectural moldovenesc al Cetăţii ieşene, Palatul Administrativ de la Iaşi, devenit din 1955 Palatul Culturii, a fost adoptat cu timpul drept un veritabil „brand” al oraşului, de largă recunoaştere în ţară şi peste hotare.