BUCOVINA – TĂRÂM DE LEGENDĂ ȘI SPIRITUALITATE
Atunci când te gândești la cele mai pitorești locuri din România, Bucovina e printre primele care îți vin în minte.
Tărâm de legendă și spiritualitate, cu peisaje pitorești și zone rămase încă neatinse de „binefacerile” civilizației: munți sălbatici, dar ușor accesibili, dealuri înverzite și codri adânci de fag, molid, pin și brad, cu ctitoriile sale voievodale în care piatra sfântă cântă-n temelii atunci când clopotele vestesc a sărbătoare, vă așteaptă să vă bucure privirile și sufletul.
La ceasul când pe cerul Bucovinei luceferii își scapără potcoava și boncăluiesc prelung zimbrii din legendă, aerul este primenit cu miresme de flori și rășină, iar auzul îți este mângâiat de concertul măcăleandrilor, mierlelor, sturzilor și privighetorilor care cuibăresc de drag în pădurile bucovinene. Când urci spre stânile pitite sub Rarău ce-și limpezesc poftirea în sunete de bucium, drumețind printre ierbile ce-ți susură la tâmple în privegherea nopților albe, asculți adâncul cum răsună în poienele cu vise albastre. Ajuns printre ciobani, te vei îmbăta cu legendele cu haiduci spuse de cei care cioplesc cuvântul să-l potrivească cu doina, oameni care adună lumina și o scutură din buciume, fluiere și cavale, în cântece, logodind bucuria cu ospeția, oameni cărora atunci când au pornit în vreme li s-a pus în leagăn o zare de pădure și-un mugure de stea. Bucuroși tot timpul de oaspeți, bucovinenii, vă așteaptă cu masa așternută cu bucate și fluiere, cu ulcioare de Marginea și cetină de Voivodeasa. Trecând pragul obcinilor veți intra sub cupolele albastrului de Voroneț. În drum, ridicați-vă privirile spre Pietrele Doamnei din Rarău, sau spre Apostolii din Călimani să puteți vedea piscuri cu mâna durate, deasupra cărora luceferii au culoare și miez de cântec iar amurgurile strălucesc diamantin. Vă va ieși în cale Moldova sorbindu-vă chipul în ape și piscuri noi zidite pe care stau agățate frânturi de luminișuri cu flori de pepegioi. Pădurile vă vor strânge la piept cu foșnet verde arătându-vă cărările străjuite de afini și merișori care duc spre pajiștile și sehelbele de dor, cu fragii copți. În Suceava, capitala dragostei mele de nord, voievozii încă mai umblă pe zidurile cetății în timp ce buciumele șterg de pe veacuri vechimea și bruma. Pe aceste pământuri vechi, cu bouru-n peceți, uiți de tine și îți îmbogățești frumusețea interioară cu tablouri pictate de Dumnezeu. Aici te năpădesc imagini cu fluturi halucinând în borangicuri și îți clătesc privirea geometriile de pe ouăle încondeiate cu aur strecurat prin zodii fericite. Aici, cuprins de fervoarea mistică a verii, urmând drumul lemnului, te poți retrage în miresmele poienelor pentru a te iniția în tainele zeilor. Aici unde români, ucraineni, ruteni, polonezi, germani și huțuli trăiesc în bună pace, fără conflicte etnice, punând toți umărul la „trebile” obștei. Și dacă despre români, ucraineni, ruteni, polonezi și germani sunt sigur că știți multe, mă simt dator să vă spun câte ceva despre huțuli, călăuzitor prin istoria lor fiindu-mi bunul meu prieten, scriitorul Casian Balabasciuc. Huțulii – un neam distinct, cel mai mic neam din lume, imprevizibili și adânci ca și pădurile în preajma cărora au supravețuit, suspicioși și prudenți ca sălbăticiunile codrilor. Iubitori de liniște și de singurătate, buni ctitori ai naturii, își construiau gospodăriile în locuri izolate, cât mai departe de mulțimi. Acolo puteau simți libertatea deplină, feriți de oameni și de legi, înfrățiți cu ținuturile fără poteci, și-au petrecut trăirile de la generație la generație, supravețuind ageri și înțelepți într-o lume în care doar cei puternici au șanse. Aproape de pădure și de Dumnezeu, această etnie viețuiește trainic, în comunitate cu natura nealterată, păstrându-și tradițiile și poveștile, Deși simpli în vețuire, au o înclinație către frumos, desprinsă din estetica naturii.
Deschizând o fereastră către inima Bucovinei, vă poftesc în casa mea de la nord, loc de minune și de legende nemuritoare cu eroi din vremuri trecute, aici unde de pe Rarău curge vânt dulce peste iubirile fânațurilor și unde în verile pline cu fuioare de sânzâiene, nopțile dorm cu inima sehelbelor dezvelită. Aici, unde e atât de simplă dragostea pentru oameni încât parcă și pe dușmani îți vine să-i blestemi cu vorbe de noroc: să vă fie traiul binecuvântat cu chipul Voronețului, iar durerea fir de glicină atârnând pe-o fereastră la Putna marelui Ștefan.
Spunându-mi-se și „Voievod al Legendelor”, anual, în perioada vacanțelor mă întâlnesc cu peste 8000 de copii din toată țara cărora le vorbesc despre marele povestitor Ion Creangă și despre „Legendele Bucovinei”
Constantin Tiron, Președintele Asociației Scriitorilor și Artiștilor
„Voievozi de Obcină” din Bucovina
