CORINA. O EVOCARE LA 110 ANI
Anul acesta se împlinesc 110 ani de la tragicul eveniment din toamna lui 1916, când Bucureștiul era bombardat de germani, iar o bombă aruncată din zepelin avea să pună capăt vieții unicei fiice a lui Ștefan Octavian Iosif și a Nataliei Negru-Iosif.
Povestea lor de dragoste a început în anul 1903, pe când St. O. Iosif era custode al Bibliotecii Fundației Universitare, iar Natalia Negru studentă în primul an la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Tânăra studentă frecventa biblioteca, s-a interesat cine era misteriosul custode și a susținut o lucrare despre o poezie a lui Steo (cum îl alinta Natalia) la cursul de literatură al profesorului Mihail Dragomirescu. Această veste a ajuns la autorul „Patriarhalelor” care, surprins și bucuros, a dorit să o cunoască pe aceea care a scris despre creația sa. Ardelean refugiat peste Carpați, predispus la tristețe și deznădejde, poetul vedea în frumoasa studentă o rază de soare în cenușiul cotidian, iar apropierea dintre cei doi se va întâmpla firesc și va fi consolidată pe fondul pasiunii pentru lecturi și poezie. Poetul îi scria iubitei sale: „Mă întorc spre tine, dragă Lia, ca la un izvor de gânduri sfinte, de bucurii curate, la care sufletul meu, obosit de mizeriile vieții de peste zi găsește totdeauna dulce alinare. Vai, numai de nu l-aș tulbura, mă tem! Tu nu știi cât e de rea lumea, dar eu o cunosc și, pe zi ce merge, mă încredințez tot mai mult. Ferește-te, Lia, de lume și de vorbele ei că e numai otravă!”
Nu a durat mult, și tinerii îndrăgostiți se logodesc, cu două fire de iarbă împletite ca inele, în Cimitirul Bellu, la mormântul lui Eminescu, de la care, scria poetul, „cer pe mireasa mea, el să fie martorul logodnei noastre!”. Nunta a avut loc în anul 1904 la Buciumeni, lângă Tecuci, locul de origine al Nataliei, iar ca dar de nuntă, unul dintre invitații de vază, Nicolae Iorga, a oferit, simbolic, tinerilor căsătoriți colecția revistei „Sămănătorul”, îndemn și urare pentru o carieră literară de succes. La eveniment au participat, printre alții, Mihail Sadoveanu, Constantin Sandu-Aldea, Ion Scurtu și Arthur Gorovei. În numărul din 1 august 1904 al „Sămănătorului”, pe prima pagină este publicat un tandem liric, primele poezii pe care și le-au dedicat cei doi recent căsătoriți.
Din rodul iubirii lor, la 20 august 1905 avea să se nască unica lor fiică, botezată Corina, după personajul romanului omonim al lui Germaine de Staël, apărut în 1807[1]. Într-o scrisoare trimisă unui prieten, St. O. Iosif afirma: „Am o fetiță de două zile. Nevastă-mea jură că e cel mai frumos și mai deștept copil din lume!”
La 2 septembrie 1909 s-a înființat „Societatea Scriitorilor Români”. Natalia și St. O. Iosif au făcut parte dintre inițiatori și au devenit membri fondatori, împreună cu Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel și alții. În anul 1913, Natalia a fost aleasă în comitetul de conducere al societății.
Bucuria nu avea să sălășluiască mult în casa celor doi literați, destinul lor luând o impresionantă turnură tragică. Traiul modest, lipsurile materiale cotidiene, care nu se mai sfârșeau și obsesia lui Steo legată de imposibilitatea de se ocupa de opera sa literară din cauza sarcinilor vieții curente vor umbri lumina, atât de scurt timp apărută pe chipurile celor doi tineri.
Corina a avut o copilărie tristă, crescând mai mult cu bunicii și mătușile din partea ambilor părinți; puțina corespondență cu părinții săi, care a ajuns până la noi, este marcată, invariabil, de sentimentul copleșitor al dorului față de ei.
Poetul se izolează de familie, refugiindu-se și întârziind tot mai des în compania, diurnă și nocturnă, a prietenilor săi Ilarie Chendi și Dimitrie Anghel. Copleșită de nesiguranța zilei de mâine, de neimplicarea soțului său, neglijată și nemulțumită de condiția familiei sale și a sa personală, Natalia se îndepărtează sufletește de Steo, până la producerea divorțului, survenit în 1910; Natalia s-a căsătorit cu Dimitrie Anghel, care o curta asiduu și nu făcea din pasiunea sa un secret, inclusiv față de Steo, ca a fost extrem de afectat. Va fi sfârșitul unei celebre prietenii și colaborări literare, iar mariajul Natalia-Dimitrie s-a dovedit total neinspirat, așa cum era de așteptat, încheindu-se cu o tragedie.
În contextul atmosferei create de Primul Război Balcanic, conlucrând cu prietenul său, compozitorul și profesorul de muzică Alfonso Castaldi, care a compus muzica, St. O. Iosif a scris, într-o noapte, entuziast, versurile marșului „La Arme”, devenit rapid foarte popular, cântat pe străzile bucureștene mai ales în 1913 și apoi în perioada 1914-1916. Marșul parcă îl readusese la viață, dar, în același timp, vechile obsesii persistau. Într-o secvență de final al vieții sale, în vara anului 1913, auzind armata ce mărșăluia în Capitală, cântând „La Arme”, poetul a ieșit în mulțime, cuprins de o frenezie fără margini, apoi s-a întâlnit cu un prieten la un restaurant. În urma unei congestii cerebrale a fost internat în Spitalul Colței și acolo se va stinge, în ziua de 22 iunie 1913.
Peste trei ani s-a produs marea tragedie. Corina a fost una dintre primele victime civile (acum uitate) ale bombardamentelor germane asupra Capitalei, iar dispariția ei poate simboliza ororile războiului și victimele sale din rândurile copiilor, de oriunde și oricând, până în zilele noastre. O bombă aruncată în zona Piața Matache – str. Virgiliu a produs aici o singură victimă. Îngrozită, Corina a avut, din primele momente ale zilei de 13 septembrie 1916, o puternică premoniție că va muri, amplificată de zgomotul alarmei aeriene și a rugat-o insistent pe mama sa să meargă împreună în adăpost, ceea ce nu s-a întâmplat. Schija de bombă a străpuns inima fetiței ținute în brațe de Natalia. Trecerea la cele veșnice a copilei de 11 ani a îndoliat adânc cei 46 de ani pe care aceasta îi va mai avea de trăit.
Cu ocazia împlinirii a 110 ani de la trecerea la cele veșnice a Corinei Iosif, în ziua de 5 octombrie s-a săvârșit pomenirea acesteia și a părinților săi la Biserica Lucaci (Sfântul Stelian) din București și la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Otopeni, iar în data de 9 septembrie se va face o slujbă de pomenire la mormântul poetului Ștefan Octavian Iosif și al fiicei sale din Cimitirul Bellu-Ortodox. Dumnezeu să îi odihnească în pace!
Bibliografie
Goga, Octavian, Două Morminte, Editura Alcalay & Co., București 1916.
Lovinescu, Eugen, Memorii 1900 – 1916, Editura Cugetarea, București, 1930.
Negru, Natalia, Durerile poeziei, Amintiri, Tecucel, ianuarie 1934, Ediție și Prefață de Ionel Necula, Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2016.
OprescuHoria (editor), Corespondență: St. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Natalia Negru, M. Sadoveanu, N. Iorga, C. Sandu-Aldea, Virgil Cioflec, Ilarie Chendi…, Ediție îngrijită, Note și Cuvânt înainte de Horia Oprescu, Editura pentru Literatură, București, 1969.
Roman, Ion, St. O. Iosif, Editura pentru Literatură, București, 1964.
Gabriel David, Corneliu Beldiman
[1] Ion Roman, St. O. Iosif, p.89.
