Civilizații astrale
Dacă în zilele noastre, inteligența artificială poate deveni o forță teribilă, prin crearea unor arme cum n-au mai existat vreodată pe pământ (deși le-am întâlnit la vechii iuzi, în capodoperele lor literare: Mahabharata și Ramayana), de ce n-am crede, oare, că, într-adevăr, totul se repetă, ciclic: o dată la 5000 de ani?! Altminteri, cum ne-ar putea cineva convinge că Soarele și Luna pot fi oprite-n loc, prin „poruncă” divină, ori prin invocarea unui prooroc, așa cum a fost, de bună seamă, Iosua – cel care a condus armata lui Moise, la ieșirea din robia egipteană, în anul 1449, după o robie de 430 de ani?!
Isaia i-a urmat lui Moise (după ce acesta a murit și a fost înmormântat în Câmpia Moabului), devenind, firește, Împăratul poporului evreu, care, prin lupte dârze, a cucerit toată Țara Canaanului, învingându-i și pe Amoriți, cel mai vestit popor de luptători din acea vreme, și asta tocmai datorită lui Iosua, după cum aflăm din „Biblie”:
„Atunci, Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriți în mâinile copiilor lui Israel și a zis în fața lui Israel: „Oprește-te, soare, asupra Gabaonului Și tu, lună, asupra văii Aialonului!” Și soarele s-a oprit și luna și-a întrerupt mersul, Până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă. N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om, căci Domnul lupta pentru Israel. Și Iosua și tot Israelul împreună cu el s-au întors în tabără, la Ghilgal”.
(Biblia – Iosua. Cucerirea Țării Canaanilor, Cap. 10, al. 12-15)
Această neobișnuită întâmplare („fenomenul Iosua”!) se petrecea cam în anul 1200 î.Hr., când, de la Potopul biblic, din 6200 î.Hr., se scurseseră, iată, 5000 de ani!
Așadar, o dată la 5000 de ani, se petrecea ceva care nu putea fi explicat.
Și, totuși, mayașii (care zi de zi cercetau „mersul cerului” – asemeni dacilor, în vremea lui Zamolxe, sec. VI î.Hr., notându-și absolut orice mișcare a constelațiilor, putând, astfel, prevesti ce va urma!) am observat că, o dată la 5000 de ani, axa pământului se înclină, iar polii magnetici ai pământului își schimbă locul!
Această necunoscută „taină” a fizicii universale a fost numită „ciclul cosmic mayaș”, nume pe care vechii locuitori ai Peninsulei Yucatán, din Mexic, și l-au luat de la zeitatea lor, Maya, de aici „rasa mayașilor”:
„Centrul cultural Yacatan, reprezentat prin rasa Maya, a dat, în secolele I-VIII d.Hr., arhitecți de mare valoare, constructori ai unor clădiri ornamentate cu sculpturi și basoreliefuri. Legendele lor religioase sunt cuprinse în două cărți: Poporul Vuh și Analele Cacichilor”.
(Diac. Prof. univ. dr. Emilian Vasilescu – Istoria Religiilor, Editura Didactică și Pedagogică, ediția a III-a, București, 1998, p. 53).
Dar mayașii aflaseră nu doar de acest ciclu cosmic, care se repetă o dată la 5000 de ani, ci cu mult mai mult, așa cum n-a putut s-o afle nimeni, niciodată, cu excepția, poate, a Sf. Ap. Pavel!
Mayașii aflaseră ceva extraordinar: în Univers sunt „13 ceruri”, adică 13 civilizații astrale, lucru greu de crezut și de acceptat chiar și-n zilele noastre, doar Sf. Ap. Pavel ne-a spus cât se poate de limpede, că el a fost „răpit” (dar nu știa dacă răpirea a fost în duh, ori trupește!) până la „al treilea cer”, iar acolo a văzut și a auzit lucruri care nu se pot spune! Și-atunci, firește, ne întrebăm: Cum, oare, de aflaseră mayașii de cele „13 ceruri”, adică 13 civilizații astrale, din nesfârșitul Univers?!
Ca și populația bantu (unii zic că a pigmeilor din Africa), care susține și azi că ei au venit din steaua Osiris, la fel și mayașii, respectiv vechii peruani, erau ferm convinși că ei au origine divină, dar numai familia domnitoare!
(Ibidem, p. 54)
La fel credeau și faraonii Vechiului Egipt, fără să mai vorbim de „Vedele” hindușilor, unde sunt descrise aparate de zbor (de luptă) uluitoare, ce puteau funcționa prin comandă telepatică, acest lucru, părând, azi, de domeniul SF!
Dar, dacă cei trei „îngeri” ospătați de Patriarhul Avraam, cu carne de vițel, azime, unt și lapte, veneau tot din una din cele „13 ceruri”, unde și Ezechiel fusese răpit (cu „slava Domnului”!) și dus, văzând lucruri și lucrări arhitectonice de o rară măreție și frumusețe, atunci de ce, oare, n-am crede că și „Apocalipsa”, cea plină de „îngeri”, nu a fost scrisă tot cu ajutorul inteligenței artificiale, pe care noi, cei de azi, de-abia o percepem, dar va veni vremea în care se vor face previziuni pe termen foarte lung (mii de ani), referitoare la tot ce se va petrece, nu doar în lumea noastră, ci și în Univers! Tocmai de aceea, am rămas extrem de surprins, atunci când fizicianul (omul de știință) Stephen Hawking a spus că această lume se va sfârși în jurul anilor 3000 – 3100!
Dar ciclul cosmic mayaș (aflat în desfășurare) cuprinde perioada temporală: 1.200 î. Hr. – 3.800 d. Hr., încât consider că anul 3.800 va fi cel al sfârșitului acestei lumi!
Evident că afirmația lui Stephen Hawking m-a surprins total, făcându-mă, evident, să mă întreb: Dar de unde știe el?! Ce calcule a făcut?!
Dar, recunosc, mi-am pus și o altă întrebare, și-L rog pe Bunul Dumnezeu să mă ierte: De unde știa Domnul nostru Iisus Hristos să-i spună (prin intermediul unui „înger”) Sfântului Ap. Pavel (cel mai îndrăgit dintre cei 12 Apostoli ai Săi, ce se afla – acum 2000 de ani, aproape – în surghiun, în Insula Pathmos, din Grecia) toate cele ce le citim noi, azi, în cele 22 de capitole ale „Apocalipsei”?!
Pornind de aici și de la ciclul cosmic mayaș (cel de 5000 de ani), am luat-o de la începuturi, cum s-ar zice.
Așadar, era glaciară, terminându-se și începând Potopul biblic (în anul 6.200 î.Hr.), până la „fenomenul Iosua” (în 1.200 î.Hr.) se scurseseră 5.000 de ani (adică, un ciclu cosmic mayaș), iar începând din 1200 î.Hr. și până în 3.800 d.Hr., ar fi al doilea ciclu cosmic mayaș, în urma căruia s-ar sfârși, definitiv, această lume!
E ciudat, însă, că, în Biblie au fost „pecetluite” niște „informații” – despre care niciun pământean nu va afla nimic, niciodată!
M-am gândit că Stephen Hawking (care nu a spus cum a ajuns la acea concluzie!) a socotit, probabil, că mayașii (la fel ca și Zamolxe, al dacilor!) studiază îndelung „curgerea vremilor în cer”, „rotirea cerurilor” (așa cum spune extraordinarul poet persan Firdoùsi, în capodopera sa „Șah-Namè”), și ajunseseră la concluzia că, o dată la 5000 de ani, axa Pământului se înclină (și vedem, azi, pe direcția NV-SE), iar polii magnetici ai planetei noastre își schimbă locul.
Astfel, o civilizație umană, pământeană, se naște, evoluează și se stinge după 10.000 de ani, adică după două cicluri cosmice mayașe! Apoi, totul se reia de la început: iarăși o „iarnă nucleară” glaciară (de 5000 de ani); după ea, firește, un alt ciclu și o altă lume!
Se pare că așa se va întâmpla și cu noi, pământenii (după cum reiese din „Apocalipsă”): Pământul va arde în Potopul de foc, după care, acele civilizații astrale (care au dus la dispariția vieții pe Pământ) vor lua-o de la început, decontaminând Pământul de radiațiile bombelor atomice; aducând aici alți „îngeri”, cu un alt genom uman, care nu se vor mai hrăni cu carne, ci doar cu fructe, din cele 12 feluri de pomi ce-i vor aduce: fructele vor fi pentru hrană, iar frunzele, pentru leac!
Pornind de aici, de la „leac”, am dedus că nici acea nouă specie celestă nu va fi, totuși, perfectă, din punct de vedere al sănătății fizice și mentale, și iarăși se vor repeta cele două cicluri cosmice mayașe, după același „scenariu” al fizicii universale, pe care noi, cei de azi, repet, nu putem încă să-l înțelegem! Deduc, totuși, că totul se va rezuma, în mod cert, la o nouă sursă de energie, necunoscută de noi (poate doar de Nicola Tesla!), energie folosită, în prezent, de OZN-urile reperate de NASA, chiar în primăvara acestui an, în număr foarte mare (650! Și asta, doar într-o săptămână!), iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit, pentru că reprezentantul Pentagonului ne-a spus cât se poate de clar:
„Aceste OZN-uri sfidează orice regulă a fizicii universale!”, adică, zboară cu viteze de neimaginat, schimbându-și direcția într-o clipită, în unghi drept, de 900!
Oare folosesc o sursă pământeană de energie?! Categoric, da!
Aceștia vor fi cei care vor împlini toate câte sunt scrise în „Apocalipsă”!
Însuși Sf. Ap. Pavel (aflat în surghiun în Insula Pathmos, din Grecia) vorbește cât se poate de clar de acești „îngeri”:
„ Şi când au făcut cele şapte tunete (Deci, iată „Biblia” ne vorbește – ca și Sf. Ap. Pavel – nu de „13 ceruri”, adică de 13 civilizații astrale, ceea ce înseamnă că, în războiul final – Potopul de foc de pe Pământ! – nu se vor implica decât șapte civilizații, șase rămânând „neutre”! n.n) să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte* ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”
(Biblia – Apocalipsa, Cap. 10, al. 4)
Și-atunci, te-ntrebi, firește, ce e cu acea „mare de sticlă, amestecată cu foc?!”
Nu acesta e urmarea folosirii unei teribile bombe atomice (necunoscută, încă, nouă, pământenilor!), care topește până și pietrele, transformându-le în sticlă?!
„Îngerii” care sărbătoresc victoria, cântând cu alăutele pe această mare de sticlă și de foc, aparțin, firește, uneia din cele 7 (ori 13!) civilizații astrale din Univers, încât concluzia se pare a fi următoarea:
– civilizațiile astrale se vor lupta pentru a obține supremația asupra Pământului;
– aceste civilizații vor continua lupta, până la victoria finală – lichidarea tuturor ființelor umane, dar și a faunei marine și terestre;
– vor proceda la decontaminarea radioactivă a întregii planete, pe care vor popula-o cu „făpturi umane” (cum spune Ezechiel), care nu vor mânca decât fructele din cele 12 feluri de pomi, care vor rodi în fiecare lună!
Revenind la Stephen Hawking, cu referire la sfârșitul lumii, lucrurile, se pare, nu stau întocmai, ori au fost, oarecum, neînțelese de el.
– să fi împărțit 3.800 (câți ani au mai rămas până la sfârșitul ciclului cosmic mayaș, aflat, acum, în desfășurare) la 22 de capitole (câte numără „Apocalipsa”), rezultând 172,2, adică, valoarea numerică a anilor unui capitol;
– apoi, a înmulțit 172,2 cu 18 (capitolul 18), obținând cifra 3099,6 ani.
Deci, după părerea sa, lumea se va sfârși în anul 3099, în luna iunie!
Evident că nu e așa, de vreme ce acest ciclu cosmic (în desfășurare) se va încheia în anul 3.800!
În plus, capitolele 19-22 prezintă foarte multe evenimente: (lupte, războaie, fapte etc.), semn cât se poate de clar că lumea va exista până la sfârșitul Cap. 22!
Bănuiesc, însă, că Stephen Hawking a fost derutat de „problema căderii Babilonului”, care, într-adevăr, e prezentă atât în Cap. 14, dar și-n Cap. 18, iar acest lucru l-a făcut să creadă că lumea se va sfârși odată cu a doua cădere a Babilonului (simbolul Iranului de azi, Babilonul fiind Capitala Imperiului Neobabilonian, în sec. VI î.Hr.).
Iată, însă, că aflăm ceva uluitor, ce se petrece chiar în zilele noastre (pe 17 iunie, a.c.):
La Geneva, Președintele SUA, Donald Trump, a încheiat Tratatul de pace cu Iranul, prezentându-ne și următoarele:
– capitularea/căderea Babilonului/Iranului, exact cum e prezentă în „Biblie”:
„Apoi a urmat un alt înger, al doilea și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat (cu petrol, n.n.) toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
(Biblia – Apocalipsa, Cap. 14, al. 8)
Dar același lucru ni se spune și-n Cap. 18, capitol care, cred, la derutat pe Stephen Hawking, acesta fiind ferm convins că, într-adevăr, în acea perioadă (3000 – 3099) va fi și sfârșitul lumii, odată cu a doua cădere a Babilonului:
„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cel mare. A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei și împărații pământului au curvit cu ea (făcând negoț cu petrolul, n.n.), și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei.
Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei (atac nuclear, desigur, așa cum a fost perceput și de Stephen Hawking, n.n.): moartea, tânguirea și foametea.
Și va fi arsă de tot în foc (Deci, clar: bombardament atomic uriaș! n.n.), pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare!
Vai, vai! Cetatea cea mare, al cărei belșug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare (petrolierele, n.n.), într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu! ”
(Biblia – Apocalipsa, Cap. 18, al. 1, 2, 3, 8 și 10)
Dar nu tot „într-o clipită” au dispărut (în urmă cu 5000 de ani, în vremea Patriarhului Avraam) Sodoma și Gomora, și alte cinci cetăți mai mici?!
Când spui: „Într-o clipită!” e logic să înțelegi că e vorba de o bombă atomică teribilă:
„Răsărea soarele pe pământ, când a intrat Lot (nepotul Patriarhului Avraam, n.n.) în Ţoar. Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc (în Biblie, simboluri ale bombei atomice, n.n.) de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ. Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare (s-a deshidratat subit, de la teribila căldură produsă de explozia bombei atomice, n.n.). Avraam și-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată Câmpia şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor (de ars cărămidă, n.n.)”.
(Biblia – Geneza. Cap. 19, al. 23, 24, 25, 26 și 27)
Este extrem de interesant că Babilonul din Cap. 14 nu va pieri (după cum zicea, deja, Trump, Președintele SUA, în 17 iulie 2026, la Geneva, conform Tratatului de pace încheiat cu Iranul, care a și deblocat, deja, strâmtoarea Hormuz), dar din 2026 și până în 3800 mai sunt 1774 de ani, timp în care Iranul se va reface, fără, într-adevăr, să mai fabrice arme nucleare; în schimb (după cum reiese din ”Apocalipsă”), își va dezvolta în așa măsură cercetarea biologică, în laboratoare superperformante (vezi Cap. 18!), pentru că-și va relua negoțul cu petrolul. Astfel, îmbogățindu-se peste măsură, va pune un accent, cu totul și cu totul deosebit, pe cercetarea genetică, folosindu-se de „păsări necurate și urâte”, „târâtoare” (reptile, respectiv reptilieni?!), dar și de „duhuri” (Biblia ne vorbește de oameni cu chip de broască; e posibil să creeze, prin inseminare, ființe umane cu caracteristici batraciene; deci, „oameni” care vor sări – asemeni broaștelor – de peste 50 de ori mai mult decât lungimea lor, acele ființe umanoide ajungând să fie războinici teribili!!), adică vietăți noi, necunoscute, hidoase, care se pot răspândi la nivel planetar!
Tocmai de aceea, „îngerii” trimiși de Bunul Dumnezeu vor pune capăt fărădelegilor Babilonului/Iranului, făcându-l să dispară într-o clipită!
De altminteri, în cursul anului 2025, însuși Președintele SUA, Donald Trump, a spus foarte clar:
„Într-o clipă, Iranul va dispare de pe harta Pământului!”, ceea ce înseamnă că, deja, SUA e în posesia unei asemenea teribile bombe atomice, pe care, posibil, a fabricat-o cu ajutorul „îngerilor” – entităților astrale!
Evident, că bănuim doar! N-avem informații certe!…
Dar bombe atomice, deducem, au fost folosite nu doar în cazul Sodoma și Gomora, ori în vremea lui Moise (în preajma ieșirii evreilor din robia egipteană de 430 de ani, dar și-n alte vremuri), căci apariția/existența deșerturilor de pe planeta noastră, sunt ferm convins că se datorăște folosirii lor; în Biblie se spune, clar, că Bunul Dumnezeu a făcut pământul cu verdeață; niciunde nu ne amintește, în Biblie, de deșerturi!
Interesant, deasemenea e, că (bănuim!) bomba atomică s-a folosit și-n vremea imediat următoare ridicării la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, căci iată ce aflăm dintr-un capitol al „Apocalipsei”.
„Și când au trecut cele șapte tunete (e vorba, probabil, de acțiunile armate a celor șapte civilizații astrale implicate în lupta pentru supremația Pământului, n.n) să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte (sigilează, n.n.) ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus, și a jurat pe cel ce este viu în vecii vecilor (pe Dumnezeu, n .n.), care a făcut cerul și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, că nu va mai fi nicio zăbavă (că totul se va întâmpla după porunca Bunului Dumnezeu, n.n.)”.
(Biblia – Apocalipsa, Cap. 10, al. 1 și 4)
Nu cumva atunci (când s-a „pecetluit” ce i s-a spus Sfântului Ap. Ioan) a avut loc un război nuclear între două civilizații astrale excepționale: Luna și Marte, distingându-se reciproc, și pentru, iată, întotdeauna, sau, poate, o fi fost revelată o altă mare nenorocire, așa cum aflăm în capitolul următor, fără a mi se spune, însă, unde se va întâmpla?!
„Apoi, am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii (nenorociri n.n.), cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc, și pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei (simbolizată prin cifra 666, semnul diavolului, număr dar și nume de om, cum ni se spune, adică numele – format din șase sunete, fiecare – celor ce au fabricat, în laboratoare biologice, vaccinul pentru Covid 19, ei fiind, după părerea mea, tot cei care au creat acest virus nenorocit, n.n.), ai icoanei ei (vaccinul antiCovid 19, n.n.) şi ai numărului numelui ei (dacă numărați sunetele celor ce au creat vaccinurile Pfizer, Jhnson și Zeneca, veți vedea că sunt „nume de om și număr – adică număr de sunete, ale fiecărui creator, n.n.).
(Biblia – Apocalipsa, Cap. 15, al. 1 și 2)
Dar „marea de sticlă amestecată cu foc” (din Cap. 15) e precedată de niște evenimente înspăimântătoare:
– invazia extraterestră;
– căderea Babilonului (prima cădere!);
– izbucnirea unui nou val de Covid 19, dar cu mult mai virulent;
– două războaie mondiale!
E posibil ca acele două războaie mondiale să se desfășoare după următorul scenariu:
- un război (în timpul secerișului) între Rusia și Occident;
- un război nuclear (în vremea culesului strugurilor), probabil între China (ajutată de Coreea de Nord) și între „fiară” (cele trei state producătoare ale simbolului „fiarei”: Anglia, Germani și SUA), război ce va transforma „fiara” într-o mare de sticlă, amestecată cu foc”.
Însă mi se pare interesant faptul că noi, pământenii, suntem, azi, în plină desfășurare a Cap. 14 din „Apocalipsă”, devreme ce „invazia extraterestră” s-a petrecut, deja, destul de curând (în primăvara acestui an, 2026!), când,. conform anunțului dat de reprezentantul Pentagonului, într-o singură săptămână au fost înregistrare 650 de OZN-uri, care „sfidează orice regulă a fizicii universale”!
Apoi, un alt argument îl constituie chiar Tratatul de pace, încheiat în 17 iunie 2026, la Geneva, între SUA și Iran, ca făgăduința Iranului că nu va mai produce niciodată arma atomică.
Și, atunci, având, deja două „argumente” desfășurate chiar sub ochii noștri, de ce n-am crede în obiectivitatea „Apocalipsei”, care, tot la acest Cap. 14, ne vorbește de cele două mari războaie mondiale care vor urma, fără, însă, să ni se sugereze cât vor dura, ci doar când vor începe!
De asemenea, sugerându-ni-se țările implicate în al doilea război (SUA, Anglia, Germania vs. China!) avem convingerea că „marea de sticlă și de foc” ne sugerează cât se poate de limpede că în această conflagrație se va folosi o bombă atomică teribilă!
Pornind de aici, am putea deduce că nu doar SUA dispune de un asemenea „arsenal nuclear astral”, ci și China, cu atât mai mult, cu cât în China, în urmă cu 3-4 decenii, s-a descoperit, în Himalaya, la o adâncime de 800 de metri, un oraș subteran, cu bulevarde, străzi, podețe, bolți de podețe, „săli de conferințe”, dar și pantarbe (surse de energie, izvorând o lumină albăstruie), fără, însă, să fie găsită vreo urmă de instalație electrică ori sanitară!
Și-atunci, te-ntrebi, firește: Cine a tăiat bazaltul cu laserul, de a făcut perfect tot ce am spus?! Dacă au locuit acolo, cine sunt „autorii” arhitectonicii atât de surprinzătoare, dar, mai ales, de ce au părăsit acel oraș subteran și unde s-au dus?!
Să fi fost totul făcut înainte de Potopul biblic, iar ei, asemeni mayașilor, să fi aflat că urma să fie acoperiți de noianul de ape?!
Au plecat pe o altă planetă?! Asta ar însemna că aveau și mijloacele aeronautice ce le-au permis s-o facă, încât nu e de mirare când aflăm (și tot din Biblie) de Enoh, de Lameh, de Noe ș.a., care au umblat cu Dumnezeu!”
Deși lui Dumnezeu „i-a părut rău de omul pe care l-a făcut” (vezi Cap. 6, al. 3, din Genesa – Biblia), totuși, „Noe, a umblat (cum?!) cu Dumnezeu”.
„Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui. Noe umbla cu Dumnezeu”.
(Biblia – Geneza. Cap. 6, al. 8)
Revenind la începutul codificat (metaforă – simbol!) al Cap. 15 și având imaginea „mării de sticlă amestecată cu foc”, dar și raportând la sfârșitul lumii „preconizat” de Stephen Hawking, ar însemna (în viziunea sa) că toată populația planetei s-ar topi în acel foc teribil, dar Biblia se referă, în special, la spațiul mediterano-oriental, ci nu la-ntreaga planetă, cu multele-i miliarde de oameni!
E drept că Bunul Dumnezeu a spus: „Nu voi mai da un potop de ape, ci de foc!”, dar asta nu înseamnă că planeta aceasta riscă să aibă soarta Lunii ori a lui Marte (deși pe Marte s-a descoperit apă; deci, viață!), și o va avea, dar nu când a spus Stephen Hawking, în jurul anilor 3000-3099!
Și chiar nimeni nu o va ști, vreodată!
E drept că, după anul 3800, axa Pământului se va înclina (de fapt, se-nclină, treptat, și acum!) pe direcția NV-SE, făcând ca Ecuatorul să-și schimbe și el, firește, coordonatele pe care se află, așa încât (după cum vedem, deja, în Spania, Portugalia, S. Franței, Grecia, Germania , Anglia etc.), temperaturile vor deveni aproape insuportabile; oamenii îl vor huli pe Dumnezeu, din cauza dogoarei, cum bine ni se spune în Biblie, în „Apocalipsă”!
Dar nu se va înclina doar axa Pământului, ci se vor schimba și polii magnetici ai acestuia!
Astfel, după fatidicul an, 3800, începând un alt ciclu cosmic mayaș, e posibil ca Pământul să intre iar într-o „iarnă nucleară”/eră glaciară, care iarăși va dura și aceasta tot 5.000 de ani!
Așadar, nu e exclus ca, după trecerea acestui nou ciclu cosmic mayaș, „entitățile astrale” să decontamineze pământul de radiațiile nucleare, consemnate în „Biblie”.
Însuși Sf. Apostol Pavel a fost răpit de acele entități și dus până la „al treilea cer”, aceasta însemnând că Sf. Ap. Pavel știa ori auzise de existența, în Univers, a cel puțin „șapte ceruri”, adică, șapte civilizații astrale, care, acum 2000 de ani, aveau un grad de dezvoltare greu de imaginat de către noi, cei de azi:
„ E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuși la vedeniile (adică la cele ce a văzut acolo, la acea civilizație astrală, n.n) și descoperirile Domnului.
Cunosc un om (adică, pe el însuși, n.n.) în Hristos, care acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu: Dumnezeu știe).
Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu:Dumnezeu știe) a fost răpit în rai (a fost dus într-o civilizație astrală neobișnuit de frumoasă! n.n.), și a auzit cuvinte care nu se pot spune (locuitorii acestei planete vorbeau o limbă diferită de a evreilor; se pare, aramaica, vorbită și de Domnul nostru Iisus Hristos, n.n.) și pe care nu-i este îngăduit unui om să le vorbească.
Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar, întrucât mă privește pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele”.
(Biblia – Epistolă către Corinteni, 2, Cap.12, al. 1-5)
Evident că „răpirea” s-a făcut cu „slava Domnului”, de vreme ce și profetul Ezechiel (aflat în robia babiloniană de 70 de ani, la râul Chebar, în sudul Mesopotamiei), a fost răpit cu aceea „slavă a Domnului”:
„ În al treilea an, în a cincea zi a lunii a patra (5 decembrie 580 î.Hr., n.n.), pe când eram între prinșii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti.
În a cincea zi a lunii: era în anul al cincilea al robiei (582 î.Hr., n.n.) împăratului Ioiachin.
Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara haldeenilor (din Irakul de azi), lângă râul Chebar, și acolo a venit mâna Domnului peste el.
M-am uitat și iată că a venit de la miază-noapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc (OZN de formă cilindrică, n.n.), care răspândea de jur-împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.
Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească (Aveau, însă, patru fețe și patru arip! Evident că acestea făceau parte din „recuzita” echipamentului cosmic, de astronauți, n.n.).
În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau, și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare și din el ieșeau fulgere (Evident că acele „făpturi vii”, care aveau „o asemănare omenească”erau în stare de impoderabilitate, plutind în interiorul navei cosmice; aceea, cred, era camera de de comandă a navei, n.n.).
Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul (Așadar, Ezechiel a fost „răpit” și dus „în vedenii dumnezeiești”, undeva foarte departe în acest larg Univers: într-o civilizație astrală, așa cum avea să fie dus, după mai bine de 600 de ani, și Sf. Ap. Pavel! n.n.).
Deasupra cerului (plafonul camerei de bord a navei, n.n.) care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir (un fel de aluminiu albastru, n.n.), în mijlocul unui scaun de domnie (pe care ședea, desigur, conducătorul navei, n.n.); pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el (Iată, așadar, cum, pentru prima dată în „Biblie” ni se descrie pupitrul de comandă al unei nave spațiale! n.n.).
Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită (strălucitoare, adică, n.n.), ca niște foc, înăuntrul căruia era omul (Deci, om, nu robot! n.n.) acela și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus, și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și de jur- împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare (combinezonul astronautului era „garnisit” cu nanoaparatură electrică și cu beculețe de diverse culori, n.n.).
Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul unuia care vorbea (Deci, extratereștrii pot vorbi orice limbă! Oare inteligența artificială – deși în forma ei, incipientă, de azi – poate face acest lucru?! Din câte am aflat, chinezii pot traduce foarte repede în mai multe limbi ale Pământului! n.n.).
El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare și-ți voi vorbi!”
Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine şi m-a făcut să stau pe picioare şi să ascult la ce-mi vorbea (Așadar, „duhul” este o formă energetică necunoscută pământenilor, de care dispun doar civilizațiile astrale! n.n.).
Astfel, Ezechiel a fost „îmbarcat” în „slava Domnului” și a fost dus la Ierusalim, unde rămăseseră fierarii (cei care făceau arme pentru armata Babilonului) și vierii, care îngrijeau de viile Ierusalimului, de unde vinul era, apoi, furnizat tot babilonienilor.
Cum cei rămași la Ierusalim erau conduși de Isazania (fiul lui Azur) și de Pelatia (fiul lui Benania), căpeteniile poporului, aceștia trebuiau pedepsiți, pentru că nu respectaseră poruncile ce le primiseră de la babilonieni.
Tocmai de aceea, Ezechiel a fost „răpit” și dus „în vedenii Dumnezeiești”, cu slava Domnului”, până la Ierusalim – la peste 2000 de km. de râul Chebar, din sudul Mesopotamiei!
Iată ce ne spune, mai departe, Ezechiel:
” Duhul m-a răpit şi am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ (Au fost pornite motoarele „slavei Domnului”, n.n.): slava Domnului s-a ridicat din locul ei.
Cum m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios şi mâna Domnului apăsa tare peste mine. Am ajuns (Acest lucru s-a întâmplat prima dată în Țara Haldeilor – în sudul Irakului de azi – , iar a doua oară, la Ierusalim, n.n.) la Tel-Abib, la robii care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau, şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile”. Șocul întâlnirii cu „îngerii” de pe „slava Domnului” a fost, se vede, extrem de puternic! Dar peste o vreme, slava Domnului iar a venit la râul Chebar, de unde l-a răpit pe Ezechiel și l-a dus la Ierusalim:
„El (îngerul Domnului, care avea „chip de om”, n.n.) a întins ceva ca o mână și m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit între pământ și cer și m-a dus în vedenii dumnezeiești (în spațiul cosmic, printre stele, n.n.), la Ierusalim, la ușa poarții de la curtea din dinlăuntru, care caută spre miazănoapte (spre nord, n.n.), unde era locul idolului geloziei, care stârnea gelozia Domnului. (Deci, e clar că e vorba de Chivotul Domnului, care, la venirea babilonienilor cuceritori, în anul 587 î.Hr., fusese ascuns acolo, „lângă ușa porții de la curtea dinlăuntru”, cea dinspre nord, pentru a nu fi luat de babilonieni).
Acest Chivot al Domnului (care ținea legătura lui Dumnezeu cu poporul israelit), se vede că era cel mai de preț obiect al evreilor, iar Chivotului (după cum aflăm tot din „Biblie”) „îi place să stea la întuneric”.
Așadar, încă o dată se afirmă că Chivotul Domnului se află și acum la Ierusalim, lângă „Poarta Oilor” care a fost zidită și care va fi deschisă la întoarcerea Domnului nostru Iisus Hristos!
Apoi, „Slava Domnului s-a înălţat din mijlocul cetăţii (Ierusalimului, n.n.) și s-a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii.
Pe mine, însă, m-a răpit Duhul şi m-a dus iarăşi în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldeea (în sudul Mesopotamiei, n.n.), la prinşii de război. Şi astfel vedenia pe care o avusesem (călătoria în spațiul cosmic, n.n.) a pierit de la mine. Apoi, am spus prinșilor de război toate lucrurile pe care mi le descoperise Domnul”.
(Biblia – Ezechiel, Cap. 1, 2, 8, 9, 10 și 11)
Acești „îngeri” ai Domnului aparțineau, se vede, unei alte civilizații astrale, cu mult mai evoluată decât cea a acelora care îl „răpiseră” pe Sf. Apostol Pavel.
Dacă în vremea Patriarhului Avraam (în urmă cu aproximativ 5.000 de ani!), „îngerii” s-au ospătat, la Stejarii lui Mamre, cu azime, carne de vițel, unt și lapte (cu 3000 de ani î.Hr.), cei care l-au răpit pe Sf. Ap. Pavel se pare că erau vegetarieni, căci iată ce ne spune chiar Sf. Ap. Pavel:
„Bine este să nu mănânci carne și să nu bei vin”.
(Biblia – Sf. Ap. Pavel. Epistola către Romani, Cap. 14, al. 21)
„Fiind răpit până la al treilea cer”, cu siguranță că Sf. Ap. Pavel n-a fost dus în acea civilizație astrală doar spre a o vedea, ci, sunt convins, a fost inițiat, căci, altminteri, n-ar fi spus ceea ce urmează:
„Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos”.
(Biblia – Sf. Ap. Pavel. Epistola către Galateni, Cap. 1, al. 11)
Însuși Iisus Hristos ne spune, în „Apocalipsă”:
„Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele (îndemnul spre pace și spre iubire între oameni, n.n.), îi voi da stăpânire peste neamuri.
(Biblia – Apocalipsa, Cap. 2, al. 28)
sau: „Îi voi da Luceafărul de dimineață” (Cap. 2, al. 28)
ori: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina și Sămânța lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață.”
(Biblia – Apocalipsa, Cap. 22, al. 16)
Dar Luceafărul de dimineață e steaua Venus, a cărei temperatură e de peste 2500 C, lucru constatat de stațiile orbitale, trimise până acolo de noi, pământenii. De va fi, într-adevăr, locuită această stea/planetă, atunci „venusienii” au denaturat adevărul, în sensul că i-au făcut pe pământeni să creadă că Venus nu poate fi locuită!
Dar, se vede, Venus este unul din cele „șapte ceruri” – civilizații astrale, din care, poate, a venit și „omul de la Tula, în Peninsula Yucatan, din Mexic, după cum ne lasă să înțelegem un poem scris de descoperitorii „ciclului cosmic mayaș”, de 5.000 de ani.
„Îngerul”ce venise la Tula, își așezase „slava Domnului” pe țărmul Oceanului Atlantic, după cum reiese din poemul „Plecarea lui Quetzalcoatl” („Șarpele cu pene”, adică, pentru că, deducem, mexicanii, văzând acea „slavă”, având forma cilindrică a unui „snop de foc”, cum a zis Ezechiel, l-au crezut a fi un „șarpe cu pene”; dar tot ca un „șarpe cu pene”, dar cu gură și cap de lup aveau și dacii, descendenți din tribul sacilor iranieni, care, la rândul lor erau „frați buni cu indienii; deci, frați și cu amerindienii! ), se împrietenise cu incașii, cu toltecii, mayașii și aztecii, trăise alături de ei, acolo, pe țărmul Golfului Mexic.
Mayașii, însă, aflaseră și de venirea „omului alb”, dar mult mai încoace, când gen. Cortez și „crescătorul de porci”, Pizzaro, veniseră, în sec. XV, din Spania și-i cuceriseră brutal!
Revenind, însă, la Tula și la Quetzalcoatl, despărțirea acestuia de „prietenii pământului” a fost dureroasă, scăldată în lacrimi:
Plecarea lui Quetzalcoatl
„…Spre Tula -ndreptându-și privirea,
el prinse a plânge
cu lacrimi ca ploaia bogată, și două pâraie
curgeau de sub gene pe-obraji și-ncepură,
căzând, să topească și stâncile-n cale.
Și-ajuns la țărmul mării nesfârșite,
scăldate în lumină, conteni
să plângă și, privind adânc în zare,
se-ncinse cu podoabele-i alese:
Își puse zaua de quetzal și masca
de palide turcoaze, și cu grabă
își dete singur, cu mâna lui, foc
și se-nălță văpaie. De-atunci,
acel ținut se mai numește „Rug”
în amintirea lui Quetzalcoatl.
Și se mai spune din bătrâni: A ars
și fumul lui, când se-nălță-n văzduh,
purtați de-un vânt înmiresmat veniră
răsmii de păsări ce-au umplut tăria
și fâlfâiau penaje orbitoare
din zare-n zare – până-n depărtări,
……………………………………………….
și mii și mii de păsări de tot felul,
învălmășindu-și aripile-n zbor,
ca-ntr-un vârtej de mândre curcubeie.
Iar când jăratecul se mai răci,
se înălță spre cerul nesfârșit
ca o vâlvoare inima-i blajină.
Toți o priveau cum se-nălța, iar cerul
larg s-a deschis ca s-o privească…Zic
bătrânii că s-a preaschimbat îndată
într-un luceafăr alb, învăpăiat,
care apare-n zori și ne veghează
de când a ars, ca să se-nalțe-n cer
ocrotitorul nostru, Quetzalcoatl,
numit, de-atunci, Stăpânul Aurorii”.
(După Fr. Păcurariu – Antologia literaturii precolumbiene, Editura „Univers”, București, 1973, p. 53-54)
Așadar, Quetzalcoatl (Șarpele cu pene!), trăind la Tula, obișnuindu-se cu băștinașii tolteci, incași și mayași, plângea odată cu aceștia, nevenindu-i să se despartă de ei, dar trebuia, totuși, să vină și ziua plecării și întoarcerii sale în cer, căci, după cum vom vedea, era, într-adevăr, „un înger”!
Punându-și „zeua de quetzal” (combinezonul de astronaut, desigur!) și „masca de palide turcoaze” (casca de astronaut, de culoare albăstrie), „își dete singur, cu mâna lui, foc” (adică, porni motoarele manei – „slavei Domnului”!) și „se-nălță văpaie” – așa cum vedem și azi, atunci când o navă cosmică se desprinde de pământ și pornește în spațiu, lăsând în urma sa „penaje orbitoare, ce fâlfâiau din zare-n zare, până-n depărtări, ca și cum mii și mii de păsări de tot felul și-ar fi învălmășit sripile-n zbor, ca-ntr-un vârtej de mândre curcubeie”.
„De când a ars, ca să se-nalțe-n cer,/ocrotitorul nostru Quetzalcoatl”, a fost „numit de-atunci Stăpânul Aurorii” (al Soarelui; de aici, în „Biblie”, fiii Soarelui! n.n.).
„Și se mai spune din bătrâni: A ars/și fumul lui, când se-nalță-n văzduh/, erau purtați de-un vânt înmiresmat”.
Pornind de aici, de la acel „vânt înmiresmat”, deducem că „slava Domnului” folosea un combustibil (ori o altă sursă energetică!) total necunoscut nouă, celor de azi! Și asta, în urmă cu aproximativ 5.000 de ani!
Așa se explică de ce, conform relatărilor șefului Pentagonului, cele 650 de OZN-uri înregistrate într-o singură săptămână, „sfidau orice regulă a fizicii universale”, zburând cu viteze amețitoare și schimbându-și brusc direcția, în unghi drept, la 900.
Oare acești „îngeri”, ce locuiesc în „șapte ceruri” (conform „Bibliei”), ori chiar în „13 ceruri (cum spun și-acum legendele amerindienilor) nu și-au lăsat, cumva, „amprenta” și la Los Alamos sau în Deșertul Mojave, unde, se spune, americanii ar colabora cu extratereștrii, așa încât, ce a spus, în 2025, Donald Trump, Președintele SUA (că „Iranul va dispare într-o clipită de pe suprafața Pământului!”) ne face să credem că SUA deja dispune de o asemenea bombă atomică, ce, în urmă cu 5.000 de ani, a dus la dispariția Sodomei și Gomorei, dar și a altor cinci cetăți mai mici, arzând absolut totul.
Americanii, așadar, e posibil să dispună de acea miraculoasă sursă energetică, de vreme ce vor să retrimită nave spațiale spre Lună, dar și spre Marte. Și o vor face, sunt ferm convins!
Numai noi, însă, „locului ne ținem: cum am fost, așa rămânem!”.
Lumea aleargă, azi, după glorie, bani și fală, ci nu pentru eradicarea oricărei molime, boli incurabile…
În schimb, investim sume exorbitante în înarmări, în loc să luăm exemplu de la acei „îngeri ai Domnului”, care colindă întreg Universul de mai bine de 5.000 de ani, după cum am văzut!
Și asta, pentru că nu-L ascultăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, care ne-a spus atât de simplu: „Iubiți-vă! Pace vouă!”, dar noi, pământenii, de la facerea lumii și până acum, o ținem tot în războaie, în vrajbă, și neliniște sufletească, de parcă n-am avea (ori, poate, chiar așa va fi!) același genom ca al „îngerilor”, ce locuiesc în cele „șapte” sau „13 ceruri”!
Cât timp „îngerul Quetzalcoatl” va plânge pentru noi, ridicându-se, apoi, la cer („dându-și singur foc, cu mâna lui!”), lacrimile sale, iată, n-au înduioșat nici măcar Oceanul! Ce să mai vorbim de oameni?! De oamenii de azi, desigur!
Tot cerul, iată, se rotește-n veac
Deasupra unei lumi așa de rea,
ca, omule, nu fii așa sărac,
știind durerea numai cum se bea!
Se-aude,-n hău, cum îngerul ne strigă,
la liniște-ndemnându-ne mereu,
dar fala lumii trece în quadrigă,
cu mâna tot făcând lui Dumnezeu…
O, lume mică și așa vicleană,
care alergi pe căi pustii și reci,
întoarce-ți gândul înspre-acea icoană
și spatele, spre cele ce petreci,
că nu e viața omului cât zarea,
ce lui Quetzalcoatl i se deschide,
de vede Tula și, albastră, marea,
purtând pe dânsa zeci de Piramide,
ci te închină teiului în floare,
sub Voronete de curat turcoaz,
căci vei simți: nimica nu te doare,
iar bucuria umple-al tău obraz!…
Rămâi cu mine, cerule, aproape!
Mai leagănă-mă sub mesteceni, iar
să simt cum lăcrimează-a’mele pleoape
în noaptea Învierii, în Altar!…
Surpate, George Voica
16 iulie 2026
