În cadrul festivității de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2020, „Distincția Culturală” i-a fost acordată, alături de alte trei personalități, și jurnalistei de radio Mădălina Corina Diaconu, secretar general al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, pentru proiectul „Poveștile Academiei”. Onoranta distincție primită din partea forului științific de prim rang al României vine să puncteze anvergura și profunzimea unei emisiuni de radio care o singularizează pe Mădălina Corina Diaconu printre profesioniștii mass-media.
Reporter pursânge, dedicată întreaga viață profesională radioului, ca într-o misiune de cea mai mare importanță, și un împătimit promotor al presei, Mădălina Corina Diaconu este, în acealași timp, un susținător fervent al valorilor naționale și al menținerii jurnalismului românesc ca parte cu identitate proprie a unui întreg global, dând voce publică unui mare număr de personalități din țară și de peste hotare și informând publicul la cele mai înalte standarde. Seriile sale de emisiuni de la Radio România Cultural au în spate un frumos renume, iar povestea lor continuă.
În același timp, Mădălina Corina Diaconu a pornit și gestionează cu dăruire un proiect cu care Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România se mândrește – Radio UZP. Jurnalista a reușit ce și-a propus încă din primul an de la debutul acestui podcast unicat – să reflecte valențele jurnalismului, centrând întreaga desfășurare pe reflectarea muncii profesioniștilor din domeniu și a performanțelor lor, precum și pe imaginea unor personalități de top ale presei, din țară și de peste hotare, cu care a realizat interviuri remarcabile.
Departamentul Comunicare UZPR