Apel pentru proclamarea anului 2023 “Anul Iuliu Maniu”
Către:
– Președinția României
– Parlamentul României
– Guvernul României
– Ministerul Afacerilor Externe
– Ministerul Afacerilor Interne
– Ministerul Culturii
– Academia Română
– Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Române
– Biserica Ortodoxă Română
– Biserica Greco-Catolică din România
– Biserica Romano-Catolică din România
– Bisericile Protestante și Neoprotestante din România
În anul 2023 se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui patriot român Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873) și 70 de ani de la moartea sa martirică, în Temnița Sighetului (5 februarie 1953).
În semn de recunoaștere și respect, dar și în spiritul bunei-cuviințe care a caracterizat istoria noastră națională în zbuciumata ei existență, apelăm la Domniile Voastre, reprezentanți responsabili ai instituțiilor-cheie ale statului român, cu rugămintea de a proclama în mod oficial anul 2023 ca fiind Anul Iuliu Maniu.
Pentru Iuliu Maniupledează limpede înfăptuirile sale extraordinare. Preotul Matei Boilă, fost senator al României, spunea: “Socotesc că valoarea lui Iuliu Maniu ca om politic a constat în înmănuncherea în personalitatea sa a două calități rare, chiar și singur[e] luate, dar care împreună se întâlnesc cu totul excepțional la un om politic. Pe de o parte,«idealismul», capacitatea de a sacrifica interesele personale, de grup sau chiar imediate ale societății în scopul promovării unor interese majore de perspectivă, și subordonarea politicului față de morală. Și, pe de altă parte, realismul său, bazat pe o deosebită capacitate de anticipație a mersului istoriei și a impactului pe care îl avea actul său politic în concretul istoric dat”.
Enumerăm câteva momente și împrejurări semnificative din lucrarea politică a lui Iuliu Maniu.
În 1892, la 19 ani, delegat al studenților ardeleni la Congresul Panromân Studențesc de la Roman, face jurământul de taină, împreună cu alți colegi, că toată viața lor vor lupta pentru re-unirea Transilvaniei cu vechea Românie.
La 23 de ani, cunoscute fiind calitățile sale morale și intelectuale, este ales membru în Comitetul Național al Partidului Național Român din Transilvania, organul suprem politic al românilor din întreaga Transilvanie. Începând cu 1903 și până la Unire Iuliu Maniu a fost conducătorul real și necontestat al politicii românești din Ardeal.
În 1912, primind acordul Prințului Franz Ferdinand, inițiază noua lege electorală, făcută pe baza votului universal, egal și secret, ce ar fi dus la dezrobirea românilor din Austro-Ungaria.
În octombrie 1918, Partidul Național Român “a constituit o delegație permanentă – o adevărată conducere operativă – alcătuită din Iuliu Maniu, Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Theodor Mihali, Alexandru Vaida Voevod și Aurel Vlad”, consemnează istoricul Florin Constantiniu în volumul “O Istorie sinceră a Poporului Român”.
La Viena, în toamna anului 1918, organizând strângerea ostașilor români, care se întorceau de pe front, Iuliu Maniu a obținut instalarea unui Comandament românesc în clădirea Ministerului de Război, instaurând astfel ordinea în capitala imperială atacată de bolșevism.
La întâlnirea româno-maghiară de la Arad (15-16 noiembrie 1918), fruntașii români au cerut să fie așteptată venirea lui Iuliu Maniu pentru a se da răspuns maghiarilor. Sosind la Arad, la întrebarea ministrului Jászi Oszkár – “Ce vor, în definitiv, românii?” –, Iuliu Maniu a perforat în marmura istoriei cuvintele: “Despărțire totală și definitivă!” (“Teljes elszakadas!”). Scurt și hotărât.
Iuliu Maniu a fost însărcinat cu pregătirea și organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, unde discursul său a fost unul de temelie.
Apoi, Iuliu Maniu a condus spre re-unire cu Țara, depășind condiții vrăjmașe incredibile, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în 1919-1920.
Sunt cunoscute aportul său la întărirea unității naționale în România Mare, modelul manist de politică morală în deceniile interbelice, acțiunile de rezistență împotriva dictaturilor succesive – regală, antonesciană și sovieto-comunistă.
Iuliu Maniu a pledat și a acționat înțelept și curajos, sub cvasiocupația hitleristă, pentru menținerea legăturilor cu Națiunile Unite ale Occidentului – SUA, Marea Britanie, Franța.
Iuliu Maniu a avut un rol central în Actul de la 23 August 1944, demers istoric ce a deschis calea revenirii la Țară a Zonei Transilvane răpite de fascism-hitlerism-comunism-horthysm.
Iuliu Maniu a pregătit Conferința de Pace din 1947, pentru revenirea Basarabiei, nordului Bucovinei, ținutului Herța, Cadrilaterului la Patria-Mamă, România, în condițiile în care guvernarea României era în mâinile ocupanților ruși.
În anii 1944-1947, “Maniu a decis să ajute Poporul Român să piardă cu demnitate o bătălie, astfel încât această demnitate [și martirajul său în temnițele Sighetului] să stea la baza victoriei finale”, avea să consemneze preotul Matei Boilă.
Iuliu Maniu a prefigurat nașterea obiectivă și dezvoltarea Uniunii Europene, ca o comunitate mai mare de state perene, subliniind – în 1944 – că nici familia nu a dispărut o dată cu crearea statelor, ci continuă să le fie nucleul. El a atras atenția că, în împrejurările înscrierii României într-o comunitate mai mare, este imperativ să fim în măsură să facem față unei competiții inevitabile, să fim egali cu partenerii noștri “în plan politic, cultural, civilizator și spiritual”.
Iuliu Maniu a fost un creștin puternic, patriot impecabil, democrat generos, un mare vizionar, a fost și rămâne un model briliant al oamenilor de stat români, europeni, din toată lumea, așa cum subliniază fruntașul țărănist Liviu Petrina în volumul “Îndreptări la Marea Istorie Ilustrată a României şi a Republicii Moldova”, în curs de apariție la Editura Maritain din București.
Pentru a înțelege dimensiunea personalității lui Iuliu Maniu, merită detaliat episodul salvării Vienei de bolșevism, în 1918, prin acțiunile hotărâte ale marelui român, după cum menționează mai mulți istorici români și studii de specialitate.
Astfel, când la Viena izbucneşte revoluţia, Iuliu Maniu, îmbrăcat în aceeaşi uniformă de sublocotenent, alături de Iosipescu-Grecul, deputat bucovinean cu rol important în unirea ulterioară a Bucovinei cu România, s-a prezentat la Ministerul de Război austriac, în faţa ministrului, generalul Stroger-Steiner, anunţându-l în numele Comitetului Naţional Român că a luat comanda efectivă a trupelor româneşti şi cerându-i să-i pună la dispoziţie o parte din minister pentru a putea conduce afacerile militare române. Derutat, generalul a cerut timp de gândire, dar după o jumătate de oră, în care a constatat că Viena era în fierbere şi 5.000 de români ascultau doar de acest sublocotenent, mai mult, un regiment austriac se răzvrătise şi începuse jefuirea în suburbiile vieneze, i-a răspuns lui Iuliu Maniu că se supune evenimentelor şi îi pune la dispoziţie un departament al ministerului. Era printre puţinele evenimente în istorie când un general, ministru de război, ceda puterea unui simplu sublocotenent.
Revoluţia făcea prăpăd prin Viena şi împrejurimi. Regimentele austriece s-au descompus şi prădau oraşul şi depozitele. În întreaga capitală a Imperiului Habsburgic nu exista nicio trupă disciplinată care putea impune ordinea. Până şi Jandarmeria şi Poliţia se bolşevizaseră. În situaţia dată, ameninţat cu o totală anarhie, Guvernul austriac intervine pe lângă Iuliu Maniu, solicitându-i să asigure ordinea. Iuliu Maniu își asumă această sarcină, condiționând acceptul de acordul Comandamentului austriac, de a punere la dispoziţia Sfatului militar român a tuturor alimentelor necesare trupelor române, întreaga tabără militară de la Wiener Neustadt şi trenurile necesare pentru transport. Guvernul acceptă fără rezerve.
Au fost câteva zile, aproape două săptămâni, când ordinea publică în Viena a fost păstrată exclusiv de Regimentul românesc 64 Orăştie. În cazărmile Vienei se aflau cam 15-20.000 de români, iar în Wiener Neustadt 30-40.000. Instruiţi, cu jurământul depus pe steagul românesc, aceștia erau expediaţi acasă, în Ardeal, pentru a întări gărzile naţionale române abia formate. Plebea vieneză recalcitrantă, turbulenţii, au fost liniştiţi şi reduşi la tăcere de patrulele româneşti ce traversau zilnic străzile sub flamura tricoloră cântând “Deşteaptă-te, române”. Viena a fost ferită de pericolul bolşevizării ca urmare a acțiunii tinerilor români conduși de Iuliu Maniu, singura trupă disciplinată şi organizată, gata să intervină împotriva haosului generalizat, având capacitatea de a impune ordinea.
În afara acestui episod care denotă calitățile militare, organizatorice și morale ale lui Iuliu Maniu, menționăm viziunea politică a acestui patriot ardelean care, împreună cu învățătorul muntean Ion Mihalache – cel ce înființase Partidul Țărănesc “în tranșeele din Moldova”, în timpul Primului Război Mondial –, a unit Partidul Național Român cu Partidul Țărănesc, formând Partidul Național Țărănesc (PNȚ). Partid care, condus de cei doi lideri, a asigurat statalitate, dezvoltare, prosperitate și demnitate României în perioada interbelică – perioadă deosebit de complicată pe plan european – atât de la guvernare, cât și din opoziție.
Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost liderii necontestați ai promovării moralei în politică și a democrației în România. După sovietizarea țării noastre sub șenilele Armatei Roșii, cei doi au ajuns martiri în cumplitele temnițe comuniste. Iuliu Maniu a pierit la Sighet, în 1953, iar Ion Mihalache la Râmnicu Sărat, în 1963.
Națiunea română are obligația să țină vie memoria iluștrilor săi înaintași. Omagierea lor peste timp ar însemna victoria rațiunii asupra ororilor bolșevismului rusesc, care ne-a zdrobit elitele în lagăre de exterminare, dar n-a reușit să zdrobească demnitatea poporului român.
Conducerea Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache
București, 8 Ianuarie 2023
