November 21, 2024

Descoperind bulgǎrele de luminǎ

De ziua Culturii Române atenția mi-a fost capturată de un eveniment literar deosebit ce a avut loc la biblioteca județeană a județului Mureș. Protagonista principală a evenimentului fiind scriitoarea Liliana Moldovan care a lansat cu această ocazie cea mai recentă carte a sa:O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE,

Scriitoarea Liliana Moldovan, membru al Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, secretar al filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români și redactor șef al Agenției de presă Aşii Români este în opinia mea unul dintre cei mai buni cronicari români contemporani asumându-și prin scrierile sale un rol de moderator și intermediar între opera literară în sine și cititor, rol care nu este chiar ușor de asumat pentru că reprezintă o mare responsabilitate!

De fiecare dată când citesc o recenzie, cronică sau un semnal editorial ce poartă semnătura Lilianei Moldovan, știu că mă voi reîntâlni cu aceeași eleganță care ii caracterizează scriitura și cu aceeași măiestrie a cronicarului desăvârșit care reușește să pătrun-dă în sufletul autorului, să ii scoată acel bulgăre de lumină interior la suprafață să îl citească să îl studieze, să îl interpreteze, și apoi să îl așeze cu grijă înapoi cu mare atenție ca să nu strivească nimic din strălucirea pe care o poate aduce.Acest lucru face din Liliana Moldovan nu numai un cronicar desăvârșit dar și o personalitate literară extraordinară!

Spuneam mai devreme despre răspunderea pe care și-o asumă un cronicar dar aş dori să subliniez că răspunderea este cu atât mai mare cu cât opera la care faci referire aparține unui Stejar al literaturii române contemporane cu o activitate imensă, precum domnul Al Florin Tene, Președintele Ligii Scriitorilor Români.

Domnul Al Florin Tene pe lângă calitățile sale incontestabile de scriitor, poet, dramaturg, cronicar, istoric, jurnalist, filozof și critic literar este și unul dintre cei trei părinti ai Zilei Limbii Române, unicul care mai este în viată, zi care a fost legiferată la propunerea sa, ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României și care se serbează în fiecare an în 31 august.Tezaurul literar excepțional și extrem de prețios pe care l-a dăruit Al Florin Tene

literaturii române contemporane este foarte vast ( peste 93 de cărți personale publicate) cuprinzând atât poezie, proză scurtă, romane, piese de teatru,biografii despre viața și opera unor scriitori români cât și eseistică, scrieri și cercetări istorice și filozofice.

Parcă dorind să guste pe deplin și să soarbă cât mai mult din forța călăuzitoare a acestui Mare Maestru al literaturii române contem-porane, autoarea Liliana Moldovan caută să descopere secretul puterii de creație a scriitorului, jurnalistului și criticului Al Florin Tene ce-și trage seva din esența culturală și spirituală a sufletului românesc. Astfel volumul de consemnări literare al Lilianei Moldovan cu titlul: O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE, publicatǎ la Editura Napoca Star, 2023, conține recenzii despre: ,,Aventurile ideilor printre metafore: Critică literară și eseuri ’’/ Al, Florin Țene.„Căutându-L pe Dumnezeu”/ Al. Florin Țene, „În poeziile mele nu va rima tractorul cu poporul: Viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste”/ Al. Florin Țene. „Întoarcerea poetului – Kthimi i poetit”/ Al. Florin Țene. „Oglinda de apă: Biografia unei primăveri în plină iarnă”/roman de Al. Florin Țene. Și prefețele la: „Opera și personalitatea scriitorului Al. Florin Țene în opiniile scriitorilor contemporani”. Vol. I și Vol. 2/de Liliana Moldovan şi în plus un interviu cu scriitoarea Titina Nica Țene și cu Al. Florin Țene.

Sunt absolut convinsă că realizarea acestui volum a necesitat o muncă imensă prin cantitatea enormă de materiale la care se face referire dar și o mare ambiție, o dorință accerbă de reușită și o forță extraordinară! Prin volumul de consemnări literare O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE scriitoarea Liliana Moldovan dă dovadă încă o dată de o inimaginabilă capacitate de înțelegere, analiză și interpretare a filonului creator de care este condus scriitorul.Autoarea îmbracă în haina de rouă caldă a cuvântului său întreaga aură celestă a Marelui Har de care este înconjurat Al Florin Tene și ne luminează astfel prin cuvânt pe noi cititorii săi.

Felicitări din toată inima stimată doamnă Liliana Moldovan!

Mihaela CD

membru al Uniunii Scriitorilor din Canada (TWUC)

membru al Ligii Scriitorilor Romani (LSR)

Președinte al World Poets Association Canada (WPAC)