March 27, 2025

Începe o nouă ediție cu titluri de referință ale producătorului John Florescu, la 150 de ani de la nașterea Reginei Maria.

București, 4 martie – Turneul Național de Educație Istorică pornește prin țară, cu documentarele de referință despre familia regală – “Maria, Inima României”, “Războiul Regelui”, “Regele Mihai, Drumul către casă” – la care, în premieră în ediția de anul acesta, se adaugă cele mai recente producții Chainsaw Film Production: ”Tovarășu’: Facerea, gloria și desfacerea unui dictator” și ”Enigmele României” prezentate de Marcel Iureș. Evenimentul de lansare a Turneului i-a avut ca invitați de onoare pe Nicolae de România – stră-strănepotul Reginei Maria și nepotul Regelui Mihai, actorul Marcel Iureș și scriitoarea Lavinia Betea.

În vremurile complicate la care suntem martori, Turneul Național de Educație Istorică aduce un omagiu Reginei Maria, la împlinirea a 150 de ani de la naștere, care va fi sărbătorită la nivel național în acest an. Nicolae de România se alătură Turneului și va vorbi despre bunicul său, Regele Mihai, și despre Regina Maria. ”Regina Maria a definit rolul de a fi “Regal”. A avut simțul datoriei. Datorie față de neamul nostru, față de tradiții și de istorie. Prin Regina Maria, regalitatea a fost modernizată. Va fi întotdeauna o inspirație, un exemplu de urmat. Avem nevoie de acest model de ”luptătoare” mai mult decât oricând, acum în 2025, la 150 de ani de la nașterea Reginei Maria,” a declarat Nicolae de România.

Prin generozitatea sponsorilor, accesul la proiecții este gratuit în toată țara. Turneul Național de Educație Istorică își propune să ajungă în special la publicul tânăr, care are nevoie să afle despre oamenii și evenimentele ce au modelat istoria și destinul României. Turneul începe cu proiecții în locuri speciale: în centrala atomoelectrică de la Cernavodă pe 19 martie, în orașul regal Curtea de Argeș pe 10 mai, la Mănăstirea Tismana, la Colegiul Național I. L. Caragiale și Colegiul Național Sfântul Sava din București, dar și în Piatra Neamț, în zilele de 15 și 16 aprilie, unde se va desfășura Olimpiada Națională de Istorie.

John Florescu, producător executiv al filmelor documentare: ”Nu sunt doar proiecții de film, e un demers educațional care, până acum, a ajuns nu doar la festivaluri, în cinematografe și universități, ci și în fabrici, uzine sau cămine culturale din sate. Am ales locuri și comunități din cele mai diverse pentru că turneul este, așa cum îi spune și numele, unul de educație istorică. Anul acesta vom proiecta și documentarul despre Nicolae Ceaușescu, cu mărturii și imagini de arhivă inaccesibile până acum publicului larg.”

”Tovarășu’: Facerea, gloria și desfacerea unui dictator” va fi proiectat și la Scornicești, acasă la Nicolae Ceaușescu. Documentarul în trei părți a fost inclus în Turneu după lansarea în premieră pe Voyo, unde timp de opt săptămâni s-a aflat pe primul loc, și ulterior pe PRO TV, la finalul anului trecut, când miniseria a atras o cotă neașteptat de mare de audiență în seara premierei. O contribuție reală la istoria contemporană a României, “Tovarășu’” spune povestea vieții lui Nicolae Ceaușescu, prin materiale de arhivă inedite și mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape.

De asemenea, nou inclusă în Turneu, producția “Marcel Iureș Prezintă Enigmele României” este o serie de nouă programe originale, cu episoade de 30 de minute, despre moartea lui Eminescu, despre dispariția trupului lui Vlad Țepeș, asasinarea primului prim-ministru al României moderne sau fenomenul de la Maglavit – unde “viziunile divine” ale controversatului cioban mistic Petrache Lupu au atras sute de mii de oameni în anii 1930. Seria a fost difuzată în premieră pe HISTORY Channel.

Sprijinit de CPI România și de Clinicile Regina Maria, Turneul include 15 județe din țară. Grație parteneriatului cu CPI România, vor fi proiecții în centrele comerciale aflate în portofoliul companiei în marile orașe din România. În luna martie, documentarul Maria, Inima României” va fi proiectat la VIVO! Cluj-Napoca, VIVO! Baia Mare, VIVO! Constanţa şi VIVO! Piteşti.

„Este un privilegiu să fim alături de producătorul John Florescu și de Chainsaw Film Production în promovarea acestui proiect extrem de valoros, în special pentru tinerii din România. Filmele documentare din Turneul Național de Educație Istorică sunt lecții prețioase de viață, nu doar de istorie. Susținem astfel de inițiative, găzduind o serie de proiecții în centrele noastre comerciale, pentru că este important să facilităm accesul oamenilor la cultură. Este, de altfel, un demers care se înscrie în efortul CPI de a oferi comunităților locale nu doar cele mai bune soluții de shopping, ci și experiențe noi, de calitate, care adaugă valoare timpului petrecut în spațiile noastre comerciale”, a explicat Fulga Dinu, Country Manager CPI România.

Ca și la precedentele ediții, a fost gândit pentru ca documentarele să fie vizionate de un public cât mai divers, din toate mediile, inclusiv de oameni din comunități izolate, care au astfel oportunitatea să afle fapte și detalii importante din istoria României. 

De asemenea, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, vor continua proiecțiile în misiuni diplomatice din toată lumea, de la Beijing, Manila și New Delhi, la Islamabad și Cairo și, mai departe, la Vatican, Madrid sau Toronto. În total, vor fi 44 de proiecții pentru “Maria, Inima României” și 32 de proiecții pentru “Războiul Regelui”. Cea de-a 5-a ediție a Turneului mai vine cu o premieră: documentarele vor fi proiectate la Chișinău, în Republica Moldova, pe 27 martie.

Dan Drăghicescu, director executiv al Turneului de Educație Istorică și producător asociat în realizarea filmelor: ”Începem cea de-a 5-a ediție și suntem convinși că filmele vor fi primite cu același entuziasm și interes la care am fost martori în anii trecuți. Publicul este impresionat și emoționat să vadă imagini nedifuzate cu Regele Mihai sau cu Regina Maria și să afle lucruri mai puțin cunoscute. Și să nu uităm că vorbim de filme documentare care analizează și explică momente importante din istoria națională, pe care cu toții trebuie să le cunoaștem și să le înțelegem. Istoria bine înțeleasă în prezent reflectă viitorul.”

Documentarul ”Maria, Inima României” a fost lansat în 2018, în regia lui Trevor Poots și prezintă povestea unei epoci foarte importante din istoria României, din perspectiva Reginei Maria, care s-a aflat în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918. În film au fost incluse imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, preluate din 15 arhive din străinătate, care au trecut printr-un procedeu special de colorizare. Vocea Reginei Maria se aude în documentar, redată într-o versiune cât mai apropiată de realitate după eliminarea sunetelor produse de tehnologia epocii.  

Turneul Național de Educație Istorică a fost lansat în 2019 și, până acum, au fost organizate proiecții gratuite în peste 20 de județe. Cele trei filme despre familia regală, realizate de Chainsaw Film Production, acoperă 160 de ani din istoria României (1860-2017).

……………………………………………………………….

Imagini de la edițiile precedente ale turneului:

Imagini”Tovarășu’: Facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, 2024, Regie: Trevor Poots / Producător Executiv: John Florescu

Imagini „Enigmele României”, 2023-2024, Regie: Marin Dinescu / Producător Executiv: John Florescu

https://www.youtube.com/watch?v=4MeIE4YzCjw (nu avem imagini fara sigla History)

Imagini “Războiul Regelui”,2016, Regie: Trevor Poots / Producător Executiv: John Florescu

Imagini ”Maria, Inima României”, 2018, Regie: Trevor Poots / Producător Executiv: John Florescu

Imagini “Regele Mihai: Drumul către casă”, 2021, Regie: Trevor Poots / Producător Executiv: John Florescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *