Nenumărate au fost manifestările dedicate poeziei pe 21 martie, zi instituită de UNESCO începând din anul 1999 ca fiind Ziua Mondială a Poeziei.
TVR a făcut o prezentare a acestei zile care sprijină diversitatea lingvistică și a amintit spusele lui Nichita Stănescu: „Cel mai frumos catren pe care l-aş scrie ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși”.
Am aflat de la doamna profesoară Anca Sîrghi din Sibiu că de Ziua Mondială a Poeziei „ostași consacrați din țara Cuvintelor” au oferit „onorul livresc celor care s-au zidit de bunăvoie la temelia Patriei și pentru a sculpta în versuri ființa neamului românesc”. Bineînțeles, marele Eminescu nu putea să lipsească în această zi și cadeții sibieni l-au sărbătorit la Cercul Militar.
La Muzeul Național al Literaturii Române din Iași s-a organizat un maraton de lecturi lirice, la Memorialul Ipotești au fost întâlniri cu poeți, Biblioteca ,,Nicolae Titulescu” din Chișinău s-a implicat în această sărbătoare prin organizarea unui atelier de lectură.
Dar cea mai remarcabilă manifestare mi se pare că a fost cea din Ucraina. După cum relatează Diana Toma în ziarul „Zorile Bucovinei”, sfidând bombardamentele rusești, poezia „Eminescu” a marelui poet Grigore Vieru a fost cântată pe muzica regretatului Ion Aldea Teodorovici de către fiul Cristofor.
Într-adevăr nimeni nu a reușit să-l egaleze pe marele poet în spațiul românesc „de la Nistru, pân-la Tisa”. Opera lui Eminescu a fost centrul de formare a culturii românești. A fost și rămâne și în 2025 centrul galaxiei noastre. Cum bine l-a reprezentat plasticiana Gabriela Moga Lazăr în tapiseria întitulată „Din haos” ! O operă foarte sugestivă care pare să ilustreze cu adevărat poemul „Luceafărul” :
« Și din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă. »
Dar de fapt haosul e mai curând pe pământ, iar nu în cer. Am putea considera că tapiseria sugerează și faptul că geniul lui Eminescu s-a întrupat în haosul care domnea în tânărul stat românesc abia apărut în secolul al XIX-lea. Iar cultura românească s-a întrupat în jurul lui. El este punctul de formare a identității noastre naționale. Nu e de mirare că ziua de naștere a poetului a fost aleasă în România ca fiind „Ziua culturii naționale” și anul acesta când se celebrează 175 ani de la nașterea geniului literaturii române a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”.
Dar Eminescu nu a fost un ermit cântând singuratic măreția naturii. Plin de vigoare s-a implicat și în viața cetății. Am ascultat o interesantă conferință a doamnei Anca Sirghie care a scos la iveală un fapt inedit. Faptul că Mihai Eminescu l-a apărat pe Andrei Șaguna care fusese acuzat : pe de o parte de către maghiari – ca fiind instigator al revoltelor românilor, iar pe de altă parte de către unii români – ca fiind maghiarofil. Eminescu a demonstrat că aceste acuzații erau nedrepte și i-a adus omagiu mitropolitului transilvănean pentru activitatea sa în slujba românilor din Ardeal.
De altfel, opera marelui nostru poet național nu și-a pierdut din prospețime și strălucire nici în timpurile noastre. Rămâne foarte actuală atât opera poetică, dar chiar și publicistica. Eminescu trăiește încă în noi nu numai prin poezia sa, dar și prin proza în care-și apară convingerile. .
Astfel, un articol de-al lui Eminescu despre ruși corespunde bine momentului prezent. Dincolo de unele exagerări care țin de epocă, concluzia este și acum aceeași ca pe vremea lui : rușii au un apetit feroce de a-și extinde stăpânirea asupra celor din jur și, din păcate, stăpânirea lor e sterilă conducând la sărăcirea materială și intelectuală a celor cuceriți.
Acum, când sirenele rusești încearcă din nou să ne ademenească cu „binefacerile” lor, acest articol ne pune în gardă că nu e prudent să credem în promisiunile lor false. În teribilul context actual, orice alianță cu Rusia e extrem de nepotrivită.
Din păcate, sunt mulți care propagă idei favorabile unei eventuale ingerințe rusești. Au apărut în ultimul timp atacuri acerbe contra Uniunii Europene (UE), atacuri care în mod sigur fac plăcere rușilor. Unele dintre ele vin din partea unor români din diasporă care zic că detestă Occidentul, dar totuși, în mod paradoxal, continuă să trăiască în Occident și să beneficieze de avantajele acestui Occident mult detestat.
Într-adevăr, se pot critica multe lucruri în Occident. În cadrul UE, s-au făcut și se fac multe greșeli. Apoi, UE ne impune uneori reguli care nu ne convin, cum ar fi : regula stupidă pentru „tăiat porcul”, exagerările LGBT, excesele ecologice, etc. Mulți protestează.
Dar vajnicii critici uită să amintească că UE ne-a oferit totuși unele avantaje : libertate, o situație materială totuși mai bună ca în trecut, acces la școli și călătorii în străinătate, ba chiar și 56 miliarde de euro destinați dezvoltării țării. Dacă nu s-ar fi furat, poate că România ar fi fost într-o altă situație.
Însă trecutul e trecut, nu-l mai putem schimba.
În curând, vom avea ocazia să vedem care va fi viitorul României într-un nou context. Trump pare că se înțelege bine cu Putin și există riscul că-și vor împărți lumea, cum au mai făcut-o înaintașii lor în 1945. Noi am avut deja timp de decenii un regim criminal impus de Stalin, ar fi tragic să redevenim o colonie rusească.
România a fost și este o țară mică la limita imperiilor. Suveranitatea absolută e o iluzie, o imposibilitate. Trebuie să ne agățăm de UE și de NATO ca să nu facilităm Rusiei posibilitatea de a se întinde spre vest înspre țara noastră !
În contextul internațional care se profilează la orizont, acum mai mult ca oricând, trebuie să ținem seama de povața lui Eminescu și să ne ferim de ruși cu „natura lor cuceritoare”.
M-am îndepărtat puțin de poezie, dar timpurile actuale mă inspiră mai mult la proză conducându-mă spre articolele lui Eminescu.
Eminescu este atemporal. Atât articolele, cât și poeziile marelui poet au rămas actuale și în vremurile noastre.
„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate…”
S. Lazăr
Martie 2025
