De Ziua Limbii Române, poetul vâlcean George Voica cinstește limba română

De Ziua Limbii Române, poetul vâlcean George Voica cinstește limba română

Ion Talpoș

Am avut șansa să-l întâlnesc cu mai mulți ani în urmă, la Titești (Vâlcea), satul meu natal din frumoasa depresiune a Țării Loviștei, pe profesorul vâlcean George Voica. Participam atunci la lansarea cărții „Țara Loviștei. Titești. Posada 1330” (Editura Rotipo, Iași, 2019), autor dr. Constantin Ionițescu-și el vâlcean.

 Profesorul George Voica, născut la 16 noiembrie 1947, în satul Surpatele, comuna Frâncești, județul Vâlcea, este cunoscut românilor prin bogata sa operă literară, proză și poezie, dar și prin cercetările și scrierile sale istorice, fiind un împătimit creștin ortodox. Este, de asemenea, și un cercetător înfocat al istoriei Țării Loviștei și susținător al teoriei conform căreia locul în care s-a dat bătălia răsunătoare dintre regele ungar Carol Robert de Anjou și voievodul Țării Românești, Basarab I, în urma căreia Țara Românească și-a căpătat independența, este zona centrală a Țării Loviștei (defileul Perișani-Pripoare, Titești. Argumentele incontestabile, probate cu documente și dovezi istorice, susținute atât de dr. Constantin Ionițescu cât și de profesorul George Voica, par să confirme această teorie, încă disputată între istorici.

Profesorul George Voica a scris multe lucrări/articole pe tema aceasta, dumnealui fiind cel care a descifrat textele incrustate pe pietrele găsite la Titești (Gruiul Plăcintei), presupuse a fi cei trei stâlpi de piatră amintiți în documentele vremii de  către istoricul Maciej Stryjkowski (1547-1593).

Profesorul George Voica nu este doar un cercetător remarcabil al evenimentelor istorice naționale și locale,  ci este și prozator / poet. Are o operă impresionantă materializată în peste 40 de volume publicate, obținând numeroase premii de-a lungul carierei sale publicistice. Mă mândresc și eu cu câteva volume ale profesorului George Voica, primite în dar de la acesta în  urma celor câteva întâlniri avute.

Profesorul George Voica scrie poezie! Scrie cu sensibilitate, cu simțire interioară, cu multă profunzime. M-am bucurat și mă bucur de fiecare vers pe care dumnealui îl așterne pe hârtie, pentru că mesajul poeziilor sale se conturează în jurul unui univers liric profund legat de rădăcinile noastre istorice, de identitatea noastră națională, de sacralitatea satului românesc și trăirile intense ale iubirii. Poate tocmai de aceea aprecierilor unor critici literari vâlceni confirmă că în opera sa pot fi evidențiate câteva direcții fundamentale, cu trimitere la epopeea neamului românesc și istoria sacră a acestuia, la sacralitatea rurală și conexiunea cu divinitatea, la iubire ca refugiu și salvare…

Lirica sa poartă deseori nuanțe soresciene și o sensibilitate profundă, pendulând între mândria originilor și melancolia amurgului…  În micro-poemele sale,  George Voica sugerează trăiri intense prin cuvinte puține, atingând ”firele nevăzute” ale trăirilor și simțirilor omenești.

Pe 31 august 2026, vom sărbători Ziua Limbii Române. Ziua limbii în care poeții noștri și-au exprimat din vechi timpuri stări interioare și simțiri profunde. George Voica este unul dintre poeții care venerează limba română! Mi-a trimis zilele trecute o poezie minunată cu titlul ”De ziua Limbii Române”, dedicată acestui eveniment. M-a rugat să o fac  cunoscută românilor de peste hotare  ale căror inimii vibrează românește.

Revista „Miorița USA”, Sacramento / California este una dintre publicațiile de peste hotare prin intermediul cărora vocile românilor s-au făcut și se fac auzite în lume… Mulțumindu-le pe această cale pentru deschidere editorilor revistei, domnilor Viorel Nicula și Marius Petraru, le oferim în continuare românilor de pretutindeni versurile poeziei profesorului vâlcean George Voica, mărturie de reală  trăire interioară românească.

De Ziua Limbii Române

(de George Voica, Surpate, 10 august 2026)

Aud o limbă veche, traco-getă,

ce vine, val, Bizanț după Bizanț,

că roua-acestui colț de pe planetă,

se face, la români, un dulce lanț,

care cuprinde, -Argeș,  și pe Ana;

,,Învățături Teodosie Neagoi”;

văd tresărind, la Dintr-un Lemn icoana;

lacrimi umplând fântânile, șuvoi …

E ziua ta, bujorul  meu de munte;

tu, limbă dusă-n brațe de țărani,

iar între ei și noi este o punte,

ce strălucește de cinci mii de ani!

În toiul verii, pârgă ești în mine;

ne răcorești, precum izvor curat,

căci Eminescu-n faguri de albine,

sămânța ta, ca-n brazde, -a semănat!

 Eu vin de sub mesteceni, din Surpate,

și-n murmur lin, hlamida ta o țes,

că vreau s-o port, de-acuma,-n libertate

și-n ea să pun  tot cerul ce-am cules!…

   (foto : George Voica)