May 19, 2024

Nicolae Cristea și Radu Stanca în cărțile publicate de ANCA SÎRGHIE

LANSARE DE CARTE LA SIBIU  –

Nicolae Cristea și Radu Stanca în cărțile publicate de ANCA SÎRGHIE

O imagine care conține text, masă, grup

Descriere generată automatO imagine care conține text, persoană

Descriere generată automat                În ziua de Sânziene, la Cercul Militar din Sibiu, a avut loc, într-o ambianță solemnă, elegantă și caldă, o dublă lansare de carte. Moderatorul activității a fost Ioan Stopița, redactor-șef al revistei de cultură „Rapsodia” din Sibiu. A fost prezentat, mai întâi, Procesul memorandistului Nicolae Cristea, ediție îngrijită de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, Editura Eikon,  București, 2021. Analiza acestei cărți, ce tocmai marchează cei 120 de ani împliniți de la moartea ilustrului sibian, a revenit profesorilor Sebastian Doreanu și Ion Opriș, care, deși nu au putut fi prezenți, au beneficiat de lectura publică a interpretărilor lor. S-a insistat asupra importanței acestui volum pentru istoria noastră, prin care se completează o impresionantă biografie a Ancăi Sîrghie. Cartea este, fără nicio îndoială, o cercetare erudită a unui eveniment dramatic din istoria Transilvaniei, care a marcat existența lui Nicolae Cristea, originar din Ocna Sibiului. S-a insistat asupra celor 25 de documente reproduse în volum, comentate și în Prefața intitulată „Restitutio in integrum”. De fapt, un amplu studiu despre evenimentele de la sfârșitul secolului al XIX-lea și implicarea eruditului Nicolae Cristea, redactor al „Telegrafului român”, timp de 18 ani, din 1865 până în 1883: „La Conferinţa Naţională de la Sibiu din 21 februarie 1892, dr. Ioan Raţiu a fost numit preşedinte al Comitetului Naţional.Memorandul a fost conceput de I. Raţiu, V. Lucaciu şi G. Bariţiu, ca mandatari ai celor 3,5 milioane de români care constituiau majoritatea populaţiei din Transilvania. Textul Memorandului s-a definitivat la Consfătuirea din 25-26 martie 1892, fiind iscălit de Ioan Raţiu, ca preşedinte, G. Pop de Băseşti şi Eugen Brote, ca vicepreşedinţi, de Vasile Lucaciu, ca secretar general, de Septimiu Albini, drept secretar şi de „referintele” Iuliu Coroianu. Documentul a fost redactat şi tipărit în câteva limbi, spre a fi răspândit mai larg. El apărea într-o frumoasă caligrafie în exemplarul românesc, iar cel german era oferit împăratului Franz Joseph”.

A doua carte prezentată a fost Radu Stanca și Sibiul, Editura Techno Media, Sibiu, 2022, ediția a II-a. Mihai Posada, Elena Dragoș, Maria-Daniela Pănăzan și Silviu Guga au vorbit despre recenta apariție editorială care încununează eforturile de zeci de ani (primul studiu pe care Doamna Profesor Anca Sîrghie l-a dedicat lui Radu Stanca a fost scris în 1981, constituind prima teză de doctorat despre acest autor de talent, cu o viață nemilos de scurtă). O imagine care conține text

Descriere generată automatAceastă carte constituie un studiu complex, sintetizator, care surprinde toate aspectele importante ale operei și ale vieții lui Radu Stanca, raportate la perioada activității sale sibiene. Structura cărții urmează biografia, reală și sentimentală, a lui Radu Stanca. Copilăria petrecută la Cluj-Napoca, anii de studiu la Cluj-Napoca și la Sibiu, primatul poezie în anii tinereții. Desigur, versuri precum „Intru-n Sibiu domol ca-ntr-o poveste / În care port viziera peste față” dovedesc atașamentul scriitorului față de orașul de pe malul Cibinului, care îl va inspira în scrierea operelor sale. De aceea, nu este deloc de mirare faptul că s-a implică în viața cetății și în activitatea impresionantă a Cercului Literar de la Sibiu. „Spiritus rector” al acestei mișcări de deschidere europeană, Radu Stanca va strânge, în jurul Cercului de la Sibiu, intelectuali de marcă ai epocii, rolul fiind asumat cu mare seriozitate. Doamna Anca Sîrghie apreciază că poetul și dramaturgul a O imagine care conține persoană, interior, perete, plafon

Descriere generată automatîndeplinit „funcția catalizatoare a Cercului Literar, constituit la Sibiu în 1943 în spirit lovinescian, ca cenaclu al studenților Facultății de Litere și Filozofie”. (p. 63). Evocând participarea la viața culturală a Sibiului și nu numai, autoarea acestei cărți evidențiază contribuția majoră a lui Radu Stanca la O imagine care conține persoană, interior, persoane, grup

Descriere generată automatdezvoltarea literaturii române din deceniul al VI-lea în secolul XX, în mod special a teatrului, a vieții muzicale și a presei din orașul nostru. Rămâne exemplară verticalitatea morală a poetului dramaturg în “obsedantul deceniu” al proletcultismului românesc. Bineînțeles, nu este uitată viața familiei Radu și Dorina Stanca, „un cuplu de legendă în istoria Teatrului de Stat din Sibiu”. Profesori de actorie, ei au încurajat tinerii să acceadă spre o activitate scenică. Radu Stanca a avut „preocupările și viziunea teoretică a unui teatrolog autentic”, preocupări constante și sistematice. O ușoară undă de regret răzbate din capitolul „Când teatrele din România îl venerau pe Radu Stanca”, însă rămâne speranța că într-o bună zi, piesele de teatru ale sale vor fi jucate iarăși la Sibiu, pe scena Teatrului Național, care cu onoare îi poartă numele.

Lansarea numărului 214 al revistei de cultură „Rapsodia” din Sibiu (numărul din iunie 2022), care a fost prezentat de Ioan Stopița, dar și lectura publică din cărțile prezentate, aparținând actorului Emil Cătălin Neghină de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, au întregit fericit o seară culturală, încheiată cu o agapă generoasă, oferită de autoare, Doamna Profesor Anca Sîrghie. Mulțumim pentru fotografii domnului Ștefan Trihenea.

Sintetizând, a fost o seară memorabilă, cu un public de elită, sosit și din alte localități ale țării și chiar din străinătate, seară pe care am umplut-o cu bucuria evocării a două personalități care au marcat istoria Sibiului: Nicolae Cristea și Radu Stanca. Am fost martori ai lansării „celei mai bune cărți” despre Radu Stanca (în viziunea lui Silviu Guga), care se înscrie „cu succes în istoria literaturii române”. Felicitări!

Maria-Daniela Pănăzan