„Pe lumea asta să lași semn”
Claudia Voiculescu la 76 de ani


prezentând-o pe poeta sărbătorită, Claudia Voiculescu (la dreapta).
„Pe lumea asta să lași semn”
Claudia Voiculescu la 76 de ani
de Ileana Costea și Doina Țetcu
Pe 30 ianuarie 2026, la Casa Memorială „Ionel Perlea” din comuna Ograda, județul Ialomița, la 15 km de Slobozia, a avut loc un eveniment deosebit dedicat poetei Claudia Voiculescu, la împlinirea vârstei de 76 de ani.
Inițiativa evenimentului a aparținut celor două bune prietene ale poetei: mezzosoprana Claudia Codreanu (conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București) și soprana Mihaela Stanciu (solistă a Operei Naționale Române din București și cadru didactic asociat la aceeași universitate). Acestea s-au oferit să performeze într-un recital de muzică, acompaniate la pian de Inna Oncescu (pianistă de succes, și conf. univ. dr. la Departamentul Canto și Artele Spectacolului).
A fost invitat să participe la desfășurarea evenimentului și domnul Valentin Ajder, directorul prestigioasei edituri EIKON unde poeta Claudia Voiculescu și-a publicat cel mai recent volum.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, județul Ialomița, care a fost reprezentat de doamna Clementina Tudor, directoarea instituției, o personalitate de aleasă cultură. Dânsa a fost gazda și a deschis evenimentul cu prezentarea sărbătoritei și subliniind nivelul înalt al invitatelor.

Inna Oncescu, soprana Mihaela Stanciu, Valentin Ajder, directorul Editurii EIKON
Recitalul aniversar de muzică și poezie, a avut inspiratul titlu al unui rondel al sărbătoritei: „Pe lumea asta să lași semn”. Aspectul special al recitalului a constat în faptul că programul a inclus lieduri compuse pe versurile poetei sărbătorite. Muzica acestor lieduri a fost semnată de Sabin Păutza (compozitor, dirijor, doctor în muzică, profesor universitar la diverse universități din Romania – Iasi și Oradea și în SUA la New York, NY, Albany, NY si Brunswick, NJ) și unul de Șerban Nichifor (violoncelist, compozitor și conferențiar universitar la Universitatea Națională de Muzică București). Repertoriul a fost completat de lieduri din creația unor cunoscuți compozitori români: George Cavadia, Eduard Caudella, George Ștephănescu, George Grigoriu, George Enescu și Ionel Perlea.
Iată mai jos programul recitalului de muzică și poezie.


(de stânga la dreapta) dl. Valentin Ajder, directorul editurii EIKON și scriitorul Ion Lazu


Interpretările au fost pline de sensibilitate, iar acompaniamentul la pian impecabil. Publicul a răsplătit fiecare moment cu aplauze îndelungi.
După recitalul muzical a urmat o sesiune de poezie. Claudia Voiculescu a recitat din memorie trei poezii din creația sa, cu mult har și emoție. A continuat apoi cu lectura altor texte, între care o poezie dedicată mamei sale, care i-a stârnit lacrimi.

Cântec
Țesusem poate prea multă iță aspră și străină
Prin cântecul de blândă crinolină,
Când firele de orgi, împreunate
Strigau din cânepă adevărate.
E vinovat tot vestul meu sălbatic
Alunecat cu sapa idolatră
Pe lângă aurul mirajelor de piatră
Și neștiind că lira din nuiele
A ars la jumătate drum de stele.
Dar tot mai cred în acel imn bezmetic
Reverberat prin fluierul eretic
Și prefăcut o clipă în arac
Pentru cenușa fostului copac.
Și poate numai râul Lethe…
Și poate numai râul Lethe
Ne va purta într‑un târziu
Neștiutori prin altă sete
La cârmă fără barcagiu.
Și ne vor aștepta șirete
Icoanele din alibiu,
Dar poate numai râul Lethe
Ne va purta într‑un târziu…
Încercuit, ca‑ntr‑o pecete,
Doar nesupusul dor zurliu
Să joace vechi marionete
Prin alt decor de roșu viu.
Și poate numai râul Lethe…
După recital a urmat o sesiune de autografe. Publicul a stat la rând pentru a primi dedicații din partea poetei pe volumele sale publicate la Editura EIKON.

Recitalul de muzică și poezie s-a desfășurat într-un cadru simbolic, într-o frumoasă sală a Casei memoriale „Ionel Perlea”, pe ai cărei pereți sunt expuse numeroase fotografii ale cunoscutului dirijor. În sală, pe o masă erau expuse toate cele 20 de volume ale Claudiei pe care aceasta le-a donat, prin doamna directoare Clementina Tudor, Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia. Pe o altă masă erau expuse ultimele volume publicate de către Claudia Voiculescu la editura EIKON, alături cărțile lui Ion Lazu și, respectiv Lidia Lazu publicate de aceeași prestigioasă editură EIKON.



La recital au participat aproximativ 30 de persoane, un grup din București fiind prieteni ai poetei sărbătorite (Dușița Ristin, Doina Țetcu, Ion și Lidia Lazu, Mihaela Butoi și Robert Rosinga), care au venit cu mașina personală sau au fost aduși în mașina încăpătoare de opt locuri de binevoitorul, distinsul cărturar-editor Valentin Ajder.
Lidia Lazu, poetă și actriță, împreună cu soțul ei, scriitorul Ion Lazu, au fost și ei prezenți la sărbătorirea Claudiei Voiculescu. Prezent a fost si domnul Valentin Ajder, directorul editurii EIKON care este „Un editor ca nici unul altul. Singurul editor care merge prin toată țara să prezinte cărțile editurii”, spune Claudia Voiculescu despre domnia sa.
Recitalul aniversar „Pe lumea asta să lași semn” a fost o reușită deplină — o îmbinare armonioasă de muzică, poezie și prietenie. Buchetele de flori, aplauzele și căldura publicului au fost dovada că semnul marcat de Claudia Voiculescu în lumea literelor continuă și va continua să dăinuie. Inimosul editor Valentin Ajder a transmis live, pe Facebook, întregul recital muzical și de poezie care s-a desfășurat la Casa Memorială „Ionel Perlea” de la Ograda.
Participanții la recital au avut ocazia să viziteze Casa memorială „Ionel Perlea” plină de obiecte legate de cariera lui Ionel Perlea. O hologramă îl prezintă pe Ionel Perlea evocând amintiri din anii copilăriei petrecuți acolo, sporind emoția vizitei.

Programul evenimentului aniversar a inclus și vizitarea conacului Bolomey, din comuna Cosâmbești, la 5 km de Slobozia, construit în anul 1898, monument de istorie și arhitectură, care se încadrează în arhitectura nobiliară rurală tip „villa rustica” și care a fost reabilitat recent cu fonduri europene și în prezent el este introdus în circuitul turistic al județului Ialomița.

Acolo se desfășoară o gamă largă de activități culturale, expoziții permanente și temporare, concerte, conferințe, cenacluri, etc. Vizitatorii au putut admira o colecție valoroasă de tablouri semnate de pictori români: Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Victor Brauner, Constantin Artachino, Corneliu Baba, R. Schweitzer-Cumpăna, Michaela Eleutheriade, Aurel Cojan și alții. Sunt prezente și tablouri de pictori maghiari. La etajul al doilea sunt expuse lucrări ale unor artiști contemporani. Muzeul mai păstrează și piese de mobilier și alte obiecte de epocă.
Ziua s-a încheiat cu o masă la restaurantul „Select” din Slobozia. S-au servit preparate tradiționale, între care o apreciată ciorbă de perișoare.
Poeta s-a arătat profund mișcată: „A fost regește”, a mărturisit dânsa după sărbătorire.
Evenimentul a confirmat vitalitatea culturală a comunităților locale din România de azi și felul în care spațiile istorice pot fi puse în valoare prin manifestări de calitate.
Fotografii © Doina Țetcu
Linkuri și materiale:
- Transmisia live pe Facebook a fost asigurată de dl. Valentin Ajder, directorul editurii EIKON
https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=1529811721435401\
– Pagina editurii EIKON / Valentin Ajder (Facebook):
http://www.facebook.com/100008590418813/videos/
– Pagina Centrului Cultural „Ionel Perlea”
- Pagina Conacului Bolomey
- Pagina Wikipedia a compozitorului Sabin Păutza:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sabin_Pautza
- Blogul scriitorului Ion Lazu (notă despre evenimentul de la Ograda în postarea din 1 Februarie 2026)