Sesiune științifică dedicată Zilei Limbii Române
Academia Română organizează miercuri, 31 august 2022, sesiunea științifică dedicată Zilei limbii române. Manifestarea va avea loc în Clubul academicienilor din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 11, și va fi deschisă de alocuțiunea acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Sesiunea va fi moderată de acad. Eugen Simion, președintele Secției de literatură și filologie a Academiei Române. Vor lua cuvântul acad. Gabriela Pană Dindelegan, care va vorbi despre omagiul pe care lingvistica îl aduce limbii române, și prof. univ. Florica Dimitrescu-Niculescu, membru de onoare al Academiei Române, care va aborda relația dintre recenta perioadă de pandemie și inovațiile lexicale impuse de această nouă realitate. Prof. univ. Mihaela Gheorghe și dr. Ștefan Colceriu, cercetători în cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti“ al Academiei Române vor aborda două teme de maximă actualitate și anume situația limbii române în școală, în condițiile repetatelor experimente și tranziții din ultimele trei decenii, respectiv rolul pe care îl are mass-mediei în cultivarea limbii.
Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an la data de 31 august ca urmare a unei inițiative legislative din anul 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“, pentru a transmite mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de frontiere.
Sesiunea științifică organizată de Academia Română răspunde primei misiunii a celui mai înalt for cultural și științific al României, aceea de normarea și cultivare a limbii naționale, prin elaborarea de dicționare, gramatici, antologii de texte, studii și cercetări, precum și prin manifestări culturale destinate promovării limbii române ca principal factor identitar.
Biroul de comunicare al Academiei Române