Reșița 255, SUA 250
3 iulie 1771, 4 iulie 1776
În sud-vestul României, la poalele munților Semenic, înconjurată de dealuri împădurite, trăiește Reșița. Bătrâna doamnă a industriei are certificat de naștere 3 iulie 1771, atunci cînd, din ordinul administrației Curții Imperiale Habsburgice de la Viena din timpul împărătesei Maria Tereza, s-au aprins cele două furnale Josephus și Franciscus. Astfel, Reșița- proiect industrial imperial planificat la Viena- devine realitate, trecerea de la o economie locală la industrie grea planificată fiind începutul dezvoltării celui mai vechi centru metalurgic din România și a unuia dintre cele mai vechi din Europa Centrală. Dacă în 1717 ,,Retziza” apare în conscripțiile austriece cu 62 de gospodării, în perioada 1776-1787 are loc colonizarea zonei cu familii de muncitori germani din Austria și din regiunea Rinului care contribuie activ, alături de muncitori români, la dezvoltarea industriei și a orașului. În anul 1855 Uzinele intră sub administrarea St.E.G., momentul generând o modernizare accelerată. 1872 este anul în care la Reșița se construiește prima locomotivă cu abur din actualul teritoriu al României- simbol al industriei locale. 1925 aduce Reșiței statutul de oraș fiindu-i recunoscut rolul său industrial major. 1948 naționalizarea uzinelor după instaurarea regimului comunist aduce industria grea în rolul principal de motor economic al orașului iar Reșița devine municipiu și reședință a județului Caraș- Severin.
Dezvoltarea Reșiței după 1771 a atras populații din varii regiuni ale Imperiului Habsburgic. Specialiștii în metalurgie și minerit, inginerii, tehnicienii, funcționarii, muncitorii calificați și necalifica au transformat mica așezare într-o societate urbană modernă, diversă din punct de vedere social, etnic, religios și cultural, cu școli, spitale, lăcașuri de cult, asociații profesionale, servicii sociale, societăți sportive și culturale. Uzinele Reșița au fost principalul factor de dezvoltare până la sfîrșit de scol XX.
În secolele XVIII-XIX, administrația Imperială colonizează Banatul cu populații din diverse regiuni ale Imperiului. Aici este creat un model de conviețuire specific Banatului, bazat pe colaborare și respect reciproc între români, germani, maghiari, cehi, slovaci, croați, sârbi, everei, țigani, francezi, ucraineni și alte grupuri mai mici. Pluralitatea etnică a generat o diversitate religioasă: ortodocși romîni, ortodocși sârbi, romano- catolici, greco-catolici, reformați, evanghelici (luterani), comunitatea mozaică, neoprotestanți, iar lăcașurile de cult sunt repere importante ale patrimoniului material local.
Dintre personalitățile care au amprentat adânc Reșița se numără, fără dubii, Maria Tereza- sub domnia Sa au fost înființate furnalele din 1771, Max Auschnitt, John Haswell, Nicolae Malaxa, Mihail Rădulescu, Alexandru Popp, administratorii și inginerii camerali ai Banatului habsburgic- organizatori ai exploatărilor miniere și metalurgice, generațiile de furnaliști, ingineri, tehnicieni, metalurgiști care au construit renumele Reșiței și au transformat un mic sat din Banatul de Munte într-unul dintre cele mai importante centre industriale din Europa Centrală.
Viața bogată a Reșiței este legată de nume cu rezonanță în cultură, artă, știință și sport: Eftimie Murgu, Traian Lalescu, Andrei Șaguna, Ioan Popasu, Sabin Pautza, Ion Românu, Walterr Mihail Klepper, Doru Popovici, Ion Stendl, Mircea Martin, Teodora Moisescu-Stendl, Dan D. Farcaș, Ștefan Harnad, Alexander Tietz, Corneliu Diaconovici, Octavian Doclin, Ioan Chichere, Jan Cornelius, Ada D. Cruceanu, Gheorghe Jurma, Costel Stancu, Cristian Chivu, Francisc Vaștag, Ioan Schuster, Luminița Dobrescu, Werner Stöckl, Florin Pera, Marius Țeicu, Stela Enache- sunt nume legate, indisolubil de Reșița.
Reșița păstrează, conservă, promovează caracterul său multicultural și patrimoniul local prin evenimente culturale, colaborări interetnice, proiecte de restaurare a patrimoniului industrial, festivaluri, competiții scolare, sportive, culturale, lansări de carte, expoziții.
Identitatea orașului de pe Bârzava este construită pe trei piloni: idustrie, multiculturalitate și toleranță confesională, elemente care definesc Reșița de 255 de ani.
La 3 iulie 2026 Reșița celebrează 255 de ani de industrie industrială și, implicit, de istorie modernă. La 4 iulie 2026, Statele Unite ale Americii marchează 250 de ani de când Cel De-al Doilea Congres Continental a adoptat Declarația de Independență, moment istoric în care cele 13 colonii americane s-au separat, oficial, de Regatul Marii Britanii. Evenimentul a pus bazele națiunii americane și a devenit Ziua Independenței/ Independence Day.
LA MULȚI ANI, Reșița ! LA MULȚI ANI, S.U.A. !
Între cele două repere istorice sunt 5 ani și 1 zi diferență. Concluzia logică: industria reșițeană- implicit cea românească- este mai veche decât SUA. Ceea ce ar trebui să ne dea un fior de mândrie.
Reșița, 25 iunie 2026 Camelia Duca
