Spectacol – premieră la Washington cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Actorul Vlad Ivanov a ridicat sala în picioare
Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită la Washington prin premiera unui recital de poezie eminesciană și muzică, „Life & Love”,susținut de celebrul actor Vlad Ivanov și compozitorul și percuționistul Lucian Maxim. Spectacolul, organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii, cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York, a avut loc vineri, 20 ianuarie 2023, și a fost creat special pentru spațiul nord-american.
Timp de peste o oră, interpretarea lirică a actorului Vlad Ivanov a fost completată prin intervențiile de percuție susținute de Lucian Maxim, considerat unul dintre cei mai mari percuționiști români. Pe parcursul spectacolului, cei doi artiști s-au aflat într-un dialog hibrid și au interacționat direct cu publicul participant.
„Cultura reprezintă o dimensiune importantă a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, ambasada intenționând să dezvolte acest palier prin organizarea unei serii de evenimente culturale de anvergură în acest an. De asemenea, la dezvoltarea dimensiunii culturale contribuie activ și comunitatea românească, întărind astfel legăturile dintre țările noastre”, a declarat ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, în deschiderea evenimentului.
La spectacolul organizat la prestigiosul Cosmos Club din capitala americană au participat peste 100 de persoane, membri ai Administrației americane, Congresului SUA, corpului diplomatic acreditat la Washington, personalități din mediul academic, cultural, de afaceri și think-tankuri, lideri și membri ai comunității românești și ai organizațiilor religioase românești.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii