Radu Ciuceanu - Un an de la trecerea la Domnul

Radu Ciuceanu – Un an de la trecerea la Domnul

Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928 la Arad, ca fiu al ilustrului profesor de colegiu național și ctitor de instituții muzeale craiovene Ștefan Ciuceanu. A absolvit Colegiul „Carol I” din Craiova în 1946, iar în 1947 s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității din București.

A început activitatea în Comitetul Militar al M.N.R.O. (Mișcarea Națională de Rezistență din Oltenia – comandant gen. Iancu Carlaonț), fiind arestat de Securitate în septembrie 1948, judecat și condamnat la 15 ani temniță grea în 1949 sub învinuirea de „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. Și-a trăit tinerețea prin pușcăriile comuniste de la Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Aiud, Văcărești până în 1963. Experiența traumatizantă a anilor săi de închisoare, cu deosebire trecerea prin procesul reeducării, a făcut subiectul mai multor volume de documente și de memorialistică pe care le-a publicat după 1990. Reintegrarea în viața socială a fost dificilă, având domiciliul forțat în București, unde locuia fratele său, interdicții privind exercitarea drepturilor civile, dreptul de lucru, eliberarea buletinului de identitate până în 1965 etc.

A fost angajat ca muncitor necalificat și bibliotecar în mai multe instituții până în 1967, când, prin intervenția arheologului oltean Constantin Nicolăescu-Plopșor, fost elev al tatălui său, a fost angajat ca funcționar documentare la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei R.S.R., avansat apoi ca documentarist științific. Nu a abandonat ideea absolvirii studiilor superioare și s-a înscris la cursurile Facultății de Istorie a Universității din București în 1968, absolvite în 1972; peste trei ani a ocupat prin concurs postul de arheolog în cadrul instituției la care lucra, dar după o lună a fost transferat abuziv la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, prin aplicarea unei măsuri care viza îndepărtarea din institutele Academiei a foștilor deținuți politici.

Ca arheolog la MIAMB până în 1990, a efectuat săpături arheologice în obiective medievale și moderne importante, laice și eclesiastice, în colaborare cu specialiștii Direcției Monumentelor Istorice (până în 1977), dar și pe șantierele demolărilor și ale sistematizărilor puse în operă de scelerații conducători comuniști: Putna, Coșula, Mihăilești, Afumați, Ghica-Tei, Pantelimon, Văcărești, Colțea etc. Nu a abandonat atitudinea de opoziție față de regimul Ceaușescu, manifestată acut mai ales în anii 1980, întreținând legături cu foștii camarazi de închisoare, între care și Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

A coagulat o parte a rezistenței împotriva distrugerii vechilor monumente și a centrelor istorice ale orașelor României, redactând împreună cu unii colaboratori, precum Octavian Roske și Daniel Barbu, rapoarte de situație în numele unui așa-zis „Grup de Supraveghere a Monumentelor Istorice” inventat pentru deruta autorităților și sugerarea existenței unui front al opoziției anticomuniste; materialele includeau date de ultimă oră privind stadiul demolărilor și erau trimise pe filiere absconse, devoalate de-abia în anii 2000, pentru a fi difuzate de Radio „Europa Liberă” în 1981 și 1985 prin mijlocirea lui Constantin Stroescu-Stânișoară.

Evenimentele din Decembrie 1989 au marcat începutul unei etape noi a vieții și activității lui Radu Ciuceanu, aceea a marilor realizări: membru fondator al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (1990); în calitate de membru al Partidului Național Liberal ales vicepreședinte al Camerei Deputaților (1990-1992) și președinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții (2001-2004).

A revenit în domeniul cercetării istorice și arheologice la MIAMB în 1992, fiind angajat pe postul de cercetător, apoi detașat în 1995 în Ministerul Culturii pe funcția de consilier al ministrului Culturii.

Realizarea cea mai mare a lui Radu Ciuceanu („Domnul Profesor”, cum i se adresau cei mai mulți dintre cunoscuți, colaboratori, subalterni, indiferent de vârstă – și cum continuă a fi pentru noi) a fost și rămâne însă fondarea, în anul 1993, a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, sub egida Academiei Române, care avea ca scop cercetarea istoriei totalitare a României din anii 1930 până în 1989. Sub conducerea directorului fondator, dr. Radu Ciuceanu, s-a constituit rapid o echipă de cercetare formată din tineri istorici, dar s-a reușit și capacitarea eforturilor unor reprezentanți de marcă ai istoriografiei românești, ceea ce a determinat, pe parcursul a trei decenii, desfășurarea unei intense activități de cercetare pe teme neabordate sistematic până atunci, care au generat apariția în 1996 a revistei „Arhivele Totalitarismului” (azi cu peste 100 de numere apărute) și a peste 150 de volume grupate în colecții precum Studii, Documente, Memorii, Dicționare și Enciclopedii etc., devenite rapid puncte de referință ale domeniului și rămase astfel până astăzi.

Pasionat de publicistică, Radu Ciuceanu a inițiat și editarea unei foarte interesante reviste, puțin cunoscută în prezent și recent digitizată integral, „Lumea Românească Acum” (1996-2004, 82 numere apărute lunar și bilunar), care oferea continuu radiografii ale momentului în societatea românească sub aspect politic, social, cultural etc. Un alt proiect de suflet, perceput ca datorie sfântă de către Radu Ciuceanu, care l-a gândit și lansat, a fost „Panteonul României” (nefinalizat), urmărind să eternizeze, într-un spațiu arhitectural special, marile valori definitorii ale identității românești.

Ca recunoaștere a valorii personalității sale, expresie a respectului pentru opoziția fermă împotriva regimului comunist și suferințele îndurate, pentru atașamentul față de Biserica Ortodoxă Română, ca și pentru realizările din anii 2000, Radu Ciuceanu a primit calitatea de Membru de Onoare al Fundației „Sfinții Închisorilor” (2012), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța (2016) și pe acela de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (2017); Distincția „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române (2017); la 27 septembrie 2019 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române.

Prin viața sa plină de suferințe, înfruntate cu dârzenie neclintită, dar și de mari realizări, călăuzită de speranța venită de la Dumnezeu că Binele poate învinge și făcând Bine celor din jurul său, Radu Ciuceanu a devenit un simbol al luptei împotriva totalitarismelor și al renașterii în Lumină din Întuneric. A trecut la Domnul la 12 septembrie 2022, la vârsta venerabilă de 94 de ani.

Odihnească-se în Pace!