December 3, 2024

28 noiembrie 2023

Răspuns domnului Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași

Domnului Costel Alexe,

Președintele Consiliului Județean Iași

Stimate domnule Costel Alexe,

Vă informăm că Biroul Prezidiului Academiei Române va accepta să participe la redeschiderea pentru public a Bojdeucii lui Ion Creangă după ce ne vom asigura că au fost luate toate măsurile necesare pentru revenirea acestui prețios monument al Patrimoniului național la autenticul său, așa cum v-am solicitat. Altfel, monumentul rămâne compromis din punct de vedere cultural și patrimonial.

O rezolvare favorabilă a acestei situații îngrijorătoare a Bojdeucii din Țicău, în care este obligatoriu să fie consultați și implicați profesioniști ai restaurării – nu ai „modernizării“, cum spuneți că a fost obiectul proiectului –  ar putea conduce și la posibilitatea de a discuta un viitor parteneriat între Academia Română și Consiliul Județean Iași pentru reabilitarea, împreună, a Casei memoriale „Vasile Alecsandri“ din Mircești.

Ne păstrăm încrederea că veți acționa prompt, astfel încât să răspundeți așteptărilor Academiei Române și ale numeroșilor oameni de cultură responsabili din această țară.

Biroul Prezidiului Academiei Române