March 6, 2026

Românii care sfințesc locul – Gala AREC, o seară a inimii românești din Canada

Românii care sfințesc locul – Gala AREC, o seară a inimii românești din Canada

Toronto, 25 octombrie 2025
Sunt seri care nu se uită, seri în care timpul pare să se oprească pentru a lăsa sufletele să se recunoască. Gala AREC 2025 a fost una dintre acele seri.

La Venu Event Space din Vaughan, într-o seară de octombrie cernută în lumini și eleganță, steagul României a stat alături de cel canadian ca o rugă de recunoștință și iubire. Gala AREC 2025, organizată de Asociația Inginerilor Români din Canada (Association of Romanian Engineers in Canada), a fost nu doar o celebrare a profesioniștilor români din diaspora, ci o seară a spiritului, a prieteniei și a excelenței.

AREC s-a născut în anii 2001–2003, din inițiativa unor ingineri români care au dorit să creeze o punte între valorile românești și oportunitățile profesionale din Canada. De-a lungul celor 22 de ani, asociația s-a transformat într-o comunitate deschisă tuturor profesioniștilor de origine română, indiferent de domeniu. Astăzi, în jurul AREC se adună oameni de știință, artiști, antreprenori, medici, avocați și specialiști din multiple ramuri, uniți de aceeași pasiune pentru excelență și de dorința de a dărui. Este o familie de suflet și valoare, un loc unde prietenia și profesionalismul se întâlnesc. Motto-ul asociației, care a însoțit fiecare etapă din istorie, rămâne și azi un adevăr viu: „Together we are stronger!”.

Cu o tradiție de peste două decenii, AREC rămâne o inimă vie a comunității românești din Canada. În jurul acestei echipe se adună oameni de valoare, ingineri, antreprenori, artiști și vizionari, care duc mai departe ideea de competență și solidaritate, păstrând legătura sacră cu rădăcinile românești.

Unul dintre pilonii cei mai frumoși ai AREC este sprijinul oferit tinerilor din comunitate. De ani de zile, datorită sponsorilor generoși, tinerii beneficiază de tarife simbolice la evenimente și gale, pentru a-i încuraja să se implice, să cunoască și să colaboreze. Prin proiecte de networking și mentorat, asociația a ajutat numeroși studenți și absolvenți să își găsească primul loc de muncă, un internship sau un program co-op, într-un gest constant de solidaritate. Membrii AREC devin prieteni, mentori, modele – oameni care se ajută unii pe alții, ca într-o mare familie a inimii românești din diaspora.

Discursul președintelui Emil Caraghin a fost o mărturie a pasiunii și a bunătății care definesc această asociație. Cu modestie și forță morală, a vorbit despre mentorat, educație și dăruire, despre punțile care unesc generațiile de profesioniști români din Canada. În fiecare cuvânt s-a simțit credința că excelența nu se clădește doar prin cunoștințe, ci și prin suflet.

A urmat un moment de profunzime dedicat celor care au ridicat temelia acestei organizații, Daniel și Simona Cheoreanu. De două decenii, acești oameni minunați întruchipează dăruirea, rafinamentul și harul de a uni. Prin viziune, discreție și noblețe, au condus AREC cu o eleganță aproape liturgică, nu doar administrând, ci inspirând, modelând caractere, clădind punți și luminând drumul altora. Astăzi, Daniel Cheoreanu este președinte onorific al AREC, un titlu care reflectă nu doar meritele sale, ci și dragostea și respectul pe care întreaga comunitate i le poartă. Chiar dacă au predat ștafeta noii conduceri, prezența lor rămâne esențială; sunt o coloană de lumină în centrul acestei familii extinse. Prin ei, excelența a căpătat chip uman, iar AREC a devenit mai mult decât o organizație – o vibrație de frumusețe, echilibru și dragoste pentru rădăcini.

Evenimentul din 25 octombrie 2025 a fost o celebrare a celor 22 de ani de activitate ai AREC – o seară a excelenței și a prieteniei româno-canadiene, care a adus împreună oameni de știință, antreprenori, artiști și lideri ai comunității. Printre invitații de onoare s-au numărat Excelența Sa Bogdan Manoiu, Ambasadorul României în Canada, Oana-Raluca Gheorghe, Consul General, și Florentin-Titov Gheorghe, Consul, ale căror cuvinte au adus un sentiment de mândrie și unitate. Prin discursurile lor calde și pline de respect s-a simțit legătura vie dintre România și fiii săi aflați în lume, dar rămași aproape prin credință și iubire.

Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului generos al comunității româno-canadiene și al partenerilor care cred în valorile culturale și umane ale AREC.

Toți purtăm în piept România noastră, chiar dacă trăim pe alte meleaguri. Am clădit-o și aici, în Canada, cu trudă, pasiune și demnitate. Fiecare dintre noi este o arteră vie a sufletului ei care bate dincolo de ocean, neobosit, cald și plin de dragoste. Prezența fiecăruia a fost parte din această frumoasă întâlnire de suflet, dovadă că diaspora nu doarme; ea trăiește, creează și își afirmă identitatea prin lumină, prin muncă și prin unitate.

În spatele acestei seri desăvârșite s-a aflat o echipă dedicată, asemenea unui stup de albine, unde fiecare a lucrat cu dăruire și bucurie. O mențiune aparte merită Roxana Ichim, a cărei implicare, energie și grație au fost o veritabilă coloană de sprijin pentru întreaga organizare. Echipa AREC, alcătuită din oameni de o rară dedicație, între care Paul Goldberg, Cristina și Robert Andreescu, a lucrat cu pasiune, într-o armonie care a făcut posibilă strălucirea acestei seri. Alături de ei, mulți alți voluntari și colaboratori au adus această gală la nivelul unei adevărate capodopere comunitare.

Serata a fost surprinsă cu sensibilitate de fotograful Radu Secașan și de cameramanul Raul Dudnic, care au reușit să transforme emoția serii în imagini vii, ce vor rămâne mărturie a unei comunități unite și luminoase.

Pentru mine, această seară a avut o semnificație aparte. Am primit cu bucurie Award of Excellence, un gest care mă onorează și mă emoționează profund. Le mulțumesc din inimă echipei AREC și tuturor celor care, prin încredere și generozitate, au făcut posibil acest moment de recunoaștere. Este o bucurie și o responsabilitate de suflet, o dovadă că acolo unde există oameni buni și dăruiți, România continuă să trăiască, chiar și departe de hotarele sale.

Mulțumesc președintelui Emil Caraghin, echipei AREC, fostei conduceri Daniel și Simona Cheoreanu, Roxanei Ichim și tuturor celor implicați pentru generozitate, rafinament și dragostea cu care mențin vie această mică mare Românie în Toronto. Prin munca lor, prin eleganță și profesionalism, ei dovedesc că diaspora românească este o forță a binelui și a demnității.

Și pentru că niciun eveniment nu există fără sufletele care îl însuflețesc, se cuvine spus că prezența fiecăruia dintre invitați a fost o parte din această mare țesătură românească a lumii, o țesătură caldă, vie și unită, în care fiecare fir luminează prin devotament, recunoștință și dragoste pentru rădăcini. Sub cele două steaguri care au vegheat această seară s-a simțit că nu există distanță între patrie și diaspora, ci doar o inimă comună care bate în două lumi și o singură limbă, cea a iubirii de neam.

Carmen Cristina Oltean
Toronto, 25 octombrie 2025

1 thought on “Românii care sfințesc locul – Gala AREC, o seară a inimii românești din Canada

Comments are closed.