Prof. univ. dr. Mihail Sandu din Călimănești-Vâlcea. Gânduri, în prag de ceas aniversar.

Prof. univ. dr. Mihail Sandu din Călimănești-Vâlcea. Gânduri, în prag de ceas aniversar.

„Era într-o toamnă, când berzele în zbor dădeau să plece, când mustul din strugurii cu negru bob, în vin dădea a trece, când merele din pom, îmbujorate, se tem de bruma rece, când dorul dintr-un suflet părea încet să sece! De atunci, bogate toamne trecură-n cârduri de cocori, cu Soare blând în răsărit de zori. De atunci, ierni geroase, îmbrăcate-n nea, pod de gheaţă, dintr-un mal în altul, peste noapte-l întindea! Şi la gura sobei, depănând poveşti, gândul ţesea vise, noaptea când sosea!

De atunci, primăveri s-au prins în glastră. Florile din vişini, cele din cais, întregiră ca-ntr-o salbă viaţa unui vis! De atunci, veri fierbinţi topiră doruri. Cânt de ciocârlii s-a înălțat în zbor, întregind în taină visul unui dor!

Şi aşa, EL, GÂNDUL, prea binecuvântat, pe toţi acum de faţă, aici ne-a adunat, spre a cinsti, din amintiri, mulţi ani care s-au scurs, şi-n urma lor, o clipă-n plus!” (Mihail Sandu)

Iată, acestea sunt câteva din gândurile cu care dascălul meu din liceu, profesorul Mihail Sandu, îmi prefața prima carte scrisă cu zece ani în urmă…

Era în anul 2016, atunci când mi-am propus să le returnez foștilor mei colegi de liceu o parte din amintirile noastre comune, adunate între paginile unei cărți. Și atunci, după patru decenii de la absolvirea Liceului Economic Călimănești, GÂNDUL mi s-a îndreptat către domnul profesor Mihail Sandu, unul dintre îndrăgiții noștri dascăli. L-am rugat să-mi prefațeze cartea. A făcut-o cu multă bucurie, cu sensibilitate, cu implicare… Așa cum o făcuse constant în toți anii de liceu, implicându-se în educația noastră. Și așa, la întâlnirea prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la absolvirea liceului, fiecare coleg prezent la acel eveniment a primit și a răsfoit cartea „Martor tăcut. Anii de liceu văzuți prin obiectivul aparatului de fotografiat” (Ion Talpoș/Editura Agaton, Făgăraș, 2016), prefațată de domnul profesor Mihail Sandu.

Anul acesta s-au împlinit cincizeci de ani de când am absolvit liceul. Ajutat de fostul meu coleg de clasă Aron Jinaru, am repetat evenimentul editorial anterior, întâmpinându-ne colegii cu o nouă carte: „Memoria râde, Înțelepciunea ironizează. De la Oracol, la Tâlcuitor” (Ion Talpoș/Aron Jinaru, Editura Agaton, Făgăraș, 2026). O carte care, după cum am și precizat în cuvântul ei de deschidere < Conține umor. Conține și filosofie. Conține și știință. Dar, mai ales, conține amintirile noastre, Oracolele noastre, spiralele noastre…> Și mai conține ceva: <O poetică deschidere de la unul parte dintre cei mai îndrăgiți profesori. Poate, cel mai îndrăgit!> De la prof. univ. dr. Mihail Sandu, dascălul nostru din anii de liceu. Pentru că cea mai frumoasă moștenire pe care o lăsăm copiilor noștri nu sunt lucrurile pe care le-am strâns, ci amintirile pe care le-am țesut împreună!

Zilele acestea GÂNDUL mi se îndreaptă din nou, cu recunoștință și dragoste, către domnul prof. univ. dr. Mihail Sandu din Călimănești, cu un motiv: se vor împlini opt decenii de când, pe 26 iulie 1946, în satul Costești, județul Argeș, a venit pe lume Mihail, al treilea copil al preotului Dumitru Sandu și al învățătoarei Maria Sandu, născută Călinoiu.

Familia s-a mutat ulterior la Jiblea Nouă, în județul Vâlcea – un sat mic pe malul Oltului, la câțiva kilometri de Călimănești, la umbra aceluiași masiv Cozia pe care dacii îl numeau Kogaion. Detaliul acesta biografic pare minor. Dar nu este așa. A crește în casa unui preot și a unei învățătoare înseamnă a crește în două profesii ale transmiterii – două vocații care au în comun același act fundamental: a pune ceva din tine în altul și a te bucura când acel ceva rămâne. Preotul transmite credință și sens, accesează câmpul energetic al comunității prin ritual și prin cuvânt. Învățătoarea transmite cunoaștere și metodă, accesează câmpul energetic al copilului prin întrebare și prin răbdare. Ambii transmit, înainte de orice, un raport față de lume – un mod de a o lua în serios, de a nu o trata superficial, de a crede că înțelegerea ei profundă merită efortul.

Mihail Sandu a moștenit vocația transmiterii, nu a inventat-o. A ales-o din nou, conștient, în fiecare an din cei cincizeci și cinci de ani de carieră.

Liceul l-a urmat la Nicolae Bălcescu / Râmnicu Vâlcea – liceul de băieți al orașului, cu tradiție și cu standarde. Și-a ales Fizica. Într-o epocă în care Fizica era o disciplină exigentă, îndepărtată de recompensele materiale imediate, care cerea o anumită calitate a gândirii și o anumită plăcere a abstractului combinată cu rigurozitatea concretului – a alege Fizica însemna că ceva în structura sa interioară o recunoștea ca pe un teren propriu, un teren în care câmpul energetic al lumii – sensul adânc și misterul ireductibil al fenomenelor naturale – putea fi explorat cu instrumente riguroase, fără a fi redus la ele.

La Facultatea de Fizică a Universității din București, Mihail Sandu a studiat în anii șaizeci – o perioadă în care Fizica românească era vie, conectată la ce se întâmpla în lume prin reviste și schimburi limitate, dar reale, animată de profesori care fuseseră formați în tradiții solide. Lucrarea sa de licență Procesele fizice ale generării și separării sarcinilor electrice în atmosferă, coordonată de profesorul Alexandru Grigoriu – arată deja o preferință structurală: fenomenele la granița dintre teorie și natură, Fizica care se vede cu ochii, Fizica cerului pe care îl văzuse toată viața deasupra Coziei. Furtunile, fulgerele, descărcările electrice. Fizica muntelui sacru, coborâtă în ecuații.

Același om, care va propune mai târziu cursuri de Astronomie și va publica tratate bilingve de Astrofizică, și-a început cariera privind spre cerul de deasupra Vâlcii și întrebându-se de ce fulgerul are forma pe care o are. Câmpul energetic al locului (Cozia, Oltul, cerul vâlcean) era deja prezent în prima alegere academică a omului Mihail Sandu.

Alegerea din 1969. Întoarcerea la Călimănești

În 1969, Mihail Sandu a absolvit Facultatea de Fizică din București. Avea douăzeci și trei de ani, o formare solidă și – conform logicii normale a epocii – toate condițiile pentru a rămâne la București sau pentru a urma o carieră universitară sau de cercetare.

A ales altceva. A ales Călimăneștiul. Nu cunoaștem, în detaliu, deliberarea interioară care a precedat această alegere. Nu știm ce alte opțiuni a luat în considerare, ce presiuni externe a simțit, ce argumente și-a formulat față de sine. Ceea ce știm este rezultatul alegerii și, din rezultat, putem reconstitui ceva din natura ei.

Un absolvent de Fizică care alege în 1969 să meargă profesor la un liceu dintr-o stațiune balneară de provincie, nu face o alegere de comoditate, de strategie de carieră. Face o alegere care, privită din exterior, pare o renunțare – și care, privită din interior, era probabil o fidelitate.

Fidelitate față de ce? Față de loc – Vâlcea, Oltul, Cozia, muntele pe care îl vedea din copilărie și care, în memoria dacică a locului, era punctul de contact dintre pământ și cer. Față de vocația transmiterii moștenite din casa preotului și a învățătoarei. Față de ceva din câmpul energetic propriu care recunoștea că locul adevărat al Fizicii nu este laboratorul de cercetare, ci mintea unui om tânăr care vede prima dată că lumea funcționează după legi și simte că vrea să le înțeleagă.

Față de Rostul său — față de golul specific pe care îl putea umple prin simplă prezență, pentru că Liceul din Călimănești nu avea, în 1969, ceea ce a apărut odată cu Mihail Sandu. Și după ce a apărut, era imposibil de ignorat că lipsise.

Aceasta este o alegere definitorie: momentul în care sensul adânc al unei vieți și traiectoria sa exterioară coincid pentru prima dată și produc o direcție care nu se va mai schimba. Mihail Sandu nu a revenit la Călimănești din inerție sau din lipsă de alternativă. A revenit dintr-o recunoaștere – poate formulată, poate nu – că acesta era locul în care câmpul energetic propriu putea fi cel mai viu și mai fecund.

Cinci decenii la catedră — arhitectura unei construcții

Cariera profesorului Mihail Sandu la Liceul din Călimănești nu a fost o linie dreaptă, de la 1969 până la pensie. A fost o construcție – cu straturi, cu adânciri, cu extensii spre exterior, cu momente în care ce se construia local a radiat în plan național și internațional. Câmpul energetic al unui singur om a produs, de-a lungul a cinci decenii, o realitate care a depășit cu mult perimetrul unui liceu de provincie.

Iată, cronologic, câteva repere ale acestei construcții:

1975 — Inspector metodist de Fizică pentru județul Vâlcea. Prima recunoaștere instituțională. Nu numai profesor bun la catedra lui — ci om căruia i se cere să ridice standardul altor profesori din județ. Câmpul energetic propriu începe să se extindă dincolo de propria clasă.

1978 — Intrarea în Comisia Națională de Fizică. Momentul în care ce se construia la Călimănești a ieșit la suprafață la nivel național. Comisia Națională de Fizică stabilește standardele olimpice ale României — subiectele pentru selecția loturilor, criteriile de evaluare, nivelul la care România se prezintă la olimpiadele internaționale. Profesorul Mihail Sandu va face parte din această comisie pentru patru decenii. Câmpul energetic al unui profesor de liceu din Vâlcea, intră în arhitectura Fizicii românești.

1991–1992 — Propunător de subiecte pentru Concursurile Evrika și Topfiz. Timp de aproape trei decenii, un singur om creează subiectele unui concurs național de Fizică. Nu un comitet, nu o echipă rotativă — un om, cu exigența sa față de ce înseamnă o întrebare care merită pusă. Câmpul energetic al problemei de Fizică — sensul adânc și misterul care fac ca o problemă să nu te lase să dormi — devine standard national, prin vocea unui om din Călimănești.

1993 — Bursier al Consiliului Europei la Uppsala. Programa de studiu: What makes a good textbook? Un profesor din Călimănești, invitat la Universitatea din Uppsala să reflecteze asupra a ce face un manual de Fizică bun. Nu a fost un accident, ci o recunoaștere internațională că omul acesta gândise profund despre pedagogia Fizicii. Câmpul energetic al liceului vâlcean ajunge în Suedia.

1996 — Olimpiada Națională de Fizică la Călimănești. Momentul de glorie al alegerii din 1969: după douăzeci și șapte de ani, profesorul Mihail Sandu aduce Olimpiada Națională la Călimănești. Locul mic pe care îl alesese devenise, prin munca unui singur om, un loc care merita să găzduiască excelența națională. Kogaion este propus ca loc de întâlnire al minților tinere — o imagine pe care dacii ar fi recunoscut-o!

1999 — Italia, Prima Olimpiadă Internațională de Fizică ca pregătitor al lotului. Rezultatul: 3 medalii de argint, 2 de bronz, locul 11 din 63 de țări participante. Nu a fost o întâmplare, ci o confirmare a standardelor construite în decenii de pregătire.

2000 — Ordinul Steaua României. Distincție de stat pentru contribuția sa la performanța olimpică românească.

2003 — Cetățean de Onoare al orașului Călimănești, 23 decembrie. Un premiu personal, primit ca recunoaștere a comunității față de care simțise, în 1969, că aparține.

2003 — Membru al American Association of Physics Teachers. Câmpul energetic al profesorului Mihail Sandu din Călimănești, confirmat de comunitatea pedagogilor de Fizică din Statele Unite.

2003–2004 — Taiwan și Coreea de Sud, Olimpiadele Internaționale de Fizică. Locul 3 pe națiuni la fiecare. Două medalii de aur și trei de argint, la fiecare ediție. Sunt momente pe care le descrie în fraza devenită motto în articolele pe care i le-am dedicat: „Atunci nu mai eram profesorul Mihail Sandu! Eram… România!” Câmpul energetic al unui om atinge, în acele momente, o intensitate la care sinele individual dispare în ceva mai mare.

2004 — Jakarta, Pedagogical Leader la Olimpiada Internațională de Științe. Dimensiunea de lider pedagogic internațional — câmpul energetic propriu recunoscut ca model de urmat la scară mondială.

2014 — Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, Suceava. Subiectele propuse de profesorul Mihail Sandu — prea dificile, prea frumoase, prea exigente după standardele unor delegații. El rămâne la standardele sale. Câmpul energetic al problemei adevărate nu face concesii confortului.

2023 — Ordinul Meritul pentru Învățământ. A doua distincție de stat, primită la șaptezeci și șapte de ani.

Doctoratul, la cincizeci și doi de ani.

Pe 26 ianuarie 1999, profesorul Mihail Sandu a obținut titlul de Doctor în Fizică la Universitatea din București, cu lucrarea Contribuții la studiul materialelor piezoelectrice pentru emisie-recepție ultrasonoră, sub coordonarea profesorului dr. docent Vasile P. Mihu.

Avea cincizeci și doi de ani. Doctoratul tardiv poate fi interpretat în mai multe feluri. Poate fi ambiție academică amânată. Poate fi o regularizare administrativă a unui statut câștigat deja, în practică. Poate fi un capriciu al unui om care mai voia să demonstreze ceva.

Niciunul dintre aceste interpretări nu se potrivește cu ce știm despre profesorul Mihail Sandu.

Doctoratul la cincizeci și doi de ani este, în logica câmpului energetic al acestui om, o consecință firească a faptului că Fizica pentru el nu a fost niciodată un corpus de cunoaștere de transmis — ci un domeniu viu, cu adâncimi neexplorate, cu mistere ireductibile, cu întrebări care nu se termină. Câmpul energetic al Fizicii — sensul adânc și enigmaticul permanent al fenomenelor naturale — nu se epuizează după treizeci de ani de predare, ci se adâncește.

Subiectul nu este întâmplător: materiale piezoelectrice pentru emisie-recepție ultrasonoră. Fizica care intră în corp, care detectează ce ochiul nu vede, care face audibil ce rămâne invizibil. Aceeași fascinație pentru fenomenele la granița dintre perceptibil și imperceptibil — pe care o văzusem în lucrarea de licență despre descărcările electrice din atmosferă, pe care o vom vedea în tratatele de Astronomie — este prezentă și în doctoratul de la cincizeci și doi de ani.

Nu a încetat niciodată să fie și cercetător, nu numai pedagog. Pedagog și cercetător, în același om, în același timp, hrănindu-se reciproc. Câmpul energetic al omului activ simultan pe ambele direcții — adâncind pentru sine și transmițând celorlalți, în paralel, fără o ierarhie stabilită între cele două.

Sibiul academic, puntea dintre liceu și universitates.

Activitatea ca profesor asociat și ulterior, conferențiar la Catedra de Fizică a Universității Lucian Blaga din Sibiu, adaugă o dimensiune pe care portretul simplu al profesorului de liceu nu o conține. Cursurile pe care le preda la Sibiu — Mecanică fizică și acustică, Astronomie, Mecanică analitică, Teoria relativității — nu sunt cursuri elementare. Teoria relativității predată de un conferențiar care rămânea simultan profesor de liceu la Călimănești, este o combinație care spune ceva esențial despre câmpul energetic al omului: pentru el, nu exista o ierarhie între niveluri de predare. Fizica pentru un elev de paisprezece ani și Fizica pentru un student la Teoria Relativității erau același lucru, privit de la distanțe diferite. Aceeași adâncime, aceeași exigență față de intuiția care precede ecuația, același refuz de a trece mai departe până când cel din față înțelegea ceva, cu adevărat.

Studenții de la Sibiu îl vedeau altfel față de elevii de la Călimănești. Vedeau un conferențiar cu doctorat și cu palmares internațional — dar care preda cu aceeași metodă. Câmpul energetic al profesorului nu depindea de nivelul auditoriului. Era al lui — și funcționa la fel la paisprezece ani și la douăzeci și doi.

Opera – peste o sută de volume, și numărul acestora crește.

Opera prof. univ. dr. Mihail Sandu este materializată până în prezent în 103 volume, lucrări de specialitate publicate în cei cincizeci și cinci de ani de carieră,. Numărul lor este impresionant — și ar putea fi lăsat să vorbească de la sine. Dar opera profesorului Mihail Sandu nu se înțelege prin număr, ci prin structură. Nu este o acumulare — este o construcție cu straturi distincte, fiecare adâncind câmpul energetic al fizicii, din alt unghi.

Sunt multe aspectele despre care am putea aminti atunci când vorbim despre prof. univ. dr. Mihail Sandu din Călimănești / Jiblea Nouă. Poate vom face asta pe viitor, în cadrul unui alt nou eveniment editorial. Însă acum, la ceas aniversar, GÂNDUL meu și al celor care îl cunoaștem de o viață, se îndreaptă cu recunoștință și admirație către Domnia Sa! Către prof. univ. dr. Mihail Sandu!

Să ne trăiți întru mulți ani, cu sănătate și spor în toate, stimate domnule profesor! La mulți ani!