November 21, 2024

Ambasadorul României, Andrei Muraru, invitat la sesiunea de deschidere a Camerei Reprezentanților a Statului Arizona, în care românul Ben Toma va fi învestit președintele forului legislativ. Toma devine astfel românul cu cea mai înaltă funcție politică din SUA

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a fost invitat să participe, luni, 9 ianuarie 2023, la sesiunea de deschidere a Camerei Reprezentanților a Statului Arizona, în cadrul căreia președintele (speaker-ul) ales al acestui for legislativ, Ben Toma, va fi învestit în funcție.

            Ben Toma este de origine română, el plecând din Cluj în Statele Unite, cu familia, în 1987, când avea aproape 8 ani. În urma alegerilor americane de la mijloc de mandat care au avut loc anul trecut, Ben Toma, a devenit românul cu cea mai înaltă funcție politică din SUA, după ce a fost ales de către grupul parlamentar al Partidului Republican ca președinte al Camerei Reprezentanților din Statul Arizona. În legislatura trecută, Ben Toma deținuse funcția de lider al majorității republicane din Camera Reprezentanților Arizona.

            În 2022, Ben Toma a primit premiul “Legislator of the Year” din partea American Legislative Exchange Council, pentru două legi pe care le-a promovat, considerate revoluționare: cea mai mare tăiere de taxe din istoria Statului Arizona și o reformă profundă a sistemului de educație.

            Cu ocazia vizitei în Statul Arizona, ambasadorul Andrei Muraru va avea o serie de întâlniri cu conducerea Arizona Commerce Authority – principala organizație de dezvoltare economică a statului Arizona, cu conducerea companiei Onsemi – lider în industria de semiconductori, va vizita campusul și va avea discuții cu lideri ai companiei Intel. De asemenea, ambasadorul Muraru va avea întâlniri cu lideri politici și economici din statul Arizona organizate de Phoenix Committee on Foreign Relations și cu membri ai comunității românești.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii